Armonie înseamnă echilibru perfect. Într-o societate în care lupta pentru existență este dusă la extrem derapând violent de cele mai multe ori, pacea dintre oameni stă pe munți de dinamită. O replică acidă, un gest îndrăzneț și explozia este iminentă, iar distrugerea bolților de liniște ne afectează pe toți.
Cel care râde de semenul său este un om slab, foarte slab. Dacă ar fi puternic, s-ar autoironiza, fără să-l rănească pe cel de-alături de dragul satisfacerii a ceea ce se ascunde caustic în inima și în sufletul său! Adevăratul umor nu se obține aruncând acid sulfuric asupra imaginii cuiva.
Am auzit actori care ironizează infirmătățile președinților de stat uitându-și propriile handicapuri. Nu este o dovadă de spirit să pui etichete care se vor umoristice: ”chiorul”, ”tamponatul”, ”țapul”. Cui folosește acestă strategie de a consolida succesul pe seama batjocoririi altuia?
Nici cel care ucide pentru a eradica definitiv ”ofensa” nu este un om drept sau puternic. Este atât de greu să păstrăm pacea și să ne dăm mâinile pentru a realiza lucruri utile împreună? Am putea combate poluarea prin caricaturi care să ironizeze consumatorismul, intoleranța și egoismul, am putea să ne transformăm fanatismul în altruism și iubire adevărată de semeni!
Micimea sufletească ar trebui privită cu milă și înțelegere și tratată ca atare, căci prin absurd, dacă ar fi ucișii toți oamenii răi din lume, se vor naște iar și iar oameni răi...
Cea mai mare pedeapsă a răutății ar fi ignorarea și izolarea ei...
În ultima vreme văd tot mai mulți oameni care caută ceartă din orice și mă gândesc ce bine le-ar face o izolare totală, să nu aibă la cine striga și pe cine calomnia poate și-ar pierde capacitatea de a ”râcâi” în mizeriile urii.
Ura este cea mai gravă pecingine socială, iar conflictul, din momentul în care a fost aprins, este ca un fitil care se consumă și conduce către depozitul de exploziv.
De ce aruncăm cu pietre în armonia socială???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu