Ca oamenii acționăm mai mult din prisma propriilor interese. Cel mai important este pentru noi să știm să cultivăm relațiile. Se-ntâmplă uneori ca persoanele generoase să le fie alături marginalilor, indivizilor banali, pentru că simt că au nevoie de asta. Cu toate acestea, orbiți de propria importanță, aceștia consideră că li se cuvine totul, iar la un moment dat se debarasează de cei care acceptă mezalianța fiindcă iubesc prea mult. Este ca și cum cineva a avut în mână lozul câștigător, prin care ar fi obținut câștigul cel mare, dar l-a mototolit și l-a aruncat la coș...
Trec anii... Omul se laudă peste tot cum a părăsit el, cum și-a găsit norocul în altă parte. Simte nevoia să-și trâmbițeze succesul, cu toate că realizează că nimic nu poate înlocui petecul acela de hârtie sau sufletul de om pur, adevărat, valoros, aruncat în tomberon. A pierdut pe mâna lui și nu acceptă.
Constată că a avut în mână un munte de aur, dar într-o clipă de nebunie l-a aruncat și a alergat după balast...
Se-ntoarce și scormonește în tomberon, fiindcă a auzit vorbindu-se de valoarea lucrului abandonat.
Scotocește înnebunit în gunoaie să găsească obiectul pe care l-a aruncat demult. Nu-i pasă că au atâți de suferit, că-și poate răni viața în cioburile amintirii, ci scotocește și scotocește în mizerii!!!
Omul mărginit pretinde nemărginirea de la ceilalți, așa că va plânge mereu după ceea ce nu-i aparține sau după ceea ce a aruncat. Cea mai elocventă probă de imaturitate este să mototolești lozul câștigător și să-l arunci înainte de extragerea finală, apoi să alergi după el să-l recuperezi după ce acesta nu mai este valabil...
Adevărul necruțător al vieții este că pierdem sau câștigăm pe mâna noastră și trebuie să ne asumăm alegerile cu eleganță și demnitate!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu