Mașina salvatoare, salvată de Dezmembrăripenet.ro!

Am binecuvântat clipa în care portarul mi-a dat voie să intru cu mașina în curtea spitalului să-l iau pe tata acasă, fiindcă urma să fie externat. Am tras-o cât mai aproape de ușa principală și am luat liftul să nu mai pierd timpul, știind cât de nerăbdător este! Abia am închis portiera și am încuiat ușile că am văzut cum oamenii alergau disperați și strigau către cei din spital:
-Nu-l lăsați să sară! Țineți-l, oameni buni că vrea să se omoare!
Adierea ușoară a vântului oferea explicații curioșilor, ducând șoaptele în urechile tuturor: „A încercat să-și taie venele pentru o fată și l-au găsit la timp. L-au ținut legat în salon, dar s-a dezlegat și acum vrea să sară de la etaj să moară pentru cea care l-a părăsit.”
-Doamnă, luați repede mașina că nebunul va cădea exact pe ea! Ăsta vă strică mașina.
Ce să salvez? Mașina mea sau viața lui? Am închis ochii și am auzit zgomotul infernal. Când i-am deschis era pe jumătate intrat prin plafon, dar nu murise. „Bună și mașina la ceva”, îmi spun, în timp ce sun să vină un taxi să ne ducă acasă.

O mașină pentru un om mi se părea un schimb echitabil, numai că era mașina mea, luată cu bani împrumutați și economii...
În loc să-mi mulțumescă pentru că pacientul scăpase datorită mașinii mele, managerul mi-a pus în vedere să iau cât mai repede mașina din curtea spitalului, dacă nu vreau să plătesc penalizări.
Un domn binevoitor îmi ia apărarea și îmi întinde un bilețel pe care scrie WWW.Dezmembraripenet.ro.
Ajunsă acasă, poposesc în magazinul cu organe de mașini. Mă pierd în rubrici și în detalii. Un lucru este cert, dacă nu voi găsi plafon pentru mașina mea, voi depune o cerere piese și problema se va rezolva. La secțiunea caroserie ofertele par să nu se mai termine:portiere, oglindă, capotă, claxon, încuietoarea, bară spate, bară față, pe 19 pagini virtuale, cu prețurile afișate corect. Plafonul Opel Corsa nu este nicăieri, iar eu rămân și cu mașina turtită și penalizată, dacă nu o iau mai repede din curtea spitalului.
Undeva găsesc dezmembrări Opel Corsa. 
Citesc cu încântare că au aproape orice piesă pentru mașina mea, iar dacă sun la 0729625522 primesc gratuit consultația unui expert. În două zile comanda mea va fi procesată, iar costurile de livrare sunt de 50 de roni. Am o lună garanție și pot returna piesa în 7 zile dacă nu corespunde exigențelor mecanicilor care se vor ocupa de mașină.
Peste o săptămână, trec cu mașina pe autostrada din fața Spitalului Județean. Plafonul este nou-nouț, drumurile sunt bune, ziua plină de soare. Un tânăr bandajat la cap și cu un picior ghips îmi face cu mâna. Se oprește sărută cu patimă mașina și o mângâie, iar eu îl cred nebun...
-Doamnă, dacă nu era mașina dumneavoastră eram la doi metrii sub pământ! Cât a costat plafonul? Mai sunteți supărată pe mine?
Îi fac semn că nu am fost supărată niciodată, iar el notează prostit numărul mașinii într-un carnețel.
El supraviețuiește datorită ei, iar ea, datorită celor de la Dezmembrăripenet.ro

Nedreptatea, doză de ambiție

Omul se simte cel mai umilit când este prostit în față. De câte ori nu ni se ia medalia de aur ca să fie pusă la gâtul cuiva care nu o merita!!! Nemeritând-o, evident că nici nu poate să o prețuiască la adevărata valoare.
Știi că ai ieșit pe primul loc, dar organizatorii te împing pe locul cinci sau șase, așteptând să cazi în genunchi și să nu te mai întorci în copetiție niciodată.
Injecția cu nedreptate are rolul ei, chiar dacă pe moment ne otrăvește sufletul. Oricât de mare ar fi agonia după înfrângerea regizată, să ne imaginăm că ne-a fost inoculată o doză dublă de ambiție și că în următoarea probă vom alerga ca nebunii, să punem ani lumină între noi și următorii concurenți...
Accepți mai ușor să fii învins pe mîna ta, decât să fii sigur că meritai să câștigi, dar lanțul slăbiciunilor a funcționat...
Asistam demult la un concurs de agronomie. O ingineră pregătise foarte bine două concurente care nu puteau fi departajate în niciun fel. Juriul a întrebat-o pe care o recomandă să meargă mai departe. Nu voi uita niciodată gestul ei. S-a ridicat, a spus că ea le-a pregătit pe amândouă și nu poate alege între ele, apoi când a fost sigură că ele nu se uită, fiind prea emoționate, a făcut un gest discret spre favotita ei.
Așa este când concurezi, ba se poate și mai rău. Este posibil să fii afișată cu o medie sau un premiu pe listă, apoi după ceva timp se fac rectificări și afli că ai „decăzut” în afara podiumului...Se poate să ți se pună la gât medalia, apoi să fii rugat să o dai înapoi că s-a făcut o confuzie.
Viața este un concurs de împrejurări, în timp ce competițiile sunt competiții, iar cei din juriu...oameni și ei și nu este interzis ca organizatorul să facă un semn discret care să-l desemneze pe câștigător!!!

Ceaiul care îți deschide porți virtuale și magice

Amar ca viața ceaiul ăsta, cu toate acestea am să sorb și ultima picătură, fără un bob de zahăr ca să nu-i stric parfumul!
Deja orice gură de lichid fierbinte parfumat mă întoarce cu 4000 de ani în urmă, când primele frunze bine uscate au fost transformate în licoare magică...
Hainele au dispărut, o frunză uriașă îmi apără intimitatea. Laptopul și mobilul s-au evaporat și ele. Locuim într-o peșteră și tragem cu dinții din halca de vânat pe care au adus-o bărbații. Parcă vorbeam o limbă, parcă scriam cuvinte, acum le scrijelesc pe pereții peșterii ce ne este locuință comună. De unde mi se trage blestemul întoarcerii în timp cu 4 000 de ani? Trebuie să-mi amintesc ce am făcut ultima dată ca să mă pot reîntoarce, altfel îmi rămân ratele neplătite la bancă, articolele nescrise, mesajele necitite!
Am intrat în Camera din față, locul fermecat al cafelelor și ceaiurilor magice și am ales Ceai EARL GREY BLUE STAR. 
Petalele de albăstrele și aroma de bergamotă, m-au propulsat în Epoca de Piatră. Am pus apă în ibricul de piatră, pe vatra de piatră și am băut ceai din corbul de cerb solomonit, vânat de bărbații din tribul meu. Le-am dat și lor să bea și am început dansul ritualic închinat celor 180 de sortimente de ceai și 20 de tipuri de cafea.

Am dansat până am văzut stele albastre și mi-am pierdut cunoștința. Toate mă dureau, în peșteră era frig, întuneric și pustiu. Doream să mă întorc în lumea civilizată din care venisem cu internet, cu mall-uri, penurie de timp și apă curentă. Lângă mine, ibricul din piatră și ultimele lingurițe de ceai magic pe-o frunză de brusture. Doar focul palid era nestins fiindcă nu aveam cibrituri și m-aș fi chinuiam mult cu amnarul să-l readuc la viață.
Pe flacăra vie mi-am făcut ultima cană de ceai și un dinozaur m-a luat pe aripile sale și m-a lăsat la poarta casei mele racordată la civilizație, murind instantaneu...

Înainte de a se dezintegra în eter, dinozaurul rosti la urechea mea o formulă magică:

„Ceai negru, bucăţi de cireșe, petale de trandafir și aromă.”
În memoria lui, am format pe tastatură combinația și am fost condusă, ghiciți unde? La Camera din față.
Am comandat ceaiul Ceaiul WILD CHERRY,

iar de-atunci pot călători pe ape și sub ape, pe pământ și în cer, în sus și în jos, în dreapta și în stânga, în trecut și în viitor!!!

O bijuterie personalizată pentru porumbeii campioni mâncați de ulii!!!

Iubesc păsările cu tot ce au sublim: cântecul și zborul! Ele cuceresc înălțimile, și când dansează în aer, cineva trage cu arcul nedreptății însângerându-le sau le trimite un pumn de alice în aripi și se prăbușesc în tărână. Știu că au concurat bine, că au zburat perfect, că nu au trișat, dar au fost depunctate pentru creativitate și pentru îndrăzneala de a pluti amețitor de sus.
Se spune că fiecare pasăre „pe limba ei piere”, dar pentru că s-au înscris în competiție, toate, absolut toate vor primi o brățară cu un charm din argint.
Iată cineva care s-a gândit să premieze toate evoluțiile din competiție cu o bijuterie personalizată,
fără să arunce la coș munca atâtor bloggeri!
Pentru toți alergătorii de cursă lungă răniți de nepăsarea unora, de pietrele aruncate în timpul zborului de către spectatori sau evaluatori, aș alege o brățară personalizată pe care să le-o dăruiesc cu dragoste.
Nu o colivie, fie ea și de aur, căci sufletele lor s-ar răni de gratii încercând să scape, ci aș alege o brățară din aur cu un înger păzitor, pentru ca niciodată să nu se prăbușească, oricât le-ar fi de greu!

Merităm bijuterii personalizate fiindcă înșirăm mărgelele cuvintelor pe șiraguri pe care unii le prețuiesc la adevărata valoare, în timp ce alții le calcă în picioare. Blogurile ne sunt tarabele unde ne expunem marfa. Depindem de toanele și de gusturile cumpărătorilor...
Aș înșira broboane de dreptate pe o brățară de aur, pe care aș pune-o la mâna oricărui blogger care s-a simțit cel puțin o dată învins pe nedrept!!!

Manifest pentru cultură autentică

Oamenilor grav bolnavi, frunzele verzi le sunt viitor giulgiu, iar florile din grădini coroane! Moartea se dispersează în viață atât de fenomenal, încât unghiile-i negre, ascuție, sunt gata să sfâșie viul.

Riscurile vibratile plutesc în aer în orice anotimp. Omul, puf de păpădie vorbitor, se află în pericolul de a fi luat de vânt, ridicat pe aripi de nor și dus departeee, atât de departee...

Și în timp ce cu fiecare clipă poate fi luat la cer, el bravează. Se bate cu pumnul în piept, strigă răzbunător către cer, strânge tot ceea ce găsește pe masa universului, de parcă ar trăi o mie de ani. La cât strânge el,ai spune că percepe o mie de ani ca fiind câteva secunde!

Uneori, când se trezește din anestezia resemnării își ia capul în mâini și plânge, încât îngerii în cer hohotesc de mila bietului pământean.

Pornesc furtunile să spele păcatele noastre negre sau roșii, pete mici care se iau sau fâșii uleioase care rămân imprimate pentru totdeauna pe pânza caracterului...

Ce ne rămâne? Să credem că sufletul este veșnic, să-l transformăm în petec de rai  prin bruma miraculoasă de cultură care încape în el!

Ce ne-am face să nu avem cărțile, să nu ne bucure picturile, să nu ne tulbure filmele, să ne fie interzis accesul la izvoarele nesecate ale cunoșterii?

Doamne, ce ne-am face când simțim că toți ne abandonează și ne aflăm singuri și vii în fața unei gropi adânci! Prin ea vom trece în lumea fără de dor...

Cultura sufletului este imperiul nemuririi fiindcă ne unește mințile și mâinile, chiar dacă ne aflăm la capăt de lume. Ea ne unește în fața marilor drame universale, ne hrănește necontenit speranța ne șlefuiește diamantul bunătății primit la naștere.

Cultura sufletului ne deschide ochii și îi îndreaptă către tot ce este mai frumos pentru a ne face marea trecere mai suportabilă...

Cine a permis ca sufletul să-i fie invadat de spinii neștiinței, de buruienile indolenței, de hățișurile viclenie și de rugii egoismului sau lăcomiei, este mort demult fără să-și dea seama de acest lucru!

Cultura ne ține în viață, ne eternizează și ne plasează sufletul în rândul celor mai remarcabile minuni și frumuseți ale lumii.

Viața, edificiu aflat în permanentă reconstrucție

 Mă fascinează gospodarii care își țin din scurt, cu mână de fier, tot ceea ce au în gospodărie. Dacă nu ar reconstrui permanent, locuința s-ar nărui sau ar căpăta patina pustietății.
Ba gardul trebuie reparat, apoi acoperișul, pereții neteziți și revopsiți, curtea curățată de buruieni și pavată...
La fel este și cu viața. Permanentele schimbări necesită adaptări care impun reconstrucția anumitor segmente.
Atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual se cuvine să întreprindem mereu ceva pentru devenirea noastră, să investim în noi. Timpul ruinează, iar dacă nu reparăm ceea ce s-a stricat, probabil se vor prăbuși toate.
Furtunile care au trecut peste noi au spart, au smuls, au distrus. Să nu ne așteptăm că va veni cineva din afară, oricât de mult ne-ar iubi, să ne repare casa sau viața.
Cea mai bună investiție este ceea ce întreprindem pentru noi înșine: o carte bună citită, un film educativ, o călătorie, prețuirea prietenilor de nădejde care ne-au spijinit când ne-a fost mai greu, o cină cu cei dragi în oraș. Niciodată să nu încetăm să ne reinventăm pentru că în caz contrar vom deveni existențe anoste, vieți cu bulină roșie, ființe gata să se prăbușească!
Din când în când, să tragem obloanele rutinei zilnice și să scriem:„Reveniți mai târziu! Închis pentru renovări.”

Suferim din orgoliu

Suferința din orgoliu este alegerea personală a fiecăruia și caracterizează etapele vieții lipsite de experiență.
Etichetele nedrepte cauzează multă suferință celor care manifestă nesiguranță în evoluția socială. Adolescenții, tinerii au nevoie de confirmare, de recunoașterea meritelor. Maturii au conștiința lucrului bine făcut, indiferent de ceea ce spun cei din jur. Aflați în permanență competiție pentru supraviețuire, contracandidații noștri ne înving uneori prin cuvinte (ne fac din vorbe). Ei mizează pe slăbiciunile noastre și uneori ne repetă ritualic ceea ce doresc să se întâmple cu noi sau ne determină să credem că suntem exact cum ne etichetează ei.
Inteligenților li se spune adesea că sunt proști, să nu îndrăznească să se afirme, frumoșilor că sunt urâți să iasă mai puțin în lume și să nu concureze frumusețile contrafăcute deloc. Strategia este bine pusă la punct, iar înțelepciunea vine după multă suferință și frustrare!
Suferim când cei pe care-i credeam că ne sunt loiali și ne aparțin, ne părăsesc sau ne trădează. Ne chinuim prostește. Chiar nu înțelegem nimic din faptul că au fost oameni cărora li s-au oferit locuințe confortabile să iasă din canale și  pentru că nu au suportat să stea într-o casă, s-au întors pe stradă???
Orgoliul produce mai multă suferință decât putem duce, în timp ce acceptarea și empatia aduc vindecare.
Oamenii vin și pleacă din viețile noastre, iar fluxul acesta reprezintă sănătate. Mai bine să plece, decât să ne trezim într-o relație toxică, iar septicemia sentimentelor malefice să ne ruineze fizic și spiritual. Plecarea este calea cea dreaptă, nu veninul turnat în paharul existenței cotidiene pe care suntem obligați să-l bem sau injectarea otravei direct în inimă, când avem mai multă încredere în ei...
Ranchiuna postseparare, dacă a existat, dacă există încă, ar trebui înlocuită cu mulțumiri. Nu putem merge zi și noapte pe același drum cu dușmanul, fiindcă ne înjunghie în somn.
Mulțumiți-le din toată inima tuturor oamenilor fățarnici, necinstiți, trădători care vă liberează viețile! Ei nu lasă goluri, ci oportunități...

O cafea genială pentru „geniile neînțelese”...

„În seara asta îmi înec tot amarul descoperirilor nedescoperite până acum”, vorbeam cu mine însămi, golind pahar după pahar în timp ce barmanul își făcea o cruce mare, mare de tooot că prea era dracul bătrân...
„Să mă înșele cu cea mai bună prietenă, sub ochii mei, iar eu să nu pricep? Să posed o inteligență peste medie, pe care să o facă praf doi oameni de nimic?”
-Domnișoară, vi s-au tulburat ochii aceștia frumoși! Eu nu vă mai servesc! Puteți să scrieți în condica de reclamații, să faceți orice, spuse hotărât barmanul!
M-am trezit ușor din visare și abia  îl vedeam ca prin ceață. Era înăltuț și frumușel, iar sufletul promitea. Era genul acela de om căruia îi pasă de ceilalți, chiar în defavoarea sa... Am venit aici să vorbesc cu paharele, să le spun ce și cum, dar să mă spovedesc unui necunoscut, în niciun caz!
-Sunt un geniu neînțeles, dragule, iar alcoolul îmi deschide poarta magică spre inspirație, i-am spus sughițând și bâlbâindu-mă.
-Vă deschide salonul spitalului să vă operați de ulcer, în mod cert! ...Știți, dacă v-a înșelat, va realiza sigur ce a pierdut și va plânge mult, tare mult după aceea, turnă el sare pe rană.
-Ce-ți pasă că m-a înșelat? De unde știi că era cea mai bună prietenă???
Alcoolul face praf autocenzura. Pun mâna la gură prea târziu.
-Ies din tură peste 10 minute, îmi spune cald. Vă invit la o cafea la Camera din Față!
„Doamne, atât de disperată par? Cine mă crede ăsta, să vă invite în Camera din Față din prima seară?”
Lacrimile îmi curg potop pe obraji.
-Domnișoară, Camera din Față nu este ce credeți dumneavoastră! Nici nu aș fi îndrăznit să...Este cea mai iubită și una dintre celebrele ceainării și cafenele din București. Acolo găsim peste 180 de feluri de ceai și 20 de sortimente de cafea și delicatese de casă.

-Știți, tot în camera din față i-am găsit și pe ei...
-Mai bine să vorbim despre cafea, îmi spune tânărul drăguț, care mi-a pus protector mâinile pe umeri. Ea deschide poarta către inspirație. Geniile au fost mari consumatoare de cafea. Balzac bea peste 50 de cafele pe zi și datorită băuturii magice avem astăzi în patrimoniul culturii Comedia Umană. Beethoven stabilise că 60 de boabe de cafea pentru o ceașcă reprezintă elixirul care-l ajută să fure muzica îngerilor, „Vrăjitorul din Oz” a apărut în urma celor 4-5 cești de cafea tare cu lapte și frișcă, băute înainte de micul dejun...

-Cafeaua lu'mamaie, șoptesc cu ironie...
-Cafeaua lu'mamaie este cea mai bună, spune omul minunat de lângă mine! Savoarea ei alungă toate suferințele din suflet, face să se instaleze uitarea, produce instantaneu vindecarea și inspiră consumatorul să-și trăiască viața în mod constructiv.

Timpul s-a oprit în loc la Camera din Față. Interlocutorul meu îmi poveștește cum urma să fie popit, iar logodnica lui a fugit cu altul cu o seară înaintea nunții. Nu a căutat altă preoteasă, nici parohie nu i-a mai trebuit, ci s-a înscris la altă facultate. Prietenii l-au adus și pe el în locul unde vindecarea se produce instantaneu.
-Cui pe cui se scoate, îmi spune când ne despărțim în fața blocului meu și-mi lasă o pungă de 500 de grame plină cu Cafeaua lu'Mamaie! Nu vrei să bem acestă cafea împreună și să uităm lucruri vechi și mărunte care ne-au marcat viața?

Beethoven

„Și-am furat un portofel”

Zi ploioasă de primăvară capriciosă. Din cer îngerii mă stropesc cu găleți de apă, noroc că am umbrela. Microbuzul nu mai vine să mă ducă la serviciu, cascada de pe stradă a devenit amenințătoare, fiindcă tirurile trec special cu viteză și prin mijlocul apei ca să ne facă nouă, oamenilor nevoiți să se mai ducă și la muncă, o baie.
Oprește o mașină și ne arată direcția în care merge. Coincide cu a mea. Trei oameni murați, printre care mă aflu și eu, ne înghesuim unii in alții pe bancheta din spate să ne încălzim. Muzica dată la maximum:
„Într-o joi pe înserat/M-am apucat de furat/Foamea rău mă chinuia/Și-atunci am întins mâna/Și-am furat un portofel?Portofele, portofele/Voi sunteți zilele mele/Portofele, portofele/Pentru voi eu trag belele!”
„Să-l ia naiba, șoptesc în gând! Îl chinuia foamea, dar nu s-a dus la muncă. Eu mă duc și pe ploaie, poate să fie zăpada cât casa și tot mă duc, iar domnul fură și se scuză că nu se putea lăsa chinuit de foame!!!”
-Dbags.ro, șoptește IT-istul de lângă mine cu dioptriile cât cepele!
-Da, da va ploua și mâine, spun eu să leg o conversație, să nu creadă omul că stau mută lângă el.
-Baba n-aude, dar le potrivește, răspunde el complet lipsit de tact, fiindcă în stânga sa este o doamnă de o vârstă respectabilă.
-Babă este mama dumitale că te-a educat prost! Ți-am demonstrat că am auzit, nu?
Între noi este gata să izbucnească din senin al Treilea Război Mondial. Șoferul este atât de preocupat de cântecul vechi, încât repetă cu Dan Ciotoi versurile pe care le-a învățat deja. Se întoarce către noi:
-Toată caseta asta, de la un capăt la celălalt are o singură melodie, să nu vă speriați că se termină cântecul acesta minunat!
Trage de volan în ultimul moment ca să nu ne zdrobim de un tir. Am scăpat. Respirăm ușurați. IT-istului îi pare rău că a stricat armonia. Scoate o tabletă intră într-un magazin virtual și ne explică: „Aici găsiți cele mai bune și mai ieftine genți de damă.
Genți de toate formele și de toate culorile, doamnelor! Colaborez cu ei. Sunt mândru de asta fiindcă sunt cei mai corecți și generoși oameni de afaceri pe care i-am cunoscut!”
Suntem gata să-i punem amândouă capul pe umăr în timp ce „Portofele, portofele„ ne sparge urechile.
-Ador geanta Alexia, din piele naturală roșie!

-Să ți-o faci cadou, draga mea, că meriți, mă încurajează doamna! Dar genți pentru babe nu sunt, domnule?
-Doamnă, vă rog să mă iertați! Replica era pentru domnișoara, nu am vrut să...
-Hai, că nu mai sunt o copilă, stimate domn! Căutați-mi și mie o geantă din piele încăpătoare și să aibă o culoare mai închisă pentru  biserică!
-Uitați, geanta model Zara Green costă 275 de lei și puteți pune în ea câte bomboane vreți pentru copiii de la biserică!

Analizăm modele, comparăm prețuri, îl rugăm pe specialist să ne comande oferindu-i toate detaliile necesare livrării. La destinație, șoferul se întoarce hotărât către noi:
-Dar un portofel bun nu găsesc și eu pe site-ul ăsta?

Geanta model Zara Green

Geanta model Zara Green

Geanta model Zara Green

Geanta model Zara Green

 

Bijuteria mea

Mă numesc Daniel și asta îmi ocupă tot timpul. Aseară am făcut-o lată, lată de toot, ce bijuteria mea! M-am îmbătat ca un lănțișor de argint, pardon ca un porc vreau să spun. În local, m-am dus la masa unuia și am pus mâna pe piciorul tipei care-l însoțea. Mi s-a părut că era nevastă-mea, iar el m-a scos în șuturi afară.
Pe la jumătatea drumului, când am obosit, am dat să mă urc pe scara blocului și m-am trezit în tomberonul cel mare, plin de gunoaie. Mirosea îngrozitor. Abia m-am eliberat că am simțit nevoia să mă așez în pat. M-am trântit într-o băltoacă. Nu mai știu cum am ajuns acasă, doar mă trezeau din când în când loviturile de mătură ale nevestei, semn că dragostea aceea mare nu a murit:
-Nu da, bijuteria mea!
-Ce bijuterie, mă? De când nu mi-ai mai luat tu o bijuterie? Uite, vecinul i-a cumpărat vecinei o bijuterie personalizată. Tu mă personalizeze cu vomă alcoolică.
Știam că va începe să plângă și să țipe isteric și mă îngrozeam.
-Iartă-mă, dulceață de 90 de kilograme! Iartă-mă, te rog! Tu crezi că eu am vrut să fie așa căsnicia noastră?
A tăcut resemnată. Eu am făcut ochii cât cepele și am ieșit precipitat pe ușă, spunându-i:
-Mă duc să mă consult cu vecinul!
Eram tulburat sufletește și nu știu când au trecut trei zile cât am stat la nevasta II. Stați liniștitți că am până la IV, dar nu știe una de alta. Trebuia să mă întorc, dar nu înainte de a-i aduce bijuteria promisă. Îmi răbda prea multe, iar răbdarea ei merita să fie recompensată în aur!!!
O brățară pentru cea care 20 de ani a stat alături de un bărbat de bărbat! O brățară care să-i amintească mereu cât de norocoasă este că mă are, adică brățara din aur cu trifoi!

 Am sunat la ușă, fiindcă nu mi s-a mai potrivit cheia, iar ea mi-a deschis pe jumătate, spunându-mi:
-Am pus cruce căsniciei noastre!
Eu am băgat la înaintare bijuteria și am implorat-o în genunchi:
-Primește-mă, iubire! Am fost până la capătul lumii după bijuteria asta!
Ne-am împăcat. Nevestele II, III, IV au rămas o amintire, deși toate portă pe mână o brățară ca a dulceții mele de 90 de kilograme!!!

Am ignorat, am rănit, am respins!

Am ignorat, am rănit, am respins pentru că ne-am simțit sufocați sau pentru a ne da importanță, cert este că măcar o dată-n viață i-am pricinuit cuiva suferință. Totul a plecat de la am venit, am văzut, am învins!
Depinde însă cum realizăm toate aceste acțiuni din viața noastră. Fiind oameni (limitați atât în capacitatea de a fi atenți, empatici, în acțiune, în totul) nu putem răspunde tuturor, mai ales când primim mai multe solicitări deodată. În plus, contează circumstanțele în care ignorăm. Dacă viața cuiva este în pericol și ne roagă să-l ajutăm, evident că va avea prioritate. Problemele noastre pot aștepta, prioritățile personale trec în plan secundar, când putem salva o viață!
Putem ignora cu eleganță și putem fi brutali în ignoranța noastră.
Am rănit! Contează cum am rănit. Dacă am făcut-o involuntar, avem circumstanțe atenuante și putem fi iertați. Dacă am făcut-o în legitimă apărare și nu am rănit de moarte, se poate trece cu vederea! Dar dacă am făcut-o fiindcă ne place să vedem sângele altuia și să-i auzim strigătelede durere, suntem oameni de nimic!
Va veni vremea când vom regreta că ne-am bătut cu insistență joc de cineva și nu mai putem repara nici măcar aparențele.
Am respins pe drept și pe nedrept aspirațiile, sentimentele, pretențiile, adevărul cuiva, cel puțin o dață-n viață. La fel contează cum și când am respins. Putem să respingem pe cineva atât de categoric, încât să nu mai dorească vreodată să vadă oameni în fața ochilor și să prefere tovărășia și prietenia animalelor!!!
Am ignorat, am rănit, am respins și abia când alții ne aplică un tratament similar realizăm cât de dureros este.
Este timpul să ne purtăm cu cei care depind de noi, cum am dori să se poarte și alții cu noi!

Pierdut ziua de ieri. O declar nulă în Evenimentul zilei...

-Ai grijă să nu mai pierzi și ziua de azi ca pe cea de ieri sau să-ți pierzi iarăși capul pe undeva, îmi strigă mama, în timp ce-mi întinse cardul de sănătate, rețeta compensată și cartea de identitate să mă duc la farmacie să-i iau medicamentele!
Eram fericită că mă trimite la farmacie! Aveam ascuns în portofel un card de reducere, deci din rețeta bunicii și a mamei obțineam o jumătate de rochie pentru banchet. Luna viitoare voi avea cealaltă jumătate, apoi voi lua un pantof, pe urmă pe celălalt!  Așadar jefuiesc doi bolnavi.
-Să nu-ți fure cineva banii că ne lași să murim, spune energică mama! Fără medicamente avem amândouă tensiune!
„Toți oamenii vii au tensiune, mamă, spun în gând”...
-Te rog să nu zâmbești impertinent! Ce ai vrut să spui că toți avem tensiune? Nu uita, de restul banilor să cumperi  ziarul nostru favorit poate am de dat un anunț pierdere în Evenimentul Zilei dacă te uită Dumnezeu iar prin oraș!
„Pierdut cățeluș, ofer recompensă”, am mai citit prin ziar, dar „pierdut adolescentă împrăștiată prin oraș” nu! Sper să nu fie mama cea care face primul anunț de acest tip și să aibă proasta inspirație să mai pună și o poză de-a mea, iar „prietenele mele” să posteze pe Facebook anunțul!
Cu capul calendar, cardurile, rețetele compensate și banii în portofel plec, repetând întrebarea:„Să cumpăr ziarul? Să nu-l cumpăr? O înghițitură de suc la Balcic acum, una luna viitoare...până ajung la o sticlă. Pot spune că n-au mai avut la chioș ziarul, iar altul care nu este la fel de bun, refuz să cumpăr!!!
Ajung la farmacie. Coadă mare. Eu stresată: trebuie să am grijă de două carduri de sănătate, de două rețete compensate, de bani și de cardul de reduceri, plus calculele de rigoare...Voi încasa cu nerușinare reducerile. În fața mea sunt zece oameni. Vine o brunetă cu doi copii pe care-i ciupește, plozii plâng, lumea se dă la o parte. Mai vine un tip înalt, serios, cu barbă. Este grav. Se-ntoarce spre noi și spune:
-Soția este la pat.
Dă să lăcrimeze.
-Mama copiilor mei, domnilor!
Îi facem loc. Ajunge în față și cere cu nerușinare zece prezervative. Bătrânii îi spun printre dinți:„Rușine, domnule, rușine!”
În sfârși iau medicamentele în pungi separate, pun reducerile la ciorapi și plec. Mă opresc la chioșcul de ziare. Deschid portofelul. Cardurile de sănătate nicăieri...Le voi lăsa fără tensiune sau cu tensiune maximă luna viitoare! Ce fac? Dacă află adevărul, mă omoară...Le-o fi furat careva gândindu-se că sunt carduri de cumpărături. Mă întorc la farmacie, nu sunt. Îmi vine o idee genială.
Cumpăr ziarul și recurg la publicare anunț pe Evenimentul Zilei.
Adaug suma pe care o voi plăti ca recompensă fiindcă este o urgență, posesorii necesită INTERNARE.
S-a dus pe apa sâmbetei jumătatea mea de rochie. O să-mi iau una cu spatele gol. Și dau anunțul și cumpăr ziarul. Mint că le-a oprit farmacista până luna viitoare și aștept.
A treia zi mă sună mama:
-Și cum este domnișoară, a oprit farmacista cardurile noastre de sănătate? Eram în urma ta când ți-au căzut din portofel că erai prea ocupată să numeri restul...Minciuna are picioare scurte. Te-am sunat să-ți spun că s-a rezolvat problema, dar să fii mai atentă! Păstrează recompensa că te-a costat anunțul...

Să smulgi cu forța...

Să smulgi cu forța un sentiment, o declarație, o promisiune, un răspuns este o formă de agresiune asupra celuilalt. Dacă este dat să se-ntâmple, totul va veni de la sine. Când omul este pregătit să răspundă întrebărilor tale, o va face. Este dreptul lui să tacă și atunci tăcerea va fi interpretată ca o formă de răspuns...
Să smulgi cu forța o întâlnire înseamnă a-i fura cuiva timpul. Să-l obligi pe egalul tău să facă tot ceea ce detestă este o nedreptate. În ce calitate poți să alegi pentru el? Ca părinte, până la majorat, dar nu poți să-ți îndopi  copilul cu pește, dacă el este alergic la pește, să-l duci la înot, dacă-i este frică de apă, să-l obligi să devină medic, dacă leșină când vede sânge!!!
S-ar putea ca lumea să fie pentru o vreme a celui care obligă, argumentând ”fiindcă așa vreau eu!”, dar va veni momentul când cel care impune, când cel care smulge sau pleacă grumazuri, călcând pe ele cu bocancii plini de norori, să rămână cumplit de singur!!!
De ce să fim agresivi, când eleganța înnobilează? De ce să anulăm puterea de alegere și de decizie a celuilalt? Eu pot să decid doar pentru mine. Personalități diferite au gusturi și obiective diferite. Am dreptul să smulg buruienile sau plantele bune din grădina propriului suflet, iar când încep să-mi lărgesc proprietatea am început să fur devenind un infractor...

Cum îți așterni, așa dormi! (comedie romantică)

Lenjeria de pat din bumbac 100% la cele mai mici prețuri le-a salvat căsnicia.!
Soția: Mă mănâncă pielea îngrozitor și știu de la ce, dragule! Te-am lăsat și pe tine să cumperi o lenjerie de pat și ai ales o chinezărie. Mă și mir că nu ia foc din senin sub noi!
Soțul (îmbufnat):Eu am avut casă și mobilă, puteai și tu să ai o lenjerie ca lume de zestre! Ai venit cu una făcută din cea mai ieftină pânză. Este bine? Vecina i-a aduc vecinului numai lenjerii din bumbac 100%. Da, da. Uite pozele de pe Facebook!

Soția (întorcându-se cu spatele): Hei, ea pune poze și cu soțul ei pe Facebook că nu are burtă și chelie ca tine, dragule!
Soțul: Ce-ai spus? Lenjerie de pat cu burtă și chelie? Doar rochia și capotul tău au burtă, iubita! Dacă stau să mă uit bine, încă puțină vopsea de păr, un permanet și vei ajunge ca mine...La un bărbat mai merge, dar la o femeie...
Soția: Divorțez! Plec la mama sau mai bine nuuu! Te pedepsesc mai rău! O chem pe ea la noi!
Soțul: Ascultă, fată dragă, nu mai bine ai întreba-o pe vecina de unde și-a luat lenjeria că este așa de pufoasă și de catifelată, dormi ca un îngeraș pe ea, să știi! Uite, altă poză!

Soția: Știi ceva? Să nu crezi că mi-e greu să divorțez de tine după 10 ani de căsnicie sau că nu vreau să vină mama la noi, dar m-am săturat de iritațiile de pe piele, zău așa! Hai că rezolv rapid! (formează numărul):
Alo? Vecina, îngerul meu salvator? Spune-mi, te rog, dragă, de unde ai cumpărat tu lenjeriile acelea faine din bumbac? Cum? Sunt la oferta săptămânii și se dau cu  două perne antialergice cadou la orice comandă de lenjerie sau cuvertură? Se pot comanda telefonic sau online și coletul este trimis prin curier rapid, iar plata se poate face și online??? Stai să notez datele de contact!

Mulțumesc, vecina! CumparaMisim.ro mi-au salvat căsnicia! (Întorcându-se spre soț și bătându-l cu o pernă din care sar fulgii peste tot): Și de unde știai cât de mătăsoasă este lenjeria vecinei, mă rog frumos? Plec la mama! Divorțez, adică nu! Te pedepsesc, o aduc pe ea la noi!
Soțul: Nu mai bine pui mâna pe telefon și comanzi și tu produse de la ei, să nu mai plec noaptea de-acasă pentru o lenjerie de bumbac 100%???

Dramă finaciaro-casnică

Soția (nervoasă): Du-te dracului și adu niște bani în casă? Nu mai avem nici ulei, nici zahăr, nici sare, nici cafea!
Soțul (sarcastic): N-am știut că dacă mă duc la el mă întorc cu bani. Poți să-mi dai adresa, te rog? Iartă-mă! Uite, doar acolo nu m-am dus să aduc bani în casă, în rest mi-am luat toți prietenii la rând, iar când le-am cerut împrumut, m-au trimis toți acolo unde mă trimiți tu...Înseamnă că știu ei ce știu. Doar unul mi-a spus du-te Blogathonului.
Soția (curioasă): Este o soluție mai bună, decât să te duci dracului. Eu zic să o încerci? Cu ce se mănâncă Blogathonul?
Soțul: Câștigi bani cu blogul tău. Simplu. Se face una bucată blog, se înscrie în competiție, se scriu constant articole și nu mai contenesc curierii la poarta ta, iar banii din cont sporesc.
Soția: Ce naiba să sporească? Ne-a rămas 0 lei pe card.
Soțul: Așa ești tu mereu! Nimic nu-ți convine. Imaginează-ți că am să câștig premii de 5000 de lei! Te-ai gândit ce facem cu ele, cu premiile și cu banii?
Soția: Îmi cumpăr rochii, pantofi, geantă nouă, mă duc la coafor...
Soțul: Eu mă gândeam că iei întâi sare, cafea și zahăr, un sac de cartofi și după aceea...
Soția (amenințându-l cu mătura):Cine te inspiră pe tine, mă rog frumos și cine veghează la fericirea ta? Mai ai tupeul să-mi refuzi și mie o dorință? Mâncarea o cumpărăm din banii tăi de buzunar. Lasă că mi-a spus mie prietenul tău, aseară cât ai fost la maică-ta, iar el a venit să-mi țină de urât că dacă promovezi concursul vei primi o tabletă Allview Viva H801!
Soțul( consternat): A, deci erai cu Dorel de mi-ai închis telefonul de fiecare dată de câte ori te-am sunat! Mă înșeli cu cel mai bun prieten, iar pe mine m-ai trimite și la dracu după bani! Acum știu exact ce am de făcut. Divorțăm, iar eu rămân cu toți banii.

Fabula unui copil...

Copiii sunt izvoare pure de imaginație și creativitate. Uneori te surprind prin acuratețea gândurilor lor!
Ieri, le-am dat de compus o fabulă în proză, după ce le-am explicat caracteristicile acesteia. Iată care a fost mea mai impresionantă idee:
„Mama cioară trebuia să se ducă la serviciu și nu avea cu cine să-și lase copiii, așa că a alergat toată pădurea să găsească pe cineva. Vecinile au refuzat-o, veverițele au spus că sunt ocupate, iepuroaica se plângea că-i ajung copiii ei, fiindcă are așa de mulți! Deoarece se apropia ora plecării, înnebunită, cioara a găsit un șarpe, l-a luat în cioc, i-a explicat despre ce este vorba și l-a băgat în cuib. A plecat liniștită la serviciu, iar în urma ei, șarpele i-a mâncat puii și a plecat.”
Unei asemenea fabule nici nu-i mai trebuia morală, dar am insistat cu întrebările să o stabilim împreună:
-Pe cine reprezintă șarpele:
-Pe bona adusă în casă, care bate copilul sau îl răpește și pleacă departe cu el.
-Și care ar fi morala?
-Păi, mai întrebați???Să nu-ți lași copiii cu oricine!
Autorul: un copil frumușel, prea răsfățat și sclipitor de inteligent!
Oare nu este fabula lui cea mai de actualitate și cea mai valoroasă din câte s-au scris vreodată???

Câte minți contribuie la formarea unui om!

Omul uită cum mama lui l-a învățat cu dragoste să rostească primele cuvinte, cum tatăl punea banii pe masă ca lui să i se cumpere alimente, hăinuțe și jucării. Perioada grădiniței, în care cu răbdare, doamna educatoare i-a pus creionul în mână și i-a urmărit pas cu pas dezvoltarea personală, încurajându-l să „se deplaseze singur” în universul cunoașterii a rămas în urmă!
Învățătorii și profesorii au modelat pe rând cunoștințele și caracterul, o vreme au rămas ca niște umbre în memorie, până ce conturul lor a început să se estompeze...
Mama, bunica, mătușa ne-au învățat să adunăm cele mai frumoase flori și tot ce este mai frumos în viață!
La deprinderile noatre elementare au contribuit nesperat de mulți oameni, vorba lui Eminescu: „un șir de oameni într-unul singur”...
Prietenii adevărați din fiecare etapă a vieții ne-au fost de mare folos! Ne-au susținut în momentele grele, au rămas alături de noi și ne-au întins o mână!
Poate că nu pot încăpea într-o inimă atât de mulți oameni, de aceea pe măsură ce apar alte influențe, cele vechi sunt date afară. Dinamica vieții nu ne ține aproape mereu de educatorii dragi, de părinți, de frați, dar un telefon, un mesj la ceas de sărbătoare sunt forme de recunoștință și aduceri-aminte constructive!!!
Dacă la formarea noastră a contribuit un șir întreg de oameni și noi avem îndatorirea să ajutăm pe alții să se dezvolte, să supraviețuiască, să devină oameni adevărați!

Același om iubit și urât cu aceeași putere...

Este același om. Imperiu de gânduri, mașinărie complicată de idei și de idealuri, cu ochi verzi, aurii, negri, albaștri sau căprui, cu păr roșcat, blond, negru-abanos sau castaniu, înal sau slab, calm sau repezit: pentru unii reprezintă centrul universului, în timp ce alții-i percep prezența ca fiind vecinătatea cazanelor cu smoală ce fierb necontenit în iad.
Tu ești același om. Undeva, o fată și-ar da viața pentru tine, dar ție îți place alta. Îți place una care te umilește și care te detestă și nu ai ochi care s-o vadă pe cea care-ți pune inima la picioare...
Tu, fată frumoasă, faci la fel! Este undeva un băiat care îți slujește cu credincioșie, iar tu nu te dai înapoi de la nimic pentru a-i pune răbdarea la-ncercare. Ochii tăi miopi nu pot vedea o iubire atât de mare.
Te-ai certat cu cel care nu te merită și plângi fără finețe pe umărul celui care te adoră, iar el te iubește atât de mult, încât își sacrifică mândria și încearcă să vă împace...
Suntem aceeași oameni urâți și iubiți cu aceeași intensitate care alergăm după mingea dorințelor să înscriem cât mai multe goluri pe tabela de marcat a vieții. Lupta este așa de mare, încât unii se prăbușesc pe teren în toiul jocului.
Iubirea este uneori nedreaptă, încât îi faultăm pe cei care și-ar dori să devină coechipierii noștri...Oamenii aceia pentru care noi reprezentăm totul se trezesc înjunghiați de crasa noastră nepăsare!!!
Ne trezim la sfârșitul vieții și ni se pare că totul a fost un vis...

Uneori ne este frică de fericire...

