Cu 21 de salve ne-am îngropat trecutul...

La Revoluție mi-a mai fost milă de poporul meu, cum mi-a fost acum! De ce doar nenorocirile ne unesc? De ce ieșim să ne dăm mâinile să plângem împreună numai când ne pierdem fiii, frații sau părinții (și pe cei mai bravi, fiindcă și-au dat viața pentru libertatea noastră, chiar dacă nu au obținut certificate de revoluționari)?
Astăzi ne-am îngropat trecutul de țară aflată în calea nenorocirilor, râvnită de marile puteri, dar căreia i s-a cerut mereu să se implice și să sacrifice vieți, deși nu a avut loc la masa tratativelor niciodată și nu a fost luată în serios decât pe câmpul de luptă, cu 21 de salve de tun! Suntem mai bine acum?
Dacă am fi, nu mi s-ar frânge sufletul de milă! Gesturile disperate de a arunca flori albe în calea unui sicriu acoperit, de a scanda numele și titlurile unui mort (chiar dacă ne-a fost rege) arată deznădejdea oamenilor care au stat în baston, au venit de la marginea țării să vadă că pagina trecutului istoric s-a închis pentru totdeauna.
Este o despărțire dureroasă pe fondul unui prezent la fel de dureros. Măcar dacă eram uniți tot timpul ar fi fost mai bine, dar de la comuniști până în prezent românii sunt conduși după principiul: „Dezbină și stăpânește”, poate din cauza acesta între noi fierb cazane de ură.
Democratici nu am putut fi niciodată în sensul deplin al cuvântului și nu știu dacă politicienii care se ridică dintre noi ne vor lăsa să fim. Nu avem capacitatea de a respecta o altă opinie electorală decât a noastră, nu putem discuta pro și contra decent. Un simplu comentariu pus pe rețelele de socializare de o parte sau alta atrage după sine injurii, atacuri la persoană. Românii de rând se sfâșie ideatic (când au posibilitatea și fizic), în timp ce „aleșii” dorm în fotolii și primesc salarii de lux.
Aceasta este strategia prin care ne adorm ei vigilența. „Dușmanul de clasă” nu a murit, dar avem probleme în identificarea corectă a lui...
Și nu pentru că am avea nevoie de răzbunare, fiindcă nici Regele ceresc, nici regii muritori care au avut decență nu au fost răzbunători, ci pentru că s-ar cuveni să fie răspunzători de tot ceea ce fac.
Să fii rege înseamnă să accepți să porți zilnic cămașa morții, deși cei care judecă pripit se gândesc doar la privilegii. Privilegiile, dacă există au rolul de a anestezia temerile regelui și răspunderea copleșitoare pe care o are față de poporul său.
Astăzi, mi-a fost milă de mulțimea care s-a mobilizat în fața sicriului regelui realizând că în prezent nu mai are nicio nădejde și așteptând să vadă ce îi rezervă viitorul...
Și știți ce este absurd? Că nici măcar o dată cât a fost în viață nu l-am primit la fel de fastuos...