miercuri, 4 noiembrie 2015

Tragedia ar trebui să ne conștientizeze de fragilitatea vieții




Cel mai bine ar fi ca tragediile să ne conștientizeze cât de scurtă este viața și să ne determine să o trăim frumos, să ne comportăm în orice clipă ca și cum ar fi ultima de pe pământ. Uneori plecăm supărați de-acasă, fără să le vorbim soților, copiilor sau părinților, deși există riscul să nu ne mai întoarcem. Alteori jignim, bârfim, crăpăm de invidie, deși ar putea fi ultimele reacții și nu ne-ar face cinste...
Dăm lecții și judecăm. Există o predilecție a omului de a fi judecător neplătit, cel mai aspru, cu toate că nu se poate detașa de greșeli și de a se considera educator absolut, calificat să-i scoată la tablă pe ceilalți, să-i trimită la colț sau să le pună note!
Dacă viața este percepută ca o pedeapsă și lucrurile normale vor fi considerate chinuri și, dimpotrivă, cine consideră viața un dar divin trece mai ușor peste încercări, nu vede în răzbunarea crâncenă singura soluție a rezolvării unei situații dramatice.
Regret că am început să prețuiesc viața către maturitate și că i-am irosit clipele urând, când puteam să ignor, plângându-mă când era mai înțelept să tac, crezând în răzbunare, când mai sublimă este puterea iertării!
M-au învățat viața și oamenii valoroși din jurul meu să-mi cântăresc atent vorbele, astfel încât dacă nu simt compasiune pentru cine merită, măcar să nu-i zdrobesc sufletul cu bolovani. Le mulțumesc celor care m-au oprit să năruiesc edificiile încrederii și mi-au spus să renunț la demolări și să încep să construiesc speranțe, proiecte în oamenii pe care-i întâlnesc!
Trăiesc frumos creștinii care se raportează la Iisus întrebându-se: ”El cum ar fi procedat acum?”
Dumnezeu ne iubește pe toți: rockeri, hoți, oameni cinstiți, creștini și musulmani, săraci și bogați, analfabeți și oameni de cultură, bețivi sau drogați  și sunt convinsă că nu se va bucura nici la moartea unui criminal!