Iarna este anotimpul iubirii. Ne trezit dimineața să le facem cald celor dragi, le cumpărăm portocale și le facem ceai, împodobim bradul de Crăciun și alegem cu sufletul cadourile care să producă infinită bucurie.
Le facem pârtie să poată ieși din curte, aducem lemne, le înfrumusețăm diminețile cu un colind și punem coji de portocale pentru a parfuma camera.
Iarna ne conștinetizează de resursele de supraviețuire de care dispunem și de cât de sacru este cuvântul acasă. Înfruntăm viscolul pentru a ajunge în spațiul acela cald care ne aparține. Chiar dacă în jur se aud urlete turbate, lupii sociali nu ne pot ataca acasă!!!
Căldura din suflet ne motivează să înfruntăm gerul pentru a ajunge la cei dragi. Versurile colindelor ne fac să devenim mai buni: să ne gândim la cei care nu au un covrig și să nu ne răzvrătim că nu ne petrecem vacanța de iarnă pe tărâmuri exotice. Gestul simplu de a deschide ușa colindătorilor echivalează cu primirea divinului în casele noastre. Dăruind celor lipsiți reedităm gestul divinității prin care oferă soare, aer, frumusețe, viață oamenilor răi și oamenilor buni deopotrivă...
Nicăieri iarna nu este mai frumoasă ca-n satele românești!
La gura sobei avem timp să medităm, să facem planuri pentru primăvară, să devenim mai buni.
Să ne fie sufletul colind în prag de iarnă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu