La sfârșit de an, faceți curat în cufărul cu amintiri!

Omul este cea mai strângătoare ființă de pe pământ, în ciuda faptului că este conștient de efemeritatea lui și de iminența sfârșitului său. Există mania de a te înconjura de lucruri: unele de care nu te poți despărți, este adevărat, dar de cele mai multe ori balastul este cel care ne sufocă...
În societatea noastră se merge pe principiul:„Dacă are X, trebuie să-mi cumpăr și eu (chiar dacă nu știu să folosesc obiectul acela)!”
Cu siguranță că am trăi mai frumos, mai liniștit, fără crispări, dacă ne-am educa mania de a avea și disperarea de a strânge.
Astăzi, cu câteva zile înainte de încheierea lui 2017, vreau să vorbesc despre minte. Am împovărat-o cu fel și fel de amintiri, unele așa de vechi, încât sunt gata să se transforme în praf ros de molii sau au putrezit. Amintirile frumoase nu se măi văd și riscă să se estompeze din cauza celor mumificate în suflet și pe care ar trebui să avem curajul să le scoatem, să facem loc altora.
Cum mă pregătesc eu pentru provocările lui 2018? Sper ca divinitatea să-mi dea puterea să o fac:
-golesc mintea de tot ce nu merită să mai ocupe un loc în ea, fiindcă sunt atâtea lucruri frumoase, idei constructive, aminitiri plăcute care merită să stea la loc de cinste și în plus trebuie să fie loc și pentru provocările anului următor
-mă bucur de prietenia adevărată și de toți oamenii minunați pe care i-am cunoscut.  Le sunt recunoscătoare și celor care m-au rănit voluntar sau involuntar sau m-au trădat fiindcă în mod sigur și comportamentul lor m-a modelat. La nivel social ne modelăm permanent unul pe celălalt, fie prin terapia contrastantă  (Nu am să fac niciodată așa!), fie prin imitație (Doamne, ar fi minunat să pot fi la fel de generoasă ca X,  să vorbesc frumos ca Y!)
-primesc anul nou cu zâmbetul pe față, cu optimism fiindcă sunt în viață, prin urmare sper să pot face multe lucruri bune și să mă bucur de roadele lor și sunt plină de mulțumire fiindcă familia mea este întreagă și suntem sănătoși.