duminică, 31 ianuarie 2016

Arta vieții


Să nu credeți că artistul este mereu ovaționat, dar el își îndeplinește menirea pe pământ. Cum stă aplecat asupra lutului, când sculptează-n piatră, pictează sau scrie se poate trezi cu o roșie sau un ou crud în cap. Cei din jur îl privesc curioși, consternați sau admirativ. În ochii unora se citește replica:„Arta asta...pierdere de vreme, domnule”...
Dacă nu i se întâmplă asta în timpul creației, nu va fi scutit la expoziție...Acolo observații și strâmbături din nas! În special vor strâmba mai tare cei care nu fac nimic.
Cert este că artistul va fi pregătit să accepte toate răutățile de dragul de a dărui frumosul. Va strânge din dinți când va auzi:„Eu, aici, aș fi făcut altfel...Știi ar fi trebuit...” conștient fiind de valoarea operei sale.
Va accepta criticile și nu se va lăsa copleșit de laude, fiindcă el are scopuri precise, iar viața este așa de scurtă!
La fel este și în viață. Suntem maeștrii propriilor trăiri și artizanii conