luni, 27 iulie 2015

Vara se coc lanurile scrisului



Vara merge în vârful picioarelor să-și scape obrazul nears de soare. Cu frumusețea ei seamănă magie pretutindeni, dar plecarea sa ne umple sufletele de amărăciune...
Vara este timpul lucrurilor frumoase care mor așa de repede: copilăria, adolescența, tinerețea, florile de mac în lanurile de grâu, parfumul teilor picurând în inimile îndrăgostiților, vacanțele petrecute la țară în compania celor dragi cărora le-au rămas atât de puține zile!
Mai sunt și margaretele sălbatice murinde în floarea vârstei sub tăișul coasei nemiloase, izvoarele răcorind pietrele, cântecele ciocârliei răscolind dorurile și amintirile, înghețata pe care o termini mult prea repede.
Cum să nu scrii vara la umbră, în mijlocul naturii, înconjurat de zeci de nuanțe de verde și de albastru și să nu simți cum te doare calul măiastru din piept?
Deasupra cer, la picioare cer, în suflet izvor, pe umeri păduri, în inimă lan hrănitor plin de macii iubirii, în păr de soare albăstrele, stele și licurici, pe masă platouri pline cu pere, bucăți uriașe de pepene, căpșuni, mure și fragi...
Cum să nu scrii despre frumusețea care te copleșește, despre unicitatea vieții, despre dorul de zăpadă și despre colindele de Crăciun, că așa sunt oamenii, nu prețuiesc niciodată prezentul și dau imaginile artistice din mână pe ciorile proiectate în imaginație???