Obsesia
distrugătoare pentru frumusețe
Petrecea ore întregi admirându-se în fața oglinzii, fără să facă nimic, de
aceea nu avea alt Dumnezeu în afară de propria frumusețe. Își admira ochii
limpezi-albaștri, buzele roz de copil, fața albă fără urmă de rid și decretase
că ochii negri, verzi sau caprui sunt urâți, că părul șaten, roșcat sau negru
este șters, lipsit de strălucire, fiindcă părul ei galben și încârlionțat îi
curgea în cascade până la talie.
”Nu există altă frumusețe în afară de mine, își repeta cu mândrie și
siguranță luciferică!”
”Poate că vei muri tânără păstrându-ți frumusețea și ducând-o cu tine în
mormânt, îi spunea admirativ o voce din alt univers. Doar așa îți vei conserva
veșnic tinerețea și frumusețea...”
-Te previn că nu vei rămâne tânără și frumoasă o veșnicie, îi spunea cu
milă și înțelegere mama, trezind-o dureros din reverie. Ești deosebit de
frumoasă, Ivona, dar fă ceva util cu viața ta!
”Urăsc lecțiile de dirigenție predate de femeia aceasta plină de riduri,
îmbătrânită fără vreme, cu proteză și cu unghiile mâncate de pământul din
grădină! Eu nu voi ajunge niciodată așa, mai bine mor! De fapt nici nu semănăm.
Frumusețea mea este independentă, unică și va rămâne la posesorul său până la
moarte! Ah, dacă nu am fi așa de săraci și aș avea și eu haine frumoase! Să fiu
îmbrăcată ca o prințesă, să mă plimb prin marile orașe, iar lumea să mă admire,
băieții să se-ncline în fața mea!”
Ivona purta cu încrâncenare războiul propriei frumuseți. Ucidea în gând pe
toți cei care admirau o altă fată frumoasă, îi ura pe cei care-i spuneau fățiș
că, din punctul lor de vedere, brunetele ar fi mai frumoase, îi sugruma cu
dușmănie în imaginație pe cei care-i vorbeau de frumusețea atât de trecătoare. Devenise
o stâncă de răutate în fața castelului sculptat frumos de natură. Sufletul i se
zbârcise, egoismul paraliza totul, lăcomia după acumularea de frumusețe îi
luase mințile.
-Femeia cu sprâncene subțiri este mai frumoasă, auzi o replică într-o zi.
”Și tu ai sprâncenele subțiri din naștere. Ești norocoasă, Ivona!”
”Pot fi și mai subțiri ca ale tale, auzi vocea de dincolo. Pune mâna pe
pensetă și trasează o linie perfectă, dragă! De sub sălciile pletoase ale
genelor și sprâncenelor tale vor izvorî lacurile de cleștar.”
Ivona ascultă noul consilier al frumuseții sale. Ia mașinal penseta și
începe să smulgă. Mâna îi tremură dorind să obțină un efect sublim. Constată
acum că sprânceana dreaptă este mai groasă decât cea stângă. Încearcă să
rectifice, dar rezultatul este îngrozitor. Tot smulgând firele de păr rebele
constată că nu mai are din ce obține o formă. Adio sprâncene...
”Frumusețea ta nu stătea în sprâncene, copilă! Ia creionul și
desenează-le!”
Ivona ascultă. Pe chipul alb ca varul de disperare, trasează cu creionul
două arcade. ”Am rămas infirmă, dar vor crește la loc. Nu-i nimic. Altă dată
voi avea propriile păreri despre frumusețe!”
”Bine că nu știe mama ce-am făcut. Sper să nu observe repede, până îmi vor
crește la loc!”
Ivona doarme cu gândul la sprâncenele ei pierdute. ”Penseta a fost
infectată, îi spune cineva, dar tu ești frumoasă și fără sprâncene. Ți le-ai
smuls de bună voie, ei bine, de-acum va trebui să ți le desenezi mereu!”
Fata confundă coșmarul cu realitatea, într-un moment de semiluciditate duce
mâna pe față să-și simtă sprâncenele. Nu simte nimic, locul este neted. S-a
culcat cu desenul deasupra ochilor să nu o surprindă cineva și să râdă. ”Fata
mea, dacă ai avea părul puțin mai deschis, îi spune vocea...Un blond platinat
la tenul și la ochii tăi, ar fi mortal! Te revanșezi pentru pierderea
sprâncenelor.”
”Mâine, cu banii economisiți de mine îmi voi alege vopseaua. Voi fi ca Marilyn
Monroe. Ba nu! O voi întrece. Ea a jucat în filme pentru a fi celebră, eu voi
apărea pe străzi și lumea va fi cucerită de frumusețea mea. Voi fi celebră prin
frumusețe, fără să mișc un deget.”
”Să te vopsești pe ascuns, copilă! Dacă va auzi mama ta îți va spune fel și
fel de bancuri despre blonde. Prejudecăți. Blondul platinat face minuni în
capul oricui, într-al tău va fi o adevărată mină de aur!”
”Doamne, ce prostie am putut să fac cu sprâncenele! Nu cumva și vopsitul va
fi o greșeală?”
”Cum vrei să fii din ce în ce mai frumoasă, dacă nu riști? Nu vezi că toate
fetele se vopsesc și au grijă de ele? Înțeleg că nu ai bani să-ți cumperi
haine, dar de o vopsea ieftină, nu găsești? O pui singură pe păr conform
instrucțiunilor, ce este atât de greu? Când vei rămâne singură acasă, te
închizi în baie, iar după trei ore vei avea în cap o culoare de invidiat!”
”O culoare unică, de invidiat, care să facă multe capete să se întoarcă,
multe inimi să mă dorească, multe femei să clocotească de invidie! Blondul
platinat marca Ivona. Să se ia tot orașul după mine, să relansez moda blondului
platinat.”
Ivona cea fără sprâncene se trezește. Vorbește cu mama stând mai mult cu
spatele, se ferește de ochii cunoscători ai acesteia. Frumusețea i-a luat
mințile. Mama o imploră să se ducă împreună la bunica, la țară, să o ajute la
fân. Ar termina munca mai repede și i-ar face clătite, plăcintă sau înghețată
la întoarcere.
-
Dar
ce vrei? Să mă ardă soarele? Să fac riduri ca tine? Să-mi lase furca urme
adânci în palmă?
Mama oftează dezamăgită. Fata asta nu se gândește decât la propria
frumusețe. ”Cum se va descurca după ce noi, părinții ei, vom pleca de-aici?
Așteaptă să i se pună în față totul, apoi se ridică și se privește ore întregi
în oglindă. Se piaptănă și se machiază. Mă gândesc să nu-și facă rău într-o zi
cu atâta aranjat”.
Ivona abia aștepta să o vadă pe geam îndepărtându-se, să aibă la dispoziție
pentru planul său genial întreaga zi. Va spăla repede vasele, să nu-i mai
reproșeze că nu face nimic, apoi va lua bani de unde îi țin părinții ei și își
va cumpăra vopseaua. Cea mai deschisă nuanță de blond!
Fata merge pe stradă, iar soarele își scutură părul blond platinat printre
blocuri și case, printre crengile verzi împletite ale pomilor. Trece prin
mijlocul unui grup de adolescenți și așteaptă ca întotdeauna ca aceștia să
rămâne muți de uimire și să-i spună admirativ:
-
Doamne,
ce fată frumoasă! Ferice de cine o are și o poate vede în fiecare zi!
Dar ei râd arătând-o cu degetul:
-
Sprâncene
desenate cu creionul, ce dizgrațios! Dacă plouă sau intră în mare, fata asta
rămâne fără sprâncene! Trebuie să fii nebun să ți le smulgi definitiv, apoi să
ți le desenezi. Ce este al tău, este sfânt!
-
Nu-i
frumos să râzi de ea, Alexandru, îl certă o fată drăguță! Poate a fost bolnavă
de scarlatină și i-au căzut.
Ivona clocotește de furie. Când îi era elogiată frumusețea înainta
impozantă ca o regină, acum s-a oprit și începe să le strige cu patimă:
-
Cu
sprâncene sau fără sprâncene sunt mult mai frumoasă decât voi toți la un loc!
Sunt cea mai frumoasă fată din oraș. În plus, îmi vor crește la loc.
Izvorul de replici secase, iar din ochii fetei curgeau pârâu de lacrimi
fierbinți, fiindcă ei nu conteneau comentând: ”Să se radă pe cap, dacă tot este
nemaipomenit de frumoasă orice ar face”, ”Să-și smulgă și genele cu penseta și
să-și pună gene false”, ”Nu vede că și dinții din față sunt strâmbi?”, ”Are
sânii cam mici pentru gustul meu, așa că nu reprezintă un etalon de frumusețe.
Știu un estetician care face experimente pe cliente”.
Nu dorise o astfel de evaluare estetică. ”Sunt invidioși, ducă-se naibii!
Hei, tu, voce pe care o aud și-n somn, spune-mi, nu-i așa că sunt cea mai
frumoasă fată de pe planetă?”
”Cu părul platinat vei fi cea mai frumoasă și dintre extratereștrii, dragă,
auzi răspunsul pe care și-l dorea. Pentru a fi în competiție cu tine însăți,
poți să te interesezi și de esteticianul care face practică pe cliente. Vei fi
mult mai frumoasă decât tine, cu sânii tunați și cu dantura de mărgăritar. Se
mai poate bomba puțin și posteriorul și atunci să vezi reacții...”
-
Competiția
cu mine însămi o accept, se auzi spunând tare!
-
Pentru
ce, maică, o abordă o babă obraznică? Pentru o pereche de sprâncene naturale?
-
Te
caută moartea pe-acasă, iar dumneata umbli prin oraș, băbăciune, îi strigă cu
impertinență și intră hotărâtă în primul magazin de cosmetice.
-
Vă
rog să-mi dați două tuburi cu vopsea pentru păr! Doresc o nuanță de blond
platinat irezistibilă.
-
Sunteți
dispusă să mă ascultați puțin, domnișoară?
-
Doar
dacă aveți ceva important să-mi spuneți, în caz contrar sunt foarte ocupată cu
întreținerea propriei frumuseți.
-
Domnișoară,
ar fi bine să amânați primul vopsit al părului. Vă sfătuiesc ca pe fiica mea.
Sunt substanțe deosebit de nocive pentru ochii și părul dumneavoastră, în plus,
multe femei și-ar dori nuanța aceasta naturală a dumneavoastră. Culorile
extreme: negrul-abanos și blondul platinat accentuează imperfecțiunile feței...
-
Eu
nu am imperfecțiuni, doamnă. Puteți să-mi dați două tuburi din nuanța cerută
sau nu? Sunteți pusă aici să vindeți, nu să dați sfaturi!
-
Acestea
sunt, spuse vânzătoarea supărată de lipsa de discernământ a fetei. Aveți coșuri
pe obrazul drept și pe frunte, deasupra sprâncenelor negre făcute cu
dermatograf. Dacă le-ați fi avut pe cele naturale, vă recomandam să le
platinați și pe ele, spuse râzând ironic. În orice caz, să nu utilizați
vopseaua fără să țineți seama de instrucțiunile de utilizare!
Ivona ar fi avut poftă să o pună la zid prin câteva expresii și să
completeze ceva drăguț în condica de sugestii și reclamații. ”Cum să faci
antireclamă produselor pe care trebuie să le vinzi? Dacă ar afla șefii ei, n-ar
mai ține-o nici pe postul acesta umil de vânzătoare de cosmetice. În plus, este
atât de proastă, încât confundă otrava cu vopseaua de păr. ”
Tot drumul Ivona se strâmbă a nemulțumire. I se adusese cam multe afronturi
legate de frumusețea ei, după gestul necugetat de a-și smulge sprâncenele.
Pierduse sprâncenele, dar avea atâția ași în mânecă: părul lung, ochii, buzele,
obrajii, silueta. Apăruseră două semne de întrebare legate de corp și de
obraji. Băieții aceia spuseseră ca are sânii mici, iar vânzătoarea că are
coșuri pe față. Va rezolva problema în timp ce va sta cu vopseaua pe cap. Va stoarce
coșurile, apoi va aplica usturoi pisat peste ele, cum văzuse ea o rețetă într-o
revistă de înfrumusețare demult. Își luase notițe din ea.
Între timp începuse să se învețe și cu replica:
-
Sprâncenele-astea
făcute cu creionul...
Începuse să creadă că este mai frumoasă așa decât mai înainte, iar lumea,
din invidie nu se poate abține. Pe oriunde trece, făcea furori cu noua pereche
de sprâncene. O luă la fugă pe stradă pentru că nu mai avea răbdare să încerce
vopseaua de păr și să-și aplice tratamentul cu usturoi pe față. Pentru că se
afla în competiție cu ea însăși, va trebui să schimbe ceva în înfățișare
zilnic. Pe stradă zări o roșcată suplă, perfectă, îmbrăcată elegant. Toți ochii
erau ațintiți pe ea.
-
Degeaba,
nu este ca mine, spuse Ivona aproape strigat! Știu care este diferența: ea are
țoale și eu nu am, dar adevărata frumusețe se vede și-n zdrențe. Sunt mai
frumoasă ca ea, cu toate lipsurile mele!
”Ce tot spui acolo, fetițo? Ce lipsuri? Tu ești perfectă, dragă! Parcă ai
fi o actriță din filme. Soarele este gata să-ți cadă la picioare, vântul se
oprește când apari, universul nu ar exista fără frumusețea ta!”
”Universul nu ar exista fără frumusețea mea. Posed o frumusețe unică și
aceasta nu se va veșteji niciodată.”, iar pentru a da greutate afirmațiilor
sale, trecu pe lângă roșcată și o lovi cu cotul. Dacă nu ar fi fost atât de
multă lume pe stradă, i-ar fi înfipt mâna în coama de flăcări, i-ar fi pus
piedică și i-ar fi rupt rochia scumpă. Nu pentru că era mai frumoasă ar fi
atacat-o, ci pentru vanitatea cu care-și purta făptura prin oraș și pentru
faptul că inducea atâta lume în eroare. Cum să păcălești atâția oameni că ești
frumoasă, când există altcineva de miliarde de ori mai frumos, o făptură
armonioasă la care toate piesele sunt scumpe, unice, perfecte?
La un colț de stradă îi apăru în toată hidoșenia chipul unei cerșetoare
bătrăne: cu părul rar și încâlcit, cu chelie în vârful capului, având pete de
murdărie și bube pe față, cu gura știrbă și nasul coroiat. Avea ochii tulburi,
iar alături, în saci soioși se afla strânsura ei de-o viață.
-
A
fost o frumusețe în tinerețe, spuneau trecătorii cu milă. Nu s-a gândit ce va
face la bătrânețe. A trăit toată tinerețea investind doar în propria frumusețe.
Necugetata, și-a pus toate ouăle într-un coș, iar acum se uită îngrozită la
pagubă!
În mintea Ivonei, realitatea se amesteca în proporții inegale cu obesesia.
Vedea cerșetoarea, emblemă a degradării umane voite, din fața ei și se pipăia
de teamă să nu întindă mâna după o bucată de pâine și să o vadă părinții în postura
rușinoasă, în cazul în care vor trece prin oraș.
Apoi se trezi urlând involuntar:
-
Eu
sunt cea mai frumoasă fată din univers din cele mai vechi timpuri, nu voi
ajunge niciodată cerșetoare! Frumusețea mea va ține veșnic.
Nici șuvoaiele de apă nu puteau să o trezească la realitate. Stătea acolo,
în mijlocul străzii țipând, iar cerșetoarea s-a apropiat cu milă, să-i pună un
sac soios de nailon pe cap.
-
Nu
te-apropia de mine, piază rea! Închină-te în fața frumuseții mele!
Lumea o privea ca la circ grăbindu-se spre adăposturi sau deschizând
umbrele uriașe. Sprâncenele din dermatograf i se scurgeau pe față în timp ce
strângea la piept două tuburi de vopsea de păr:
-
Aici
am aurul vieții mele!
-
A-nnebunit
de tânără, șopteau cu milă trecătorii.
Când a apărut soarele, cerșetoarea dispăruse, iar Ivona se afla în
apartament. Rememora scena ca prin ceață. Se speriase de hidoșenia cerșetoarei
și fusese contrariată de poveștile oamenilor că și cele mai frumoase femei pot
ajunge în cea mai neagră mizerie. Trăise intens în ziua aceasta, cât în 80 de
ani. Se apropie de oglindă. Sprâncenele desenate sunt la locul lor, ochii
albaștri, buzele ispititoare...A, da are patru coșuri pe obraz și două pe
frunte. Deși nu-i știrbesc frumusețea, se duce grabită la bucătărie, alege doi
căței uriași de usturoi, îi curăță, spală usturoiul și-l pisează, pregătind
compresa. Mai întâi se va duce la baie să stoarcă punctele albe, roșii și
negre. Înfige unghiile în carne, iar puroiul țâșnește. Se miră cum de a
suportat frumusețea ei apariția acestor scârboșenii pe față. I-au rămas semne
adânci pe obraz. Se vor vindeca repede-repede de tot, fiindcă usturoiul usucă
rănile.
În timp ce-și bandajează obrajii, usturimea îi arde ochii. Nu îndrăznește
să se privească în oglindă. Fața tumefiată, sprâncenele desenate, ochii
înroșiți. Peste câteva ore va avea un chip perfect. Desface grăbită tuburile de
vopsea de păr. Scoate prospectul și citește, fiindcă este prima dată când se
vopsește. ”Amestecați bine conținutul cu apă, într-un vas de plastic, cu un lemn
să nu se oxideze și aplicați crema obținută direct pe piele, în regiunea
cotului. Așteptați zece minute, iar în cazul în care locul unde ați aplicat
produsul se înroșește și apar mâncărimi, înseamnă că sunteți alergică la
produs, prin urmare nu-l folosiți!”
”Câtă prostie! Din câte femei se vopsesc lună de lună, tocmai eu să fiu
alergică? Mă mir că nu-mi spun ca vânzătoarea aceia iresponsabilă că dacă mă
fac blondă mi se văd mai bine coșurile. Acum voi fi și blondă, voi avea și
tenul imaculat.”
Vopseaua mirosea înțepător. Usturoiul îi storcea râuri de lacrimi, iar pe
obraz simțea o rană vie care nu mai existase până atunci. ”Până la urmă,
frumusețea implică eforturi și presupune chinuri. Eu sunt norocoasă că am o
siluetă de invidat și trăsături de zână, dar altele mănâncă o frunză de salată
pe zi. Miroase înțepător vopseaua asta, spuse încet.” Apoi se aplecă pe cadă,
își umezi ușor părul și începu să o aplice. La început parcă aplicase cuburi de
gheață pe creștet, apoi, pe măsură ce masa scalpul cu mănușa să împrăștie
unifor vopseaua, săgeți ascuțite de durere i se răspândiseră în tot capul.
Ochii parcă îi ieșeau din orbite de atâta tărie: usturoi și amoniac de la
vopsea, plus lacrimile vărsate. ”Efortul și chinurile mele vor fi încununate de
succes își spuse perseverând, chiar dacă un văl de îngrijorarea o cuprise. Ce
ar putea să mi se întâmple, decât să fiu irezistibil de frumoasă, mai frumoasă
ca niciodată?”
Cu mișcări energice răspândi crema preparată din ambele tuburi pe cap, își
înfășură părul într-o folie, apoi își puse o băsmăluță cu flori. Instinctul
narcisist o îndemnă să se uite în oglindă.
”Tu ești frumoasă oricum, auzea mii de voci admirative. Și când plângi, și
vara și iarna ești frumoasă”. Se aștepta să vadă chipul frumos cu care se
obișnuise. Ochii erau însă injectați și pleoapele umflate cum nu le avusese
niciodată până atunci. Hotărî să-și dea jos usturoiul de pe obraji să fie
fericită de efectul miraculos, dar tenul ei era plin de bășici. Usturoiul
iritase pielea fină cu puf de piersică de copil. ”Este doar un efect de moment,
se mințea pentru a-și ține firea. Nu se poate să pierzi o frumusețe epocală în
câteva zile!”
”Când este nesăbuință, frumusețea se transformă în cea mai profundă
urâțenie în câteva secunde, îi transmise vocea.”
”Cum și tu ești împotriva mea?”
”Eu, demonul slăbiciunilor omenești sunt complet independent, Ivona, primi
rapid răspunsul. Ți-ai ancorat întraga viață în fumusețe, iar acum ești pe
calea de a o pierde. Vreau să văd cât de rezistent îți este spiritul!”
”Ce vrei să spui? Vei rămâne mut de uimire când îmi voi înlătura vopseaua
și părul meu va avea nuanța aceia, știi tu...”
”Dar cu obrazul și sprâncenele cum rămâne?”
”Sprâncenele au început deja să crească, iar obrazul este fără coșuri, își
apăra inutil Ivona frumusețea.”
”Bine, Ivona, dă-ți jos vopseaua și hai să vedem dacă nu semeni cu bătrâna
cerșetoare care și-a pierdut tinerețea și frumusețea!”
Ivona simțea că va avea o criză de nebunie iar, dar se opri. Se afla în
bloc, iar vecinii trag cu urechea pe la uși și ascultă cu un pahar plin cu apă
pus la ureche ce vorbesc cei de dincole de ziduri. Se așeză în cadă hotărâtă.
Stătuse trei ore cu vopseaua pe cap, usturimile încetaseră demult, așa că se
pregătea sufletește să admire efectul. Clăti întâi o șuvită. O luă între
degete. Părul era încă ud și nu putea distinge nuanța reală. I-ar fi plăcut să
se usuce instant pentru a gusta dulceața din cireșele izbândei și a savura pe
îndelete succesul. Apoi văzu vițe groase de păr, din propriul păr căzând în
cadă. Mai avea jumătate din părul de odinioară, în oglindă ghici printre aburi,
picături și lacrimi cărarea ca un bulevard din vârful capului și zona defrișată
de păr.
Se schimonosise din proprie inițiativă. Se privea în oglindă și a început
să strige:
-
Ești
o străină. Să pleci din apartament, să dispari! Ivona era frumoasă, tu ești
hidoasă. Cum vei suporta compătimirile celor din jur? Deși nu ești bătrână,
semeni cu cerșetoarea din oraș!
”Înfige-i un ac lung în ochi, o îndemna demonul slăbiciunilor omenești,
mulțumit că îi reușise planul! Smulge părul care ți-a rămas sau rade-l și
poartă o perucă până îți va crește din nou!”
”Doamne, cum mi-am putut falimenta în așa hal frumusețea, singurul bun de
valoare pe care-l dețin?”
”Tânguiește-te, fetițo, că ai motive! Ai avut o inteligență colosală, dar
în loc să studiezi, ai pierdut timpul admirându-te în oglindă. Ți-ai fi pus și
coarne și coadă, dacă acest lucru ar fi fost posibil. Chiar nu ai înțeles că
frumusețea are mii de forme și de fețe, că ea apare și dispare o dată cu
generațiile, că nu poate fi veșnică și nici unică sau emblematică?”
-
Nu
pot trăi cu povara urâțeniei pe suflet, spuse hotărâtă Ivona.
”Și ce-ai să faci? De revenit, nu-ți vei mai reveni!”
Vocea din capul copilei punea benzină pe foc. Era frumoasă nuanța celor
câteva fire de păr rămase, dar chelia lucea înfiorător fiind probă a
vulnerabilității frumuseții. Ivona își amintea deznădăjduită replicile
trecătorilor: ”Cerșetoarea aceasta a fost de o răpitoare frumusețe în tinerețe,
dar și-a pus toate ouăle într-un coș și-acum evaluează paguba...”
Fata încercă să se încurajeze: ”Sunt atâtea fete frumoase cărora le este
răpită frumusețea în accidente și continuă să supraviețuiască, tu de ce nu ai
putea? Scapă din incendii cu arsuri pe față, mandibula le este strâmbată
într-un accident de mașină sau rămân într-un scaun cu rotile. Fete frumoase, am
spus? Doar eu eram frumoasă în tot universul! Nu pot trăi cu povara unui chip
hidos! Mă voi mântui de urâțire!”
