Versuri pentru oamenii stinși

 

Versuri pentru oamenii stinși

Zeci de lumini pe rând s-au stins 

Când vântul morții le-a atins! 

Iar iarna sunt atât de ninși

 Oamenii dragi și-atât de stinși! 

 Mi-e dor să fiu cu ei la masă

 Când iarna e din nou mireasă 

Să stăm din nou cu toți acasă

 Dar au plecat la altă casă… 

Vreau să le fiu colindător

 Mânat de iubire și dor 

Să le sărut mâinile reci 

Căci nu îi pot uita pe veci!

Luminile care s-au stins 

Când vântul morții le-a cuprins

 Sunt vii și calde în inima mea

 Cât voi trăi, vor lumina! G

Elsa vine la aniversarea oricărui copil, dacă este invitată.

 

O animatoare la aniversările copiilor reprezintă cireașa de pe tort, fiindcă ea știe:

-să îi atragă cu prezența ei și să aibă grijă de fiecare:

-să le consume energia constructiv în jocuri și activități diverse;

-să le acorde atenție și să îi facă să se simtă speciali;

-să le lumineze chipurile cu picturi realizate cu talent și culori care nu sunt dăunătoare;

-să îi înconjoare cu o mulțime de baloane colorate;

-să lase părinții să discute liniștiți la mese sau să îi facă atât de curioși, încât să își îndrepte privirile către magica Elsa care atrage copiii ca un magnet.

Pe mine, în calitate de mătușă, Elsa și firma pentru care lucrează m-au cucerit de la început prin comunicarea deschisă pe care am avut-o. Sigur că am comparat mai multe oferte, am petrecut câteva ore pe internet, până când am răsuflat ușurată că am găsit ceea ce doresc.

Preț accesibil, orar generos, oameni minunați care sunt capabili să facă fericiți mai mulți copii. Lista personajelor este lungă, dar Elsa era îndrăgită de fetițe și am făcut o alegere minunată, fiindcă interpreta personajului a dovedit generozitate, răbdare infinită și mult talent. Frumoasă la chip și frumoasă la suflet a reușit să ne cucerească pe toți cei prezenți la aniversarea Marei.

Pentru toți părinții, bunicii, unchii și mătușile care caută o animatoare o recomand pe Elsa din toată inima și să știți că o găsiți aici: PopiToons , important este să faceți programarea din timp.

Cea mai mare răsplată a mea a fost aceea când copiii care au participat și sărbătorita au spus: „Aceasta a fost cea mai frumoasă zi a mea!”

Mulțumim Elsa pentru tot ce faci!

 

Educație ecologică eficientă se face în natură

 

Dinspre Muntenia către binecuvântatul Ardeal drumul șerpuiește chinuit printre dealuri și munți, tăind păduri verzi de brazi, de fagi sau de stejari. Uneori oamenii au săpat în stâncă să realizeze o punte de legătură între cele două regiuni edenice ale României.

Teleajenul aleargă din munți către câmpie, întinzând cerului și munților oglindă să își admire măreția. Mașinile trec cu sutele, cu miile otrăvind aerul. Coloane de fum rămân în urma lor. Pe  Valea Teleajenului se întind sate mândre și bogate, cu grădini și livezi cu izlazuri și pășuni mătăsoase și cu cârdurile de animale. Vara, lângă cursul apelor apar corturi, grătare și se aud la maximum manele. Bucuria oamenilor în mijlocul naturii  nu poate fi un prilej de întristare, dacă trecerea lor prin aceste locuri de vis nu ar fi marcată de: cutiile de conserve aruncate, de ambalajele din plastic, de cojile de castraveți, de șervețelele umede și cojile de ouă sau resturi de roșii și coji de vinete coapte. Pungi cu oase, fel și fel de ambalaje foșnitoare și strălucitoare se adună pe iarbă, în pădure, pe malul apelor.

Mânecenii își iubesc satul și sunt mâhniți adesea că stațiunea Cheia a devenit o imensă pubelă. Poate că din mașină mizeria nu pare așa de mare, fiindcă se circulă cu viteză, nimeni nu aruncă gunoaie pe drumul public, de teama camerelor de luat vederi. Este necesar ca iubitorul de drumeție să ia la pas pădurile, dealurile, malurile râului până departe aproape de izvor să descopere impactul „civilizației” asupra naturii.

Noile educații au fost introduse în programa școlară, Școala Verde reprezintă și ea o etapă importantă a implementării educației ecologice în școli, dar teoria se impune să fie completată cu practica. Și acasă elevii pot urmări un filmuleț educativ legat de modul în care oamenii poluează solul și subsolul, apele și aerul și distrug pădurile. Esențial este însă să meargă acolo unde omul nepăsător a rănit, să curețe rănile pământului și să le panseze.

Așa se procedează la Colegiul „Ferdinand I”din Măneciu, Prahova. Doamna profesoară de geografie Popescu Crina a implementat programul Eco-Școală care se desfășoară în zilele libere ale elevilor. Clasele sunt organizate excelent, se fac liste de participanți, se face protecția muncii și după împărțirea sacilor de gunoi, a mănușilor și a sticlelor cu apă, sunt străbătute locurile în care, după ce se bucură gratuit de darurile naturii, omul aruncă gunoaiele în iarbă, în ape, rănind și urâțind totul.

Doamnele profesoare care însoțesc grupurile de elevi sunt în fața grupului, dar și în spatele acestuia. Sacii se umplu repede, se numără și sunt puși în remorcile camioanelor. Se notează elevii fruntași, fiindcă la sfârșitul activității are loc premierea. Cei mai harnici primesc ghiozdane verzi cu rechizite, în timp ce fiecare participant este răsplătit cu un tricou verde, o șapcă, un pix și o agendă. La prânz este pauza de masă. Elevii primesc pachețele cu mâncare, sticle cu apă sau pahare cu ceai, iar ei știu să pună toate ambalajele în saci.

La sfârșitul zilei, toți se bucură de recolta bogată: sute de saci plini și o lume mult mai curată.

Dar elevii nu își pot ascunde amărăciunea. Ei nu înțeleg cum de lumea aruncă fără reținere atât de multe gunoaie în ape, peste florile de câmp, peste firele fragile de iarbă și peste acest generos pământ care ne hrănește și ne întreține viața.

În a doua etapă a proiectului elevii participă la procesul de împădurire. Situată într-o zonă a confluențelor curenților, acolo unde vântul poate atinge viteza de 200 de kilometri la oră, o pădure întreagă de brazi a fost pusă la pământ în anul 2020. Trupurile brazilor tineri au fost frânte de forțele dezlănțuite ale naturii, dar și omul continuă să taie și să înstrăineze aurul verde. La toate acestea s-a gândit inițiatoarea proiectului, doamna profesoară Crina Popescu, când a decis să implice elevii și în procesul de reîmpădurire.

„Ducându-i la curățat poienile și albiile râurilor, stimulându-i să planteze copaci, mai târziu, le va fi milă să îi taie sau să transforme mediul în tomberon” a declarat dumneaei.

Educația practică are un impact mai mare decât furnizarea unor informații teoretice sau „predicile”  despre răul pe care omul îl face planetei.

În urma elevilor de la Colegiul „Ferdinand I” rămân sutele de puieți plantați, miile de saci umpluți cu gunoaie, în campaniile de ecologizare permanente pe care le fac și o educație aleasă față de mediu. Formând noile generații în acest mod, omul și natura vor fi din nou prieteni de încredere.

Întâmplarea din microbuz care mi-a demonstrat că merită să fiu profesor

 

 

Zi mohorâtă de noiembrie în care singura consolare rămâne trecerea zilelor care au mai rămas până la prima ninsoare și până la sărbătorile de iarnă. Microbuzul aleargă printre dealuri de parcă ar fi o jucărie teleghidată, iar oamenii niște popice care dacă nu se țin bine de bara metalică, riscă să fie doborâte la prima frână pusă în dușmănie de șofer.

Traficul este intens și divers. Mașini scumpe și silențioase circulă pe același drum cu mașini vechi, hodorogite de se miră lumea cum nu pică o tablă la fiecare kilometru și care lasă în urma lor coloane de fum de parcă ar erupe cel mai mare vulcan din lume.

Stau cuminte pe scaunul meu, iar de la prima stație se urcă un tânăr îmbrăcat tinerește, care mă salută respectuos și mă întreabă dacă mai lucrez la aceeași școală unde a învățat el.

Mi-a fost elev. Facem schimb de cuvinte alese, iar mintea mi se frământă să îi găsesc locul în clasa potrivită, în generația potrivită.

La a treia stație așteaptă o doamnă în vârstă, atât de cocoșată, încât se deplasează cu pași mici, sprijinindu-se într-un baston și ajutată de un tânăr cu suflet nobil. Întotdeauna asemenea scene mă înduioșează, fiindcă mă gândesc la părinții mei care sunt și ei bătrâni și ireversibil la iarna vieții care va veni și la mine ca la fiecare om…

Șoferul nu oprește în stație, ci cu zece metri mai departe, având satisfacția că doamna nevoită să plece de acasă va depune eforturi supraomenești până la mașină, apoi să se urce pe scările metalice și îi piere pofta să mai plece de acasă.

Îi privesc fața în oglinda retrovizoare și îi citesc pe chip răutăcioasa replică: „Mamaie, te cheamă moartea pe acasă, iar dumneata pleci la plimbare!”

Bătrânica urcă greu în microbuz, apoi îi întinde șoferului 2 lei.

-Vrei să mergi degeaba, mamaie, o întreabă șoferul tare, să audă tot microbuzul?

-Domnule, vă rog să îmi permiteți să mă așez și să îmi spuneți cât trebuie să vă mai dau…

Bunicuța are deja vocea înmuiată în lacrimile umilinței. Poate că are copii de vârsta șoferului și nepoți de seama fostului meu elev, poate că a fost cineva în viață, de fapt, orice persoană are valoare, iar acum a ajuns bătaia de joc a celui care conduce microbuzul!

Dar fostul meu elev se ridică și îi întinde șoferului 5 lei, spunându-i:

-Plătesc eu pentru doamna!

Apoi o ia de braț și o conduce la primul scaun. Ochii mei albaștri se umezesc de frumusețea gestului. Lumea îl privește pe tânăr cu respect, iar eu îi spun:

-Dragul meu, sunt mândră de tine! Mi-ai luat-o înainte! Pur și simplu m-ai întrecut.

-Am avut profesori buni, doamnă, îmi șoptește umplându-mi sufletul de mulțumire.

Nici nu mai contează cum învăța, ce note lua, fiindcă fostul meu elev va trece mereu testul omeniei, indiferent de împrejurare.

Șoferul de pe microbuz continuă să conducă nervos, dar nu mai îndrăznește să o umilească pe bătrânică.

…Zi de noiembrie plină de binecuvântarea că lumina învinge întunericul și că perioada magică a sărbătorilor și a darurilor dintre oameni se apropie!

Poezia vieții

 

Ospitalitate bolintineană

 

Toamna trece râzând prin văi și printre dealuri scuturând rochia aurie și lăsând în urma ei parfum de tămâioasă, de mere, de must, de gutui și de dovleci. Fotograful soare răspândește în jur atâta căldură și o urmează pretutindeni să îi surprindă frumusețea. Posibil să se fi îndrăgostit de modelul său, posibil să fie un artist care muncește titanic ca opera sa să fie perfectă, cert este că noi muritorii de rând ne bucurăm de spectacol.

La ora 9, 30 ne urcăm în microbuzul pus la dispoziție pentru a merge pe urmele lui Dimitrie Bolintineanu și a ne bucura de locul în care sensibilul scriitor a prins rădăcină, a crescut și a rodit pentru întreg neamul românesc. Nu este copil care la școală să nu fi memorat versurile care curg asemenea acestei toamne cochete și generoase:„ Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,/Unde cură-n poale un râu mititel,/Plânge și suspină tânăra domniță,/Dulce și suavă ca o garofiță;/Căci în bătălie soțul ei dorit/A plecat cu oastea și n-a mai venit.”

Noi nu știm însă ce înseamnă să îți plece soțul, tatăl sau fiul la război și să nu se mai întoarcă, deși lumea noastră se confruntă cu două mari și sângeroase războaie. Domnul Gabriel Dragnea are grijă ca fiecare invitat să aibă loc în mașină și toată lumea să se simtă confortabil. O clipă, soarele pare că urmărește cu blitzul său mașina noastră care se strecoară printre sutele de mașini ce merg în tot atâtea direcții. Căldura lui ne urmărește pe traseul: București-Bolintin Vale și retur.

Câmpul plin cu porumb copt își așteaptă culegătorii. Este pentru prima dată când merg la Bolintin Vale, am schimbat câteva impresii cu câștigătoarea unui premii la poezia clasică, nu mai cunosc pe nimeni altcineva, dar simt că fac parte din familia culturală care merge la Bolintin Vale să îl omagieze pe poet și să îi viziteze pe cei dragi care ne așteaptă acasă. Călătoria a fost plăcută, imaginile vizuale proiectate pe geamurile microbuzului variate: de la peisaje de vis, la firme mamut venite să altereze vegetația cu materiale de construcție moderne, căruțe trase de cai iuți și conduse de oameni grăbiți, panouri publicitare în zeci de culori, menite să bombardeze ochiul și să urgenteze decizia consumatorului.

La destinație, am fost așteptați de oameni dragi: de intelectualii bolintineni, adevărați stâlpi ai culturii naționale și locale. Le-am simțit căldura și sinceritatea și am intrat în Școala Veche, cetate de lumină în care au învățat: actrița Ileana Popovici, textierul genial Eugen Rotaru și mulți creatori în câmpul frumosului, dar și oameni de știință care au devenit: medici, judecători, arhitecți sau profesori.

Discursurile tuturor au fost interesante și captivante, am aflat multe lucruri noi despre scriitori, despre refugiații din Basarabia care au fost primiți aici cu aceeași căldură cu care am fost primiți și noi, despre casele vechi din chirpici care aveau baie, fiindcă localnicii simțeau nevoia  ca trupurile să le fie la fel de curate ca sufletele.

Uneori acești oameni nobili își deschideau ușile pentru a primi fetele de la internat cu păr lung și des să se spele în băile lor. Au fost evocate timpurile extrem de grele, dar ușurate de generozitatea oamenilor de bine care nu pier niciodată, nici ei, nici amintirea lor scăldată în lumină, s-au făcut incursiuni în tezaurul cultural, apoi s-a trecut la festivitatea de premiere.

Nimeni nu s-a plictisit, iar în sală au fost mulți adolescenți și copii, asigurarea că viitorul se află pe mâini bune.

La sfârșit am fost așezați la masă și ospătați cum se cuvine și mărturisesc că nu am mai mâncat pâsat la fel de bun cum este cel făcut cu infinită dragoste la Bolintin!

TαBook, un mentor de încredere al tinerilor

 

Sfârșit de septembrie 2023. De la fereastra trenului admiram Transilvania în straie autumnale, scăldată în reflectoarele soarelui și doream să nu se mai termine călătoria. Sunt amintiri care se întipăresc pentru totdeauna în caseta memoriei și care ne luminează sufletul, îmbogățindu-ne. Imaginile pot fi simple, dar feeric de frumoase: turme de oi si de vaci păscând liniștite, lumina filtrându-se printre crengile încă pline de frunze, porumbul tresărind la fiecare adiere de vânt, sălciile pletoase sărutând râurile de aur și trenul dansând pe șine, în timp ce soarele ne mângâia pe creștet. Dealurile transilvane au ceva irezistibil, duios, iar când mă aflu departe de ele, le duc dorul.

Pe măsură ce se însera, orașele luminate în noapte păreau ceruri dispuse pe orizontală. Luminile țâșneau energic, apoi se depărtau și se stingeau în noapte…

Cui datorez această călătorie la Cluj la ceas de toamnă? Echipei inimoase de la TαBook , oameni minunați care investesc în cultură, provocându-i pe români să scrie eseuri sau povestiri, pornind de la o fotografie, să citească mult și să se întoarcă la scrisul caligrafic în aceste momente în care omul este atât de grăbit, încât tastează literele de tipar prin intermediul dispozitivelor, uitând să mai scrie de mână ca în clasele primare.

În timp ce călătoream, mă gândeam cât de norocoasă sunt să întâlnesc această echipă de suflet. Bilanțul este categoric de partea noastră, a celor care participăm la concursurile și activitățile organizate de TαBook.

Câștigurile mele din colaborarea cu TαBook au fost fabuloase.

1.  Datorită lor puteam admira Transilvania în straie aurii de toamnă și mi s-a oferit șansa să particip la Festivalul Internațional de Carte de la Cluj-Napoca.

A fost  o onoare pentru mine să mă pot plimba printre standurile editurilor cunoscute, să văd scriitori contemporani cunoscuți lansându-și cărțile, să le pot cere un autograf și să îmi aleg cărți noi pe care să le citesc cu drag.

2. Am fost noi înșine premiați, pentru că echipa TαBook ne-a stimulat fizic și spiritual: oferind premii fabuloase pentru eseurile noastre, iar cuvintele scrise de noi au fost adunate în volumul Reverie care poate fi comandat online. 

Dragi cititori, participați cu încredere la concursurile organizate de acești oameni minunați, fiindcă premiile promise sunt oferite cu drag, iar câștigul spiritual este mult mai mare decât cel material! 11 participanți la concursul de proză scurtă/eseuri au fost premiați cu câte Iphone 14 și alți 11 câștigători au fost răsplătiți cu publicarea povestirilor într-o carte de lux, primind și ei certificate de câștigători.

Ne-am simțit în centrul atenției și am vorbit câte în lună și câte în stele de parcă ne cunoșteam de când lumea.

Organizarea a fost impecabilă: festivitatea a început la timp, iar premiile au fost suplimentate ca bucuria celor care au scris, inspirându-se din imagini să fie și mai mare.

Am ținut în mână cartea cu emoții greu de definit. Era ca și cum cineva își ținea în brațe copilul viu și perfect, copil născut din dragostea celor de la TαBook.

TαBook pregătește drumul noii generații către cultură, oferind alternative valoroase la nopți pierdute în cluburi, la consumul de alcool, tutun și substanțe care erodează tinerețea, sănătatea și viața, la îndoielile din sufletele tinerilor care au nevoie de mentori, de oameni adevărați care să investească în ei!

 

 

 

 

TαBook investește în cultură, în oameni și în frumos

 

Se pot construi edificii mărețe din cuvinte? Evident că da, prin muncă titanică și talent! Sunt scriitori care au construit catedrale, avioane și submarine, când acestea nu se aflau nici în fază de proiect.

Pe paginile excelent scrise ale unei cărți curg lacrimi, zâmbete sau sânge, se desfășoară răscoale țărănești sau războaie.

Mi-a plăcut totdeauna forța cuvintelor și m-am înclinat în fața măiestriei scriitorului de a conduce cititorul prin peșteri, prin văzduh, de a-l face să trăiască frustrările personajelor sale, să iubească la fel de mult pe cineva ca ele sau să își șlefuiască sufletul ca un bijutier citind și recitind cărți.

Mi-am dorit să trăiesc din scris, mai ales după ce am citit Martin Eden de Jack London și am constatat cu bucurie că personajul principal, un scriitor care s-a ridicat prin ambiție dintr-o sărăcie lucie a ajuns să câștige un dolar pe cuvânt.

Mi s-a părut mult și am spus: „Asta da eficiență!”

În prezent, trăiesc din profesia de dascăl și din scris, dar departe de a câștiga un dolar pentru un cuvânt!

Vara 2023 a fost minunată, fiindcă familia s-a reunit la Sinaia și am trăit clipe de vis. Trei-patru zile am refuzat să mă gândesc la următoarele aspecte:

-am nevoie de alt telefon, fiindcă exemplarul pe care îl am este bătrân, foarte bătrân;

-mi s-a tocit pentru a nu știu câta oară tastatura la laptop și se mișcă și el încet, săracul, e și bătrân, dar și muncit;

-de câte nu este nevoie toamna la casa omului!

Particip la concursuri: unele îmi dau aripi, în timp ce altele parcă ar fi dușuri cu bucăți de gheață, dar nu mă pot opri din scris și din participat la competiții.

M-am învățat să nu îmi pun mari speranțe, deși sunt conștientă de valoarea lucrării trimise, ca să nu experimentez suferința.

În vară, văzusem un concurs care m-a atras și premiul era fabulos: un Iphone 14.

Din salariul de profesor, articolele jurnalistice și publicitare pe care le scriu, nu visam să pot ține un asemenea dispozitiv în mână și mai ales să îmi aparțină!

TαBook lansase o provocare interesantă: un eseu despre una dintre fotografiile alese pentru concurs, având o limită de cuvinte.

Am scris despre Sibiu din două motive: mă fascinează orașul care a păstrat aerul medieval, colinele Ardealului și oamenii din acel loc și am pe cineva drag care dorește să ajungă la Sibiu, iar oameni neserioși i-au promis și de Crăciun, dar și de Paști că îi vor dărui o excursie în orașul visurilor sale, dar nu s-au ținut de cuvânt.

E o poveste tristă despre un Sibiu văzut în copilărie, despre o nuntă tradițională, cu mirii pe cai nespus de frumoși care erau mai înalți decât toți participanții la ceremonia fericirii lor, iar copitele cailor răsunau pe pavaje. De atunci, pentru persoana dragă mie, Sibiul a rămas în minte ca o cetate a izbăvirii și a fericirii.

Dar astăzi vreau să vorbesc despre TαBook și despre doza de fericire pe care am primit-o via Sibiu.

Pe 16 august 2023 m-am uitat le rezultate și eseul meu se afla printre cele câștigătoare, prin urmare nu trebuie să mai fac economii să îmi iau telefon!

Juriul a ales 11 eseuri, apoi a selectat încă 11 și toate apar într-un volum care se va lansa la Festivalul de Carte de la Cluj-Napoca.

Nu se putea un dar mai frumos ca acesta! Un cadou dublu și atât de valoros și mai presus de toate, oameni care știu să aprecieze munca și sensibilitatea și care încurajează creație!

TαBook organizează Concursuri de Dictare și Caligrafie, având ca premii  stilou Poenari - stilouri lucrate manual.

TαBook investește în cultură, în oameni și în omenie și abia aștept să îi cunosc pe acești oameni minunați!

 Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți, Dumnezeu să vă dea sănătate și să vă inspire să realizați proiecte la fel de interesante și de utile!

 

Acolo unde este pace e raiul pe pământ!

 

1 Martie 2022, totul este în alb-negru în satul acesta situat la poalele dealurilor, iar liniștea domnește pretutindeni. Iarna a fost blândă și a nins zgârcit, am ieșit din pandemie și când speram că totul va fi bine, în Ucraina a început războiul.

Numai când bate vântul prin pădurile de la Drajna de Sus și vin mari apele se aud zgomote de parcă ar fi război.

E încă frig, abia am ieșit din pandemie și Rusia a invadat Ucraina. Oamenii fug din calea războiului îngroziți. Încearcă să își salveze viețile și cei bătrâni, dar fac infarct în adăposturile din România de inimă rea, de efort, din cauza nedreptății și a înstrăinării.

Blestemat să fie cel care dezrădăcinează un bătrân din casa, din țara și din satul lui în ultimele clipe ale vieții!

Alții au încercat să treacă munții noaptea, târziu și au căzut de pe vârfuri în apa rece și adâncă a lacurilor, murind pe pământ străin, fără lumânare, fără să aibă pe cineva drag sau cunoscut la cap, la ceasul morții.

Este ora 18 și s-a înserat. Cu lanternele aprinse așteptăm grupul care va veni din Ucraina să stea peste drum, în casa spațioasă și primitoare a mătușii mele și a unchiului meu, Iordache Cornelia și Iordache Ion, care acum se află în Spania cu copiii și nepoții lor. S-au gândit să nu stea oameni pe drum cu copii în brațe și o casă goală.

-Noi nu putem să ne bucurăm de toate aici, în timp ce ei suferă acolo! Vă rog să aveți grijă de ele, vor veni două doamne cu doi copii. Să le arătați proviziile din cămară, să le faceți cumpărături și noi vă dăm înapoi toți banii.

Așa am vorbit la telefon, am făgăduit că vom face totul și acum așteptăm în fața porții.

Așteptarea îmi dă fiori, deși nu spun nimic. Mă gândesc că aș putea fi eu în locul lor: cu o mamă  bătrână, cu pisicile drăgăstoase și găinile cuminți pe care probabil ar trebui să le abandonez…Dar aș putea oare să am curaj să plec într-un loc necunoscut, să salvez viața mea și a mamei? Ce ar face sora mea și familia ei?

Afară nu este frig, iar râul care curge răsună plăcut între văi de parcă ar cânta o doină de război. Începem să ne facem griji, fiindcă întunericul se amplifică.

Deodată, la poartă oprește o mașină străină, iar din ea coboară două doamne tinere cu doi copii și un băiat care are 19-20 de ani.

Ele plâng în timp ce ne îmbrățișează pe rând de parcă am fi: mamele lor, bunicile lor, mătușile lor sau surorile lor. Ne înțelegem greu, fiindcă una dintre ele vorbește o engleză relativ corectă și traduce pentru cei din grup.

-Doamne, ce oameni primitori sunteți, îmi spune cu ochii plini de lacrimi! Vreau să fie pace și la noi în țară și toți cei care ne-ați așteptat acum aici să veniți la noi, iar noi să vă primim la fel de frumos!

Descui porțile metalice mari, iar ele bagă mașina în curte. Și-au adus lucruri în valize și în cearșafuri, cu ce au apucat să fugă.

Intrăm în casă și le arăt toate încăperile: sufrageria, dormitoarele de la parter și cele de la etaj, băile și bucătăria. Apoi ne așezăm să mai vorbim puțin înainte de a ne retrage.

-Știți, eu îmi așteptam părinții să ajungă la graniță, să îi salvez și pe ei. Am așteptat trei ore și n-au venit. Timpul mă presa, evenimentele se precipitau, așa că am luat-o pe doamna care era cu fetița în brațe, pe fratele meu să ne însoțească pe drum și am plecat. Eu nu știu acum, eu nu știu… și vocea i se pierde în lacrimi, dacă părinții mei mai trăiesc. Soții noștri au rămas să lupte, iar noi trebuie să luptăm ca acestor copii să nu le lipsească nimic. Am rămas pe drumuri! Casele noastre sunt acum niște ruine, am avut un salon de înfrumusețare și magazine, dar au venit și ne-au distrus și ne-au luat totul!

Viețile noastre și ale copiilor noștri însă, nu le dăm!

Ce pot să spun să aduc un strop de alinare în sufletele atât de rănite.

-Este bine totuși că v-ați salvat fratele. Este aici, va rămâne cu dumneavoastră cât va ține războiul și totul va fi bine.

-Fratele meu va pleca să lupte alături de soții noștri! Nu poate să rămână. E tânăr și este bărbat, în plus, aceasta este dorința lui!

Au stat în casa aceea mai multe luni. Au prins și prima ninsoare și au făcut un moș de zăpadă, au mers la gârlă, copiii se jucau în curte și îi strigau mamei: „Babușca, babușca!” în amintirea bunicilor rămași acasă.

Fratele s-a întors să lupte și mi-a părut rău de tinerețea lui, dar glasul datoriei a fost mult mai puternic decât instinctul de conservare.

Mai departe, una dintre doamne a plecat cu fetița în Turcia, în timp ce posesoarea mașinii a plecat cu băiețelul ei în Germania, iar la plecare ne-au dăruit ghivece de flori, bomboane de ciocolată, multe amintiri și cea mai minunată lecție de viață: să prețuim pacea și toate valorile pe care le oferă ea.

Magazinul online Ceasuri-shop.ro, aliatul cumpărătorilor

 

 

Ceasul reprezintă un dar de preț, fiindcă îl învață pe cel care îl are la mână să înțeleagă că timpul este ireversibil și trebuie să fie prețuit la fel de mult ca viața și ca sănătatea. Ceasul este profesorul care învață pe fiecare să trăiască frumos, fiindcă după ce o persoană a comis o greșeala fatală, spune în zadar :„De-aș putea da timpul înapoi!”

Numai în literatura fantastică omul poate stăpâni peste timp și peste spațiu, în rest timpul îi schimbă omului fețele, împovărându-l cu anii.

Legătura dintre timp, viața și sănătatea omului se observă cel mai bine când purtătorul își monitorizează pulsul, somnul, sănătatea cu ajutorul unui  smartwatch.

Există un magazin de ceasuri online care ajută cumpărătorii să câștige lupta cu timpul prin următoarele oportunități:

1. Ceasurile cumpărate din acest magazin economisindu-se 100 % timp sunt garantate 24 de luni. Omul are nevoie de timp pe care să îl petreacă alături de cei dragi, în care să își hrănească sufletul cu frumusețe. Persoanele care au nevoie în acest moment de: ceasuri bărbătești, ceasuri de damă, ceasuri copii, brățări fitness, ceasuri inteligente, ceasuri pentru birou, smartphone sau curele de ceas le găsesc cu un click, iar în mai puțin de 10 minute pot finaliza deja comanda. Un om care ia magazinele la rând pierde timp, energie și bani fiindcă magazinul de ceasuri din oraș nu se află în spatele blocului său.

2. Transportul produselor este gratuit la orice comandă. Clienții au înțeles din start că nu fac ei drumul către produse, ci vin produsele la ei, dar reprezintă o surpriză precizarea că oricât de mică ar fi valoarea unei comenzi, nu se percep bani pentru livrarea acesteia la domiciliu.

3. În prezent, toți românii care intră în acest magazin sunt stimulați să cumpere, reducerile ajungând până la 70 %. În ce alt magazin se poate comanda un dispozitiv care măsoară pașii efectuați, calitatea somnului, timpul unei zile, redirecționează apelurile și mesajele de pe telefonul lăsat în altă parte cu 30% din preț? Oricine poate înțelege la prima vedere că acest magazin este aliatul clienților săi!

Prețul ceasului de mana pentru femei Tio Ecran Touch Sport Casual Fashion Digital care  este o bijuterie veritabilă, are o  rezistență sporită la apă, afișează ora, data si este prevăzut cu o lumină de fundal, este de 59 de lei. Brațara sa din oțel inoxidabil imită perfect aurul roz și produsul vine ambalat într-o cutie de lux, prin urmare, magazinul permite unui îndrăgostit să îi ofere persoanei dragi un cadou de 50 de lei ambalat gata și cu transportul gratuit.

