miercuri, 14 ianuarie 2015

”Multe dureri, puține plăceri...”



Evaluând viața în general ajungem la concluzia că Eminescu are dreptate. De la durerile fizice, la cele sufletești, sub forma cuțitelor, junghiurilor, zvâcnelilor, toate ne demonstrează că suntem vii. Dacă am avea parte numai de fericire, ne-am sătura ca de o prăjitură prea dulce sau ca de o mâncare prea grasă.
Demnitatea nu ne-ar mai fi pusă la încercare și ce este mai frumos, decât să te ridici după ce ai fost în genunchi și după ce ”arbitrii sociali” te declaraseră invins?
Eminescu, poetul care a scris în limba îngerilor, a suferit mai mult decât noi toți la un loc, dar a avut puterea să toarcă fuiorul nedreptății, să împletească firul neșansei și să ne țeasă un covor de aur zburător.
În fiecare poezie a sa cuvintele sunt de aur, deși nu a fost plătit în aur pentru toată încântarea produsă consumatorilor artei sale...
Cu multele-i dureri și puținele-i plăceri viața este infinit de frumoasă, iar Eminescu ne-a dăruit harul său, care să ne ocrotească de mediocritate și egoism!