”Te poți mântui de bătrânețe și de urâțire prin moarte, o anticonsilia demonul
slăbiciunilor. Nu ești obligată să te suporți așa cum nu vrei să te arăți!
Locuiți la etajul al șaselea, un salt și vei deveni liberă. Te vor găsi
zdrobită pe beton și nu vor ști că ți-ai pierdut frumusețea înainte de moarte.
Doar așa îți vei conserva tinerețea și frumusețea...”
”Dar zborul acesta spre neant trebuie să fie tare dureros! Mi-e frică. Mama
va veni obosită de la țară, tata se va întoarce de la muncă având ciocolata
pentru mine în buzunar. M-au înconjurat cu atâta dragoste, iar eu să le dau în
schimb doar durere?”
”După ce că ești urâtă, mai ești și lașă, Ivona, îi reproșa vocea
exasperantă. Te iubeau fiindcă meritai: erai o fată frumoasă, acum nu mai
meriți să vezi lumina zilei. Nu mai ai un strop de valoare fără chipul de ieri!
Fă o dată saltul demnității, că vor sosi ai tăi și nu vei mai putea!”
”Saltul demnității...” Ivona măsoară atentă distanța de la pervaz la
betonul din fața blocului. Dacă sărind se vor întâmpla două minuni: îi va
reveni frumusețea și va scăpa teafără? Nu-i așa că ar fi nemaipomenit de bine?
Se apropie cu hotărâre de locul izbândei sale, închide ochii și vede trei
imagini diferite: în prima este o blondă răpitoare și trece într-o decapotabilă
cu cel mai bogat și frumos băiat din oraș. Lumea o ovaționează, dar spectacolul
ține puțin. În a doua secvență vizuală își vede părinții ingenuncheați la
cimitir, după ce la înmormântare au îmbrăcat-o în mireasă, punându-i perucă și
fardând-o, să rămână veșnic frumoasă în memoria celor care au cunoscut-o, iar
în ultima, mama împinge cu dragoste scaunul cu rotile în care se află ea...
”Nu mi-e frică să mor! Nu! Omul este dator să se elibereze, spune,
săvârșind gestul necugetat.”
De la geam, până la gardul din metal ascuțit nu a rămas decât o secundă,
iar metalul i s-a înfipt în coloană. Ivona a rămas paralizată, iar părinții o
îngrijesc cu dragoste. De câte ori vede o fată frumoasă trecând mândră pe
stradă, fata își face cruce spunând tare:
-
Dispari,
piază rea! Demon al slăbiciunilor omenești, va veni ziua în care noi doi ne vom
război pentru modul în care m-ai trădat! Ai deviat saltul să rămân paralizată
pe viață și mi-ai demonstrat că pot suporta și propriul handicap.
De-atunci, Ivona militează să scoată gărgăunii din capul tuturor fetelor
care-și masacrează trupul și sufletul pentru a rămâne mereu frumoase. Ea, care
și-a ars fața și părul voluntar, se miră cum de divele de astăzi își umplu
sânii cu pungi de silicon și își injectează buzele, își micșorează tălpile
picioarelor de dragul unor pantofi și își ridică posteriorul cu sârme care pot
cauza infecții...
”Mare este grădina Ta, Doamne! Să fie frumusețea naturală pe cale de
dispariție?”
Maratonul acesta nebun după frumusețe este sinonim cu sluțirea spiritului,
dar concurenții nu realizează adevărul. Pocnesc pungile cu silicoane, sar
lentilele de contact și proteza, zboară peruca, iar bufonii cred cu
încăpățânare că sunt oamenii cei mai frumoși din univers!
Obsesia exclusivă pentru frumusețe, cu orice preț este distrugătoare. Se
mai poate clădi ceva pe ruinele spiritului?
Frumusețea totală a omului se naște, îmbobocește, înflorește și se
ofilește, iar acceptarea realității este proba de foc a spiritului său!