Cine ar refuza o asemenea ofertă?

4. La categoria ceasuri copii, părinții găsesc acel cadou educativ de care au nevoie să îi învețe pe copii ceasul, zilele săptămânii, să își cronometreze timpii realizați la diferite competiții sportive sau în cadrul unor antrenamente. Pe site există ceasuri pentru copii și adulți care pot fi purtate în timp ce posesorul lor înoată.

5. Magazinul prezintă cumpărătorilor acele produse revoluționare care se vând în țările dezvoltate ale lumii, la prețuri românești.

Bratara fitness Twinkler, inteligenta, Agenda telefonica, Anti-lost, Pedometru, Alarma, Cronometru, Monitorizare somn, Puls, GPS, Electrocardiograma are incredibilul preț de 150 de lei și este pentru norocosul posesor și asistent personal și medic generalist.

In cele 40 de grame cât cântărește se află o cantitate astronomică de inteligență care permite:

-realizarea unei electrocardiograme ca posesorul să știe când este cazul să ajungă la cardiolog;

-realizarea/receptarea de notificări;

-monitorizarea orelor de somn și a calității acestora;

-mobilizarea celor care duc o viață sedentară în vederea practicării sportului/mișcării;

-cronometrarea unor activități;

-măsurarea cu exactitate a pașilor;

-autonomia bateriei timp de 3 zile;

-purtarea ei ți când posesorul înoată în mare sau face baie în cadă.

Ceasuri-shop.ro este magazinul ideal pentru alegerea unui cadou pentru cei dragi, dar și pentru cumpărarea produsului care să ajute la monitorizarea sănătății și la prelungirea vieții.

 

 

CSALB dorește să ferească salariile tuturor de Patul lui Procust al ratelor bancare

X se uită lung în coșul său de cumpărături și oftează. Săptămâna trecută avea de două ori mai multă marfă și astăzi, produsele care valorează 200 de lei pot fi luate în brațe. El este un simplu muritor și nu poate ține în loc scumpirile, dar creditul la bancă l-a semnat, cu mânuța lui. A luat un împrumut de 10 000 de lei pe 36 de luni, să își ducă familia în excursie. Trei ani va plăti el luxul pe care îl meritau, dar îngrijorările îl cuprind și nu mai poate dormi noaptea. Simte că se sufocă. Nu este ahtiat după bani, dacă ar fi fost, nu s-ar fi împrumutat să îi facă fericiți pe cei dragi. Dar cum se vor descurca? Factura la electricitate este uriașă, încălzirea va costa mii de lei și dobânda torturează salariul. Atât le-ar lipsi să se îmbolnăvească vreunul dintre ei și să fie nevoie de bani pentru spital sau pentru medicamente!

Dar i-a făcut oare fericiți sau i-a condamnat la austeritate pe termen lung pentru clipele acelea efemere de fericire?

Ah, dacă ar fi citit astă vară articolul de pe site-ul CSALB de la secțiunea Educație financiară acum ar dormi liniștit cu capul pe pernă!

Astăzi, el ar sfătui pe oricine să se gândească de zece ori înainte de a solicita un credit pentru că:„ orice fel de împrumut la bancă ar trebui făcut doar în condițiile în care acesta reprezintă o nevoie ce nu poate fi gestionată într-un alt mod.”

Sigur, există pe piață  multe tipuri de credite, publicitatea care li se face este ispititoare. Oamenii sunt îmbiați pe toate căile să se împrumute, dar ar trebui să se gândească la faptul că:

-un credit mare luat pe o perioadă mai lungă înseamnă costuri uriașe;

-situația financiară a celor care se împrumută va fi cu certitudine mult mai grea, începând cu prima rată și până la achitarea împrumutului.

Acum ar spune tuturor celor care se împrumută în bancă să urmărească mai întâi „O campanie de educație financiară susținută de CSALB. Acolo unde negociezi cu banca“!

 

Y și-a luat o casă prin intermediul unui credit ipotecar. Trebuia să facă acest sacrificiu, fiindcă a dorit să îi ofere familiei o casă confortabilă modern mobilată, așezată într-o zonă verde a orașului. Dar dobânda trage de salariul lui de parcă ar fi Patul lui Procust.

Acum se gândește să îi ceară soției să spele de mână??? Să înlocuiască pamperșii cu scutece de bumbac ca pe vremea bunicilor???

Citește prea târziu declarația doamnei Dana Dima, vicepreședinte BCR: „Noi numim antrenează-te înainte de cursă! În primul rând trebuie să înțeleagă că este o cursă lungă, mai ales la un credit imobiliar. Și să se gândească la toate perioadele din viață care urmează să fie în acea cursă. Dacă este tânăr să se gândească că va avea un copil, că urmează să își perfecționeze studiile. Să încerce să pună deoparte ratele să vadă dacă are o disciplină financiară.”

Nu s-a antrenat pentru creditul ipotecar și se teme să nu se prăbușească sub dobânda uriașă. Oare ce vor face ai lui, dacă…?

NU! Nu are voie să moară, să obosească, să se îmbolnăvească!

În minte îi răsună îndemnurile :„Să se antreneze!”, „Să anticipeze!”, „Să gândească pe termen lung!”

Dar contractul a fost semnat. Banii au fost luați, cheltuiți și acum trebuie să fie dați înapoi.  Parcă se vede cum a luat contractul stufos, l-a răsfoit fără să îl citească, apoi a semnat exact unde i-a arătat cu unghia lungă și frumos vopsită funcționara care își freca mâinile de bucurie…Avea banii de casă, restul nu mai conta. Îi venea să sară prin bancă, să danseze sau să înceapă să cânte. Ah, de ce nu se poate da timpul înapoi?

Degeaba citește acum pasaje întregi din articolul postat pe site-ul CSALB:„ Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în CSALB: „Cele mai importante clauze dintr-un contract de credit sunt acelea legate de perioada de rambursare, comisionare, preț. Să pună întrebări, să lămurească ce anume prevede contractul respectiv din perspectiva costurilor și să nu semneze imediat contractul de credit. Au această posibilitate potrivit legii, să amâne perioada de semnare.”

El nu a pus o întrebare, de parcă el era bancherul și avea toate răspunsurile în minte. Îi era ruține să întrebe, temându-se să nu îl considere reprezentantul băncii sărac sau pisălog. Acum îi vine să plângă când nu îi ajung banii de la o lună la alta!

El nu a dorit să își condamne soția și copilul la lipsuri, dar viața a decis așa!!!

Alesese el dobânda cea mai mică de pe piață sau a intrat în prima bancă întâlnită în cale?

Vremurile sunt tulburi, banii din ce în ce mai lipsiți de valoare, iar viața a devenit un lux. La orizont se profilează înfiorătoare ca un tanc ce nu are milă și calcă totul în picioare și acționează ucigător: Executarea silită dacă timp de 90 de zile nu s-au plătit ratele la bancă.

Executarea silită este asemenea unui monstru, dar apariția ei poate fi stopată la timp. CSALB învață toți oamenii care au credite să:„ se adreseze CSALB până la termenul de 90 de zile de neplată a ratelor”pentru a se înfăptui o minune.

Un abonament la canalul de Youtube CASALB salvează salariul de tortură, familia de austeritate și alungă Executarea silită departe, cât mai departe, pe tărâmurile în care toți oamenii sunt bogați!

DDD înseamnă o casă în care oamenii revin cu drag

 

 

Nicăieri nu este ca acasă! Locuința personală emană căldură, emană siguranță și oferă confort. Ce s-ar face omul fără oaza aceasta de liniște în care nu mai trebuie să poarte masca socială și știe că este privit cu dragoste și înțelegere de toți ai casei?

Dar casa poate deveni un iad, când omul aude la miezul nopții sau când este somnul mai dulce un chițăit de șoricel sau rosăturile aceluiași animal, drăgălaș numai în povești și în desenele animate!

Șoricelul acela nevinovat cu ochi de mărgelușe vii vine din canale, din ghenele de gunoi și are în blana sa cenușie și pe gheare colonii întregi de microbi care îi pot îmbolnăvi grav pe cei ai casei.

El sare pe masă, când nu este văzut, trece peste pâinea uitată în coș, contaminează toate alimentele întâlnite în cale, covoarele pe care se joacă bebelușii nevinovați, iar dacă intră în bibliotecă sau în locul în care sunt păstrate acte și dosare, documente importante și cărți rare sunt transformate în bucăți mici de hârtie.

Când șoriceii au pătruns în casă, singura metodă eficientă de izgonire a lor se numește deratizare .

Oamenii greșesc când cumpără grâușor otrăvit și îl administrează la voia întâmplării, fiindcă se pot întâmpla nenorociri mari. Șoarecii s-ar putea să îl mănânce și să moară în locuri din casă inaccesibile. Mirosul emanat în locuință de cadavrele intrate în putrefacție este îngrozitor. Da, pentru câțiva șoricei morți, se impune curățenia generală, dacă aceste creaturi periculoase mor pe după bibliotecă, printre cărți, după dulap. Dacă există o pisică în casă, ea se poate hrăni cu șoarecii amețiți de otravă și moare. Copiii de asemenea sunt tentați de boabele roșii de grâu sau auzind numele de „ciocolată”și neștiind că există una specială care omoară șobolanii.

Gospodarii responsabili cheamă specialiștii firmei DDD acreditată CEPA, fiindcă sunt siguri de următoarele beneficii:

1.Specialiștii își asumă responsabilitatea deratizării complete, în condiții de siguranță față de toate celelalte vietăți din casă și în condiții de maximă igienă.

2. Substanțele utilizate sunt ținute sub control tot timpul, iar recipientele sunt strânse, fiidcă DDD înseamnă grijă față de om și grijă față de mediu.

3. Echipa se deplasează la adresa indicată și când apar urgențe. De pildă, au fost văzuți șerpi intr-o curte sau într-un subsol. Șerpii vor fi alungați rapid din clădire ca persoanele care locuiesc sau lucrează acolo să nu se teamă pentru viețile lor.

4. Specialiștii sunt capabili să curețe total un spațiu de  gândaci de bucătărie,  de viespe,  de șoareci,  de șobolani, de ploșnițe, dar și  de viruși și bacterii, fără să distrugă mobilierul din jur, să umple pereții de umezeală sau sa impună golirea spațiului respectiv.

5. Acreditarea CEPA înseamnă servicii de cea mai bună calitate la prețuri oneste.

Periodic, atât în spațiile publice, dar și în casele românilor se impune să se facă dezinfecție.

Deratizarea se impune să fie urmată de dezinsecție pentru decontaminarea casei, a anexelor acesteia pentru că rozătoarele au adus microbi în spațiul vital al omului. Dar și gândacii de bucătărie vin de la ghenă și din canale, prin urmare și dezinsecția trebuie să fie urmată de uciderea microbilor din casă.

Dezinfecția realizată de Compania DDD, acreditată CEPA înseamnă:

1. Operațiune totală și sigură, fără daune. Chiar și electronicele pot fi dezinfectate fiindcă nu se deteriorează în urma operațiunii, iar ele au capacitatea de a atrage microbii.

2. Oamenii pot intra în acest spațiu fără să aerisească de îndată ce dezinfecția a încetat, fiindcă substanțele nu miros urât și nu sunt dăunătoare.

3. Mirosurile supărătoare sunt eliminate în timpul dezinfecției și este normal să fie așa, fiindcă ele sunt generate de viruși, de bacterii, de mucegaiuri sau de ciuperci și toate acestea sunt eliminate.

4. În spațiul dezinfectat, bacteriile și virușii nu mai pot să se instaleze timp de o lună.

Dezinsecția oferită de compania DDD este de două tipuri: chimică și ecologică. Al doilea tip de dezinsecție este inovator și constă în captarea insectelor pe bază de adeziv cu atractanți, atât alimentari, cât și hormonali cu ajutorul unor stații speciale.

Compania oferă garanții pentru toate serviciile oferite, iar toate metodele utilizate au fost monitorizate îndelung și avizate favorabil de către Ministerul Sănătății.

 

 

Moștenitorul nedrept

 

 

Dan stă în pat. Nu mai are puterea să se ridice să spargă cu mâinile lui baia modernă, centrala scumpă, să fărâme cu toporul: mașina, bicicleta de curse și mobra.

