Superstițiile vin din negura timpului și se succed ca umbrele într-o zi cu soare. Ele se cheamă una pe cealaltă și ne tulbură existența. Grupuri de spirite antitetice se luptă „pe viață și pe moarte” în mijlocul nostru, în lumea reală și sfârșesc prin reconciliere, iar noi intervenim păstrând cu sfințenie superstițiile.
Discipolul lui Eliade, Culianu afirmă pe baza cercetărilor și observațiilor că „românii au îmbrățișat un creștinism impregnat de credințe păgâne” (Ioan Pop-Cușeu, Magie și vrăjitorie în cultura română-istorie, literatură, mentalități, Editura Polirom, București, 2013, p.40).
El ne conduce pas cu pas să înțelegem că există un grăunte de adevăr în superstiții și în reprezentările magice sau vrăjitorești. Când eram copil îmi venea să râd că vrăjitoarele erau înfățișate zburând călare pe mătură, dar în trecut exista acest ritual printre vrăjitoare. Iată în ce consta:
-se ungea coada de mătură cu substanțe puternic halucilogene
-în momentul în care obiectul venea în contact cu zonele hipersensibile dintre picioare practicantele actelor oculte intrau în transă, deci puteau călători între lumi.
Amestecul elementelor magice cu cele ale credinței demonstrează faptul că binele și răul, deși sunt antitetice își intersectează adesea drumurile și se află într-o luptă permanentă la mijloc fiind oamenii.
Așa se explică faptul că spiritele rele ne invadează în nopți sacre: zborurile magice ale spiritelor din lumea de dincolo au loc de Sfântul Andrei și de Sfântul Gheorghe:„strigoaicele merg noaptea pe câmpii să înmagazineze fertilitatea pe care o transferă pe câmpurile lor”.
Și legat de strigoi se pot scrie pagini întregi, fiindcă unii sunt vii, alții sunt morți și impun practicile de destrigoire să nu mai facă rău.
Literatura cultă a valorificat credințele populare, ritualurile magice și superstițiile într-un tezaur impresionant: bănuțul prin care cel plecat neîmpăcat, prea curând dintre noi, își plătește vama sufletului apare în Moartea lui Fulger de George Coșbuc, iubirea dintre un viu și un mort în Luceafărul eminescian, dar și în Domnișoara Christina, de Mircea Eliade.
Ce rol au superstițiile în viața individului și a poporului căruia îi aparține?
-sunt propuneri de rezolvare a unor probleme fără soluție rațională
-devin factor de coeziune socială. Oamenii se strâng în jurul acestora și veghează ca nimeni să nu calce înterdicțiile pentru ca răzbunarea spiritelor să nu se abată asupra tuturor
-satisfac nevoia de teroare care există în fiecare om. Există persoane care inventează motive de groază, numai pentru a acoperi acestă nevoie. Așa cum oamenii au nevoie și de acru și amar, la fel cum au nevoie de dulce sau de sărat, din moment ce groaza există, fiecare individ trebuie să se confrunte cu ea fiindcă asta îl călește spiritual.
Care sunt superstițiile care mi-au marcat viața?
1) Îmi plăcea grija aparținătorilor ca pisica să nu intre în casă și mai ales să nu treacă pe sub masa pe care se află mortul fiindcă acesta se preface în strigoi și nu-și găsește liniștea. Îmi era necaz doar pentru pisică, pe care eu o consider un animal foarte drăgălas, dar fiind legată simbolic de duhurile rele, acum înțeleg și superstiția.
2) Făceam 13 pași înapoi, când îmi ieșea pisica în cale, în timp ce mă îndreptam spre școală. Gestul devenise un automatism, fiindcă: aveam profesori pisălogi care ne certau și 60 de minute din cele 50 alocate orei de curs. Se legau practic de orice: că nu ai cravata de pionier, că ai zâmbit, că ai luat nota 8 și ești de 10...Printre ei am găsit și oameni minunți care mi-au servit ca model, dar și unii care nu mă suportau și m-au făcut să identific școala cu Iadul copilăriei mele! Ritualul era valabil și pentru un preot care ne ieșea în cale sau vreo persoană cu gălețile goale. Acum, privind în trecut, sunt mulțumită că nu ieșea zilnic atât de multe semne rău-prevestitoare, încât să nu mai ajung la școală niciodată!!!
3) Îmi plăcea să urmăresc discuțiile femeilor din serile în care privegheau mortul. Unele subtilizau acele cu care se cususe panza și mi se explica pe înțeles, că prin intermediul lor își țin bărbatul legat de casă, ca el să nu aibă ochi pentru altă femeie. Acum înțeleg că dacă i se coase ceva cu acul acela, va fi și el mort în pat străin!
4) Numărul 13 nu mi-a adus niciodată ghinion și nu văd de ce se crizează lumea fiindcă el există și de ce îl înlocuiește cu 12 bis!!!
Între 30 mai și 3 iunie, 2018, în noul pavilion B2 de la Romexpo va avea loc a treisprezecea ediție a Salonul Internațional de Carte Bookfest și consider că este un act de cultură magic, un succes din toate punctele de vedere, invitații de onoare fiind din SUA.
Și ei au superstițiile lor, cea cu numărul 13 fiind proverbială, iar în cadrul evenimentului se organizează o expoziție temetică atractivă. Aici, dragi cititori și consumatori de cultură, puteți viziona filme, exponate, dar și să cumpărați romane și cărți care conțin povestiri legate de acest subiect.
Discipolul lui Eliade, Culianu afirmă pe baza cercetărilor și observațiilor că „românii au îmbrățișat un creștinism impregnat de credințe păgâne” (Ioan Pop-Cușeu, Magie și vrăjitorie în cultura română-istorie, literatură, mentalități, Editura Polirom, București, 2013, p.40).
El ne conduce pas cu pas să înțelegem că există un grăunte de adevăr în superstiții și în reprezentările magice sau vrăjitorești. Când eram copil îmi venea să râd că vrăjitoarele erau înfățișate zburând călare pe mătură, dar în trecut exista acest ritual printre vrăjitoare. Iată în ce consta:
-se ungea coada de mătură cu substanțe puternic halucilogene
-în momentul în care obiectul venea în contact cu zonele hipersensibile dintre picioare practicantele actelor oculte intrau în transă, deci puteau călători între lumi.
Amestecul elementelor magice cu cele ale credinței demonstrează faptul că binele și răul, deși sunt antitetice își intersectează adesea drumurile și se află într-o luptă permanentă la mijloc fiind oamenii.
Așa se explică faptul că spiritele rele ne invadează în nopți sacre: zborurile magice ale spiritelor din lumea de dincolo au loc de Sfântul Andrei și de Sfântul Gheorghe:„strigoaicele merg noaptea pe câmpii să înmagazineze fertilitatea pe care o transferă pe câmpurile lor”.
Și legat de strigoi se pot scrie pagini întregi, fiindcă unii sunt vii, alții sunt morți și impun practicile de destrigoire să nu mai facă rău.
Literatura cultă a valorificat credințele populare, ritualurile magice și superstițiile într-un tezaur impresionant: bănuțul prin care cel plecat neîmpăcat, prea curând dintre noi, își plătește vama sufletului apare în Moartea lui Fulger de George Coșbuc, iubirea dintre un viu și un mort în Luceafărul eminescian, dar și în Domnișoara Christina, de Mircea Eliade.
Ce rol au superstițiile în viața individului și a poporului căruia îi aparține?
-sunt propuneri de rezolvare a unor probleme fără soluție rațională
-devin factor de coeziune socială. Oamenii se strâng în jurul acestora și veghează ca nimeni să nu calce înterdicțiile pentru ca răzbunarea spiritelor să nu se abată asupra tuturor
-satisfac nevoia de teroare care există în fiecare om. Există persoane care inventează motive de groază, numai pentru a acoperi acestă nevoie. Așa cum oamenii au nevoie și de acru și amar, la fel cum au nevoie de dulce sau de sărat, din moment ce groaza există, fiecare individ trebuie să se confrunte cu ea fiindcă asta îl călește spiritual.
Care sunt superstițiile care mi-au marcat viața?
1) Îmi plăcea grija aparținătorilor ca pisica să nu intre în casă și mai ales să nu treacă pe sub masa pe care se află mortul fiindcă acesta se preface în strigoi și nu-și găsește liniștea. Îmi era necaz doar pentru pisică, pe care eu o consider un animal foarte drăgălas, dar fiind legată simbolic de duhurile rele, acum înțeleg și superstiția.
2) Făceam 13 pași înapoi, când îmi ieșea pisica în cale, în timp ce mă îndreptam spre școală. Gestul devenise un automatism, fiindcă: aveam profesori pisălogi care ne certau și 60 de minute din cele 50 alocate orei de curs. Se legau practic de orice: că nu ai cravata de pionier, că ai zâmbit, că ai luat nota 8 și ești de 10...Printre ei am găsit și oameni minunți care mi-au servit ca model, dar și unii care nu mă suportau și m-au făcut să identific școala cu Iadul copilăriei mele! Ritualul era valabil și pentru un preot care ne ieșea în cale sau vreo persoană cu gălețile goale. Acum, privind în trecut, sunt mulțumită că nu ieșea zilnic atât de multe semne rău-prevestitoare, încât să nu mai ajung la școală niciodată!!!
3) Îmi plăcea să urmăresc discuțiile femeilor din serile în care privegheau mortul. Unele subtilizau acele cu care se cususe panza și mi se explica pe înțeles, că prin intermediul lor își țin bărbatul legat de casă, ca el să nu aibă ochi pentru altă femeie. Acum înțeleg că dacă i se coase ceva cu acul acela, va fi și el mort în pat străin!
4) Numărul 13 nu mi-a adus niciodată ghinion și nu văd de ce se crizează lumea fiindcă el există și de ce îl înlocuiește cu 12 bis!!!
Între 30 mai și 3 iunie, 2018, în noul pavilion B2 de la Romexpo va avea loc a treisprezecea ediție a Salonul Internațional de Carte Bookfest și consider că este un act de cultură magic, un succes din toate punctele de vedere, invitații de onoare fiind din SUA.
Și ei au superstițiile lor, cea cu numărul 13 fiind proverbială, iar în cadrul evenimentului se organizează o expoziție temetică atractivă. Aici, dragi cititori și consumatori de cultură, puteți viziona filme, exponate, dar și să cumpărați romane și cărți care conțin povestiri legate de acest subiect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu