Dar dacă ai nenorocit copilul tău?

-Doamna, vă rog, mai ascultați-mă! Dați-mi o compunere de făcut! Știți eu scriu atât de urât fiindcă îmi tremură mîinile din cauza bolii!
E un copil cuminte, politicos, care se străduiește. Uneori uit cât este de bolnav și mă uit cu reproș la scrisul lui lăbărțat. Dar totuși scrie!!!
Ieri mi-a rupt sufletul. A venit la mine la catedră și m-a rugat:
-Vă rog să mă lăsați acasă fiindcă mă simt rău și nu mai pot să mă controlez și nu vreau să mă vadă colegii așa! Știți, miercuri mă duc la Spitalul Obreja din București. Merg acolo să mă fac bine!
Suflet frumos, educat in spiritul diplomației. Pentru nimic în lume nu dorește ca noi, cei din jurul lui, să îl vedem în timpul crizelor.
Mi se umezește sufletul de lacrimi nerostite.
-Ce s-a întâmplat cu tine?
-M-a bătut tata în cap, când eram mic deoarece credea că nu sunt al lui. Știți și pe mama o bătea destul de des. 
Ajung acasă. E cald, e bine, nu mă doare nimic și nu am nicio infirmitate, dar vorbele lui îmi răsună în mine:„M-a bătut tata în cap, dar mă duc la Spitalul Obreja, să mă fac bine!”
Ah, domnule și bunule tată, chiar trebuia să îl nenorocești pe viață pentru o suspiciune?
Dar dacă este al tău, te mustră cel puțin, puțin de tot conștiința?