Casa mare cât un palat se învârtește cu el ca un carusel, capul îl doare îngrozitor, dar cel mai tare se teme, când începe să îi curgă sânge negru și pe gură și pe nas de parcă ar fi dat cineva drumul la robinet, să curgă în jeturi sângele său.

Frânturi de gânduri îi vin în minte, când îl lasă puțin durerile fizice. Atunci, tocmai atunci îl apucă îngrozitoarele dureri sufletești:

-Măi, bitane, vino să ne batem! Nu știi cine-i tac’tu mă și ai pantofii scâlciați și pantalonii tociți de atâta purtat!

-Ba știu cine e tata! Tatăl meu este asistent medical!

„Asistent medical, stă la două sate și nu a venit o dată să mă vadă sau să îmi aducă un pachețel cu mâncare! Blestemat să fie! Toată viața, când cineva s-a certat cu mine mi-a strigat: „Bitan!” Urăsc cuvântul acesta și îl urăsc pe tata și cred că el va moșteni tot ce am clădit eu aici din munca mea, toată averea care m-a costat viața!”

Dan aruncă ochii în curte la casa mândră cu etaj, la garajul nou, își trage ligheanul aproape, fiindcă începe iar să curgă sângele ca un izvor. Sufletul lui lovit din toate părțile, trudit, bătut nu mai stă în trupul său măcinat de boală.

„Mi s-o fi infectat sufletul, gândește el, de atâta suferință! Își amintește apoi ce a pățit el acum două luni. A venit seara de la muncă și mama sa, că nevastă nu are, nu era nicăieri. A strigat-o, i-a bătut la ușă, nimic! S-a gândit că s-o bucura și ea de o dragoste târzie și a adormit. Pe la șase dimineața a sunat insistent telefonul, deși era sâmbătă.

-Mama dumneavoastră a murit în Grecia. Se afla acolo într-o excursie. Vi se vor înapoia lucrurile ei și cei 6000 de lei găsiți în poșetă! Să spuneți dacă doriți să o aduceți în țară sau doriți să fie incinerată aici!

Ce soartă! Plecase să se plimbe, să fie fericită, se afla cu un domn văduv în cameră și murise printre străini. Le-a stricat excursia și bucuria tuturor celor cu care plecase.

„De ce nu ai spus unde te duci, mamă? Dacă ți-aș fi cerut eu 6000 de lei, ai fi spus că nu ai? Iartă-mă, dar sunt atât de singur pe lume! Nu pot să te aduc acasă, nu pot!”

Așa i-a spus în gând atunci, iar acum mama îi face semn de departe, mama îl cheamă la ea.

Nu a avut putere să asiste la ceremonia care a marcat marea trecere a mamei sale și nu știe unde îi este mormântul. Își amintește cum a plecat el să cucerească lumea cu cele două mâini ale sale și cu ambiția din suflet și nopțile de toamnă în care a dormit într-o cutie uriașă de carton, sa nu doarmă direct pe pavaj.

Poate că atunci s-a instalat boala în corpul său puțin câte puțin și cu fiecare ploaie care îi pătrundea până la oase, cu fiecare rafală de vânt înainta un pas spre propriul mormânt.

Avea 44 de ani, nu avea copii (s-ar fi interesat de ei, nu i-ar fi abandonat ca tatăl său), a avut o nevastă de care s-a despărțit după doi ani, avea o casă mare cât un palat, mașină, tot ceea ce își dorește un om ambițios, dar și o tumoare uriașă la cap și fusese operat de curând pe inimă.

Când scăpase de problema cu inima, au apărut durerile îngrozitoare de cap. Avea doi prieteni devotați și un patron care îl dusese la spitalul de la București, să fie operat.

Cât timp a stat la spital: zece zile, pe acasă a trecut „domnul tată”, atât de absent toată viața, să vadă casa, garajul, mașina, bicicleta și mobra și mai ales să strige prin curte:

-Cine îndrăznește să ia ceva de aici va ajunge la pușcărie, aici eu sunt stăpân!

„Mă vei moșteni, netrebnicule! În afara faptului că m-ai plantat în trupul mamei, nu ai avut grijă de nimic și toată munca mea va ajunge în posesia ta și a fraților mei vitregi!”

Dan pune mâna pe telefon și sună, sună insistent ca si cum cineva să știe că sună pentru ultima dată. Băieții care i-au schimbat pamperșii, l-au bărbierit și l-au ajutat să se spele și să mănânce au venit îndată.

Băiatul s-a îngălbenit ca floarea-soarelui și nu mai poate vorbi. Are gura plină de sânge și face semn să i se dea ligheanul. Secundele morții sunt cele mai grele, fiindcă nu știi cât vor ține chinurile și îți este frică de ea, de moarte.

Poate ca a mai rămas o fărâmă de putere și un alt lighean de sânge în trupul acesta care a dormit zeci de nopți într-o cutie din carton fiindcă era prea străin de lumea aceasta…

-Vă mulțumesc, băieți că mi-ați fost prieteni, frați și părinți. V-am chemat să stați lângă mine și să îmi aprindeți lumânarea, dar cel mai mult vă rog (și când a ajuns aici, a început să urle de durere, de putea fi auzit din curte) să dați foc la casă, la mașină, la tot ce am agonisit!

Dați foc la toate căci eu nu mai am nevoie de nimic și este nedrept să le moștenească omul care nici nu mă cunoaște și nu mi-a dat un covrig! Dați foc la toooot!

S-a stins urlând așa de durere și dorind ca focul să înghită cu lăcomie tot ceea ce îi furase lui sănătatea și tinerețea... Prietenele mamei l-au aranjat frumos, în costum de ginerică, cu floare albă în piept, cămașă din mătase și papion. Tot satul a venit la înmormântarea lui, iar după ce băiatul și-a găsit liniștea în mormânt, tatăl lui și frații cei vitregi au venit să ia în primire averea. Pe mormânt, ningea cu fulgi aduși de vânt de departe, din locurile în care dormise el multe nopți la rând în cutii din carton și cenușa mamei sale fusese aruncată peste ape.

Ningea de parcă îngerii își smulgeau pene din aripile lor să stingă focul din sufletul lui.

…Poate că focul dreptății va mistui totul, înainte ca moștenitorul nedrept să se bucure de ceea ce nu i se cuvine!