Uneori ne este atât de frică de fericire, încât fugim de ea cât ne țin picioarele, traversând bulevardele aglomerate ale vieții fără să ne sigurăm și sfârșind  prin a fi spulberați de un bolid apărut din senin!
 Fericirea ne aleargă strigându-ne pe nume:
-Nu mai fugi, am ceva pentru tine! De ce ți-e frică de mine?
În goana nebună de a scăpa, alegem să ne refugiem în brațele nefericirii...
Zeci de alegeri greșite în viață au însemnat lacrimi amare, dar dacă lacrimile au spălat sufletul de zgură și ne-au făcut mai buni, timpul irosit nu se poate lipi la loc.
Cel mai mult ar trebui să ne doară momentele dăruite celor care nu au meritat. Imaginați-vă că ați făcut cuiva cadou o vază de lux din cristal, iar el a aruncat-o prefăcând-o în țădări și a rămas în mână cu un ciob.
Nu un ciob din vaza de lux, ci a ales singur un ciob simplu de sticlă...
Fericirea nu există acolo unde darurile nu sunt prețuite fiindcă domnește suprema îmbuibare. O vază de lux pentru cineva care sparge totul este refugiul acela din calea fericirii în brațele nefericirii...
Nu putem alege pentru cei din jur, nici pentru cei dragi și apropiați, nu le putem impune binele, dacă ei doresc răul!
Pentru fiecare, copacul vieții sale face alte roade, unele pot fi dulci, altele acre sau amare, unii preferă rolul etern de martir, alții de învingător sau se furișează în vârful picioarelor prin propria viață ca să nu deranjeze...
Oricât am fi de discreți, ciocnirile în viață sunt inerente fiindcă ne intersectăm cu atât de mulți oameni!
Este primăvară. Fericirea este risipită peste tot, în grădinile înflorite, în pădurile verzi. Ea ne cheamă pe nume și ne imploră să o descoperim în lucrurile mărunte. Ne este așa de frică să fim fericiți, încât alegem să ne refugiem în brațele tristeții???

Imperiul Filmului, imperiul artei și al omeniei...

 „Empirefilm.ro”, am repetat în gând denumirea noului sponsor din campanie! Sunt câțiva sponsori pentru care oricât m-aș strădui să scriu de frumos, nu-mi dau niciodată premiile și chiar dacă nu mă omor după produsele lor, particip ca să-i înving! Da, voi participa până  voi câștiga o campanie, apoi, gata! Vor fi și cei de la Imperiul Filmului la fel?
„Artistul este întotdeauna mai generos”, mi-am spus în timp ce scriam articolul.Știam că trebuie să-l scriu frumos, să atrag atenția, să nu plictisesc cititorul să-l determin să citească printre rânduri frazele, ca să ajungă mai repede la sfârșit. Am senzația că atunci când se jurizează/citește articole creative, juriul parcă ar lucra într-un salon de coafură care este luat cu asalt de cliente și atunci cineva va pleca în mod sigur nemulțumit acasă...Nu se poate să nu ardă părul cuiva, punând și desfăcând bigudiuri, uitând pe cineva la cască sau lăsându-l prea mult cu vopseaua pe păr...
Sigur că și de data acesta au existat nemulțumiri legate de evaluarea articolelor. Nu are sens să spun dacă am câștigat sau nu, ci să subliniez faptul că Empirefilm.ro au fost boierii competiției!
Știți de ce? Fiindcă au suplimentat premiile la modul generos și gândindu-se că participanții au cheltuit timp, energie și creativitate să scrie despre ei, au acordat un premiu de consolare fiecărui finalist!
Nu pot să nu mă gândesc la acest gest frumos!

Empirefilm.ro este cu adevărat un imperiu al artei și al generozității!!!

La BlogAwards înfloresc pomii/Tot aici se fac și domnii...

Am plecat cândva de jos
Cu o mână de cuvinte
Pe un blog micuț, frumos
Dintr-un sat frumos de munte...
Și oricât mă chinuiam,
Bani de pe blog nu scoteam
Dar tot vâzând că trec anii
Pe Blog Awards am urmărit campanii
Și m-am înscris sfios.
Iar banii din cuvinte eu am scos
Și premii multe să răscumpăr anii!!!
De-acuma Blogathonu-i visul meu
Înscrie-te și câștigi bani cu blogul tău!
Cu banii poți să-ți iei ce vrei
Câștigă premii de 5000 de lei!
Am plecat cândva de jos,
Spre Blogawards și-i atât de frumos!
Participi și câștigi premii în bani
Și dar din dar se face Rai!
Și premiile-s unu și-unu
 Tableta Allview Viva H801
Și, Doamne, câte premii nu am luat
Marius Călugăru ne-a promovat
Promisiunile și-a onorat!
Am plecat cândva de jos,
Cu un blog mic de cuvinte
La Blogathon eu am participat
Și aurul am câștigat
Și vor urma olimpiade multe, multe!
Cine vrea bogat s-ajungă
Să se-ncrie-n cursa lungă!
La Blogathon să alerge
Și după mine să se claseze!!!

Alt premiu, alt prilej de bucurie!

Cele 5 seturi de epilat merg catre:
Cristina Dragomir – Cum minimizăm efectele epilării cu ceară caldă în cazul unei pieli sensibile?
RODICA MIHAELA PASERE – SECRETUL MAMICILOR OCUPATE
Amalia Goleanu – De ce baba suferă la tinerețe și dă povețe la bătrânețe…
Elena Stan – Cu cartuș de ceară/Zborul să nu doară…
Andree Andree – IN CAUTAREA CADOULUI PERFECT PENTRU O FEMEIE

Stihuri pentru Festivalul Filmului European

Hai să vedem un film afară
Când Europa-i ca o țară!
Pe al cerului ecran
Să proiectăm an de an
Filme din Europa toată
Căci continentul parc-ar fi o roată...
De 20 de ani putem vedea
Filme europene-n țara mea.
Și cum festivalul începe-n mai
Ia-ți repede bilete! Ce mai stai?
Festivalul Filmului European 
Prilej de bucurie-i an de an!

De la București
Pân' la Timișoara
Filme de pe continent
Poți vedea în toată țara!
Fie ca evenimentul
Veșnic să trăiască
Să ne bucure privirea
Tot mereu să înflorească!
Să ne mândrim cu filmul nostru
Moartea domnului Lăzărescu!
Polonia vine-n competiție cu Trupul
Franța aduce Trei amintiri din tinerețe
Și-n jur risipă e de frumusețe!
Iar Legături bolnăvicioase
Are imagini și replici frumoase!
Cum ar putea să nu ne bucure iară
Rapsodia Bulgară
Copacul vine din Slovenia
Copilul de miercuri din Ungaria...
Cât om fi pe pământ
Să putem urmări al Europei gând
Să ne vizionăm unii altora filmele
Să punem în comun amintirile!!!

Uneori oamenii urâți devin răi fiindcă sunt respinși!!!

Sunt lucruri pe care le înțelegem greu fiindcă ne grăbim să le condamnăm. Oricât am idealiza, oamenii urâți există. Când se poartă urât, când sunt violenți sau ne fac răul, nu uităm să spunem că urâțenia lor este totală: fizică și psihică!
Nimeni nu dorește să se nască urât sau bolnav, dar unii au această neșansă. Copilul urât nu este dezmierdat, fiindcă înfățișarea sa generează repulsie. Dacă băiețelul cu chip angelic și ochi de mură coaptă atrage privirile, iar pe părul blond al fetiței care seamănă cu o zână în miniatură se opresc multe mâini, copilul urât, care are nevoie de cea mai multă iubire, este alungat permanent.
Imaginați-vă un micuț pasat de colo colo, îmbrâncit, bătut, după care se strigă:„Urâtul!Urâtul!”

Pentru copiii suferinzi, pentru diformi, urâți sau cei cu intelect limitat, nefericirea vine la pachet cu viața. Este „darul” pe care-l primesc când vin pe lume, cadou care le sporește suferința, transformându-le viața într-un calvar! Cine ar dori să fie un copil nedorit sau nelegitim?
Suntem responsabili de educația noastră, de sufletul nostru, dar nu în totalitate, în timp ce de aspectul fizic, în afară de respectarea regulilor de igienă, nu putem fi răspunzători. Un elev care este izgonit de la mamă la tată, sfârșind prin a fi crescut de bunici, mai poate avea rezultate strălucite la învățătură și se mai poate purta exemplar?
Cât de nobil poate fi un suflet în care nu s-a turnat un strop de iubire, fiind atât de uscat și gol???
Înainte de a condamna spiritul nedreptățit de la naștere, înainte de a lovi chipul urât și de a îmbrânci pe cel care posedă o înfățișare respingătoare să ne gândim că am putea fi noi în locul nenorocitei ființe. Cum ne-am simți să ni se aplice acest tratament nedrept, fără să se caute cauzele „bolii” de care suferim?
Da, oamenii urâți devin și răi fiindcă sunt respinși și persecutați pe nedrept...

Experimentarea empatiei dovada umanizării

Omului îi este îngăduit să trecă prin suferințe fizice și spirituale, prin lipsuri materiale pentru a deveni empatic față de aproapele său. Nu este o rușine să recunoaștem că mama împărțea o pâine în patru sau în șase, zdrobea o ceapă și ne-o punea în palmă înainte de a pleca la joacă! Cine nu a purtat cel puțin o dată pantofi scâlciați în liceu sau în facultate, pentru că erau multe cheltuieli și un salariu mic care le acoperea pe toate?
Poate că ne este gândul și acum, adulți fiind, la o jucărie pe care ne-o doream în copilărie, la o tabără sau o excursie ce ni s-a refuzat, la o haină elegantă cu care am fi dorit să ieșim în oraș pentru a trage toate privirile. Chiar dacă avem acum de toate, ele ne-au lipsit când le-am dorit cu ardoarea vârstei.
 Cu toate acestea, de nimic din ceea ce ne face mai umani, mai empatici, nu ar trebui să ne rușinăm! Acestea au fost lecții ale toleranței și înțelegerii ce ne-au fost servite cu lingurița.
Ar trebui să ne fie jenă, dacă muncind din greu pentru fiecare bănuț, negociem la sânge cu țăranul care ne vinde zarzavat prin piețe! Orice privire piezișă aruncată unei haine îndelung purtate, dar curate, ar trebui să ne facă să roșim, mai ales dacă am trecut și noi pe-aici...
Când umplem coșurile de cumpărături, iar cel care ne însoțește nu are bani să-și cumpere o înghețată sau un suc, ar trebui să ne topim de mila lui și să-i oferim ceva din belșugul nostru! Întotdeauna retrăiesc scena în care mă țineam ca un cățeluș după cei care aveau bani, iar eu înghițeam în sec. Minutele acelea de umilință a omului care nu-și poate permite nimic nu m-au înăcrit sufletește!
De ce i se pare omului când se ajunge că a avut totul de la început, când poate pierde într-o clipă ceea ce a agonisit???
Omul are un singur motiv să se rușineze: când a experimentat munți de suferință, dar nu s-a umanizat și nu poate manifesta empatie! În rest, totul contribuie la formarea noastră...

Rolul hotărâtor al șansei sociale în destinul unui om

Șansa socială are un rol decisiv în destinul fiecărui individ...Am văzut în cadrul unor emisiuni televizate muncitori care aveau o cultură generală superioară intelectualilor. Răspundeau la întrebările tematice cu o lejeritate și o precizie care mă făceau să roșesc. Șansa socială le-a surâs sau nu prea le-a surâs...
Nu le-a surâs pentru că ar fi meritat să fie licențiați cu un loc de muncă mai ușor, mai bine plătit, să mănânce pâinea albă pe care și-ar fi cumpărat-o din recompensarea socială a cunoștințelor lor! Le-a surâs fiindcă lumea a flat de ei cel puțin o dată, având posibilitatea să apară la televizor și au fost scutiți de perversiunea lumii intelectuale care le-a rămas interzisă.
Unda verde pe care o primești la un interviu de angajare, reprezintă o șansă socială. Întâlnirea cu o persoană influentă, care te ajută să înveți, care te ambiționează să te dezvolți este o circumstanță pozitivă a propriului destin.
Dragostea de carte a părinților se răsfrânge în mod pozitiv asupra copiilor. Una este să ai o familie care te sprijină să înveți și alta este ca părinții să se gândească la cheltuielile pe care le implică școlarizarea și la mâna de lucru în plus pe care o vor avea în gospodărie, dacă nu-și dau copilul la facultate!
Destinul celui care are în familie istoricul profesiei pe care vrea să o îmbrățișeze  este mult mai generos decât al novicelui.
Conjunctura favorabilă scutește individul de munca asiduuă și de timpii de așteptare.
Printre noi există mari capacități cărora le-a fost interzis accesul la școală și s-au pierdut câștigându-și cu eforturi considerabile existența. Sunt unii care au primit totul pe tavă, obținând un succes invers proporțional cu munca, talentul sau abilitățile.
Șansa socială nu reprezintă un mit, ea există în realitate, de aceea să nu o irosiți niciodată!

Mai bine să pui un buchet de flori în două mâini vii, decât să-l așezi pe un mormânt!!!

Bătrâna noastră prietenă se afla la răscruce de drumuri. Era un prieten de nădejde care ne aștepta mereu cu masa plină și ne bucuram de toate roadele din grădina ei. Imaginați-vă două fete cucuiete călătorind de la București la Ploiești sau cutreierând ambele orașele cu treburi, cu examene și poposind la protectoarea lor de suflet.
Înfometate, însetate, obosite știam că acolo vom găsi tot ce avem nevoie: o gustare, primele smochine zemoase din grădină, roșii proaspete și castraveți, covrigi abia scoși din cuptor. Ne-o imaginam stând mereu acolo, în căsuța de lângă gară și asteptându-ne...N-a fost să fie veșnică, iar noi să putem fi recunoscătoare pentru ce am primit!
Se purta atât de frumos cu noi! Am crescut, iar activitățile cotidiene ne-au acaparat timpul. Am auzit ca prin vis că este bolnavă și nu ne-am dus. Am amânat zi după zi, sperând că se va face bine! Nici despre înmormântare nu am aflat la timp și nu știm nici măcar unde i se află mormântul.
-Dac-ai ști ce mă doare că nu am vizitat-o cât a fost bolnavă, îmi spune sora mea! Știi când am dormit la ea și s-a trezit în zori să ne facă micul dejun și cafea? Doamne, cum am putut fi așa de nerecunoscătoare! Regret toată viața că nu am fost să o vedem!!! Știi să stabilim o zi, să ne ducem cel puțin cu un buchet de flori la mormânt.
Nu știm nici măcar unde este îngropată...
Răul a fost făcut, de aceea, am hotărât cu sora mea să nu mai lăsăm nicio faptă bună nerăsplătită, fiindcă uneori poate fi prea târziu, mult prea târziu!!!
Ce bine ar fi fost să punem în mâinile crăpate de munca din grădină, în acele palme iubitoare și pătate sau asprite de bătrânețe un buchet de flori! Mi se pare mult prea nedrept să-l așez pe un mormânt, când aș fi putut să umplu o inimă de fericire!