Totul devenise deodată sinistru, atât de sinistru, încât orașul părea ars și pustiit fără ei...Atât de tineri, așa de inteligenți și frumoși s-au consumat ca torțele vii să ne facă lumină și să devenim mai buni, iar sufletele lor minunate s-au refugiat în lumea îngerilor! În aer simțeam fumul toxic care i-a ucis, în fața Clubului Morții ardeau necontenit candele, iar tragedia se transformase într-un construct social al empatiei: Oamenii alergau de pe străzi la spitale să doneze sânge, apoi în fața locului blestemat să aducă omagii, flori și lumânări, după aceea la Universitate să protesteze. Mulți dintre ei iubeau să scrie ca și mine și cunosc sensibilitatea celor care înalță catedrale din cuvinte, așa că m-am hotărât să mă duc la ei cu brațele pline de flori,
cu un buchet de trandafiri albi ai recunoștinței mele: pentru cei care s-au întors în flăcări să-și salveze prietenii, iubitele, frații sau surorile, pentru toate victimele care au trăit decent și au murit fiindcă iubeau frumosul!
Știam că voi plânge în fața tuturor, dar ei meritau
flori , cele mai proaspete și cele mai frumoase flori din lume!
Mă pregătisem să întâlnesc acolo mame care și-au pierdut unicul copil, tați cărora în loc de copilul adorat li se oferă o hârtie prin care sunt anunțați că nu mai au copil, iubiți îndoliați, frați care și-au pierdut copilăria în incendiu. Cu brațele pline de flori, m-am îndreptat spre mulțime. Îmi îngenunchease deja sufletul, îmi plângea inima în hohote, când din mijlocul oamenilor o doamnă în doliu mi-a luat trandafirii din brațe zâmbind:
-101 trandafiri albi! Ați cunoscut-o pe fiica mea? Adora acest buchet! Priviți spre cer și observați cum vă face cu mâna în semn de mulțumire!!!
Mama îndoliată îmi zâmbea cald, iar eu plângeam în hohote, deși aș fi vrut să fiu tare de dragul ei!
-Hei, draga mea, Dumnezeu îi ia la El pe cei buni! Și noi vom merge o dată acolo. De ce plângi? I-am promis fiicei mele că nu voi suferi pentru ca zborul ei spre cer să fie lin!!!
Am rămas prietenă cu mama aceea și m-am gândit să scriu această întâmplare pentru a optsprezecea probă a Superblogului 2015...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu