miercuri, 20 ianuarie 2016

De ce să nu exteriorizăm supărările?

Simplu: pentru că mulți oameni ne supără în mod special ca să ne vadă copleșiți de tristețe. O remarcă răutăcioasă este făcută pentru a stârni reacția noastră acidă. În mod cert cel care o face are nevoie de rația zilnică de ceartă și fiind în criză de partener caută unul. Un cot ascuțit tras intenționat când treci pe stradă, un vânt la urcarea în autobuzul aglomerat sunt forme de agresiune menite să ne strice ziua și să ne urâțească viața. Un cuvânt răutăcios șuierat printre dinți este destinat să otrăvească liniștea interioară. Ideal ar fi să găsim un sistem care să ne asigure imunitatea deplină la aceste asedii lipsite de etică, de eleganță de omenie. Ușor de spus, puțin de realizat. Singura soluție rămâne determinarea de a nu exterioriza supărările pentru a nu oferi satisfacție celor care și-au făcut o profesie din a le provoca. Ei trebuie să ne vadă mereu în picioare, puternici, gata de luptă pentru a-și căuta alte victime mai slabe. Dacă vreți, exemplul este similar cu expresia:„Cântă la altă masă că mi s-a terminat mărunțișul...” Anumiți oamenii cunosc prea bine sensul cuvântului „a asmuți” și nu-l folosesc doar pentru animale. Ei stârnesc oamenii unii împotriva altora săvârșind o mărșăvie fără precedent, de cele mai multe ori în mod conștient. La fel de rușinos este să te lași influențat negativ, să asculți uneltirile și să le aduci la îndeplinire. Orice ar fi omul puternic va găsi mereu puterea spirituală de a spune:„Despre oameni de nimic: uneltitori, trădători, invidioși, intriganți...numai de bineeee!”