Ce trist când oamenii au de toate, dar le lipsește motivația de a trăi!

Acum, la sfârșit de an îmi vine să scriu despre oamenii care mor de vii cu mult timp inainte ca moartea fizică să sosească. Decesul lor survine treptat sau deodată lângă noi, acasă, pe stradă, in statiile de autobuz sau metrou pierzându-și motivația de a mai trăi, cu toate că duc o viață îmbelșugată. Nu contează statutul social sau funcția, ei acceptă să moară puțin câte puțin așezați în sicriul pesimismului feroce stand cu mâinile încrucișate sau comit cea mai mare nedreptate față de ei înșiși: își iau singuri viața.
În principal, există două mari categorii de oameni:
-cei care nu au aproape nimic, conform principiului: „Ce am port cu mine”, dar sunt insetați de viață
-cei care au de toate și totuși golul de a nu găsi surse de bucurie în viață, le erodează sufletul.
Mediatizarea unor sinucideri trebuie privită în principal ca lecție de viață. Da, este greu să trăiești confruntându-te cu stresul, cu nedreptățile de orice fel, cu dezamăgiri, dureri trecătoare și despărțiri, dar este și mai frumos când te uiți înapoi și realizezi cât de puternic ai putut fi! Nu se poate exprima în cuvinte ușurarea depășirii unei secvențe dramatice de viață. După o perioadă plină de nori și de furtună, totul este mult mai frumos în jur. Este o satisfacție fără precedent să știi că ai ieșit victorios dintr-o luptă pe viață și pe moarte, chiar dacă ai rămas infirm vizibil sau invizibil!
Merită să trăiești pentru toți oamenii minunați pe care te poți baza la greu! Nu contează că sunt puțini.
Nu avem dreptul să-i producem durere singurului prieten care ne-a rămas, dacă prin absurd ne-au părăsit ceilalți unul câte unul...
Trebuie să avem voința de a ne menține vii, de a nu lăsa dorința de moarte să pună stăpânire pe noi.
Normalitatea este o sursă inepuizabilă de fericire, dacă este explorată corect. Chiar dacă nu ai un copil, poți face zeci de bucurii copiilor altora. Devino partenerul lor de joacă și izgonește moartea din apropierea ta!
Zâmbește răsăritului, admiră o floare, citește o carte bună, bea un ceai bun, fă orice ca dorința de moarte să nu ajungă să te stăpânească!
Nu vă scriu findcă mă consider undeva deasupra confruntărilor vieții și dau lecții, ci vă scriu în calitate de supraviețuitor! Fiecare am colecționat rani, înfrângeri, umilințe, important este ce am învățat din ele și cum am luptat cu demnitate să menținem fărâma de viață din noi.
Mi se rupe inima de mila celor care au de toate, au prea mult, dar în esență nu au nimic, fiindcă au pierdut motivația de a trăi!