Colindul sufletului frumos...

Omule frumos, frumos, frumos, pari rătăcit aici pe pământ, deși meritai să trăiești în lumea îngerilor!
Nu știu cum se face că suferința, în loc să te coclească, te șlefuiește, așa cum bijutierul transformă pietrele de diamant în bijuterii!
La tine-n casă, unde este ordine, cald și bine poate intra oricine fiindcă porțile, ușile, brațele
sunt mereu deschise. Ai un pahar de cuvinte bune la îndemână pentru toți, o bucată de încurajare proaspătă pe masă, un pat cald în care oaspetele așteptat sau neașteptat să-și odihnească îndoielile și suferințele. Fiindcă toți știu că păstrezi cu sfințenie taina spovedaniei, la tine vin mulți să-și descarce sacul durerilor. Uneori ți se umple casa de praf, dar pentru tine reproșul este o limbă străină...
Este iarnă, în curând vine Crăciunul și tocmai ție cel mai bun dintre cei buni nu-ți adresează nimeni un colind! Omule frumos, frumos, frumos, încearcă să trăiești și pentru tine!
Toți cei care vin și pleacă, oamenii care își lasă la tine în suflet frustrările și dezamăgirile se bucură de fiecare secundă de viață, în timp ce tu, apostol al semenilor, îți asumi durerea tuturor.
Tu ești o pildă vie a tot ceea ce este bun și frumos, a valorii care nu îmbătrâneșe și nu moare niciodată și iată că am scris pentru tine!
Iar cea mai mare mâhnire a mea ar fi ca eu să scriu sute de pagini pentru tine, iar tu să nu ai timp și ochi să le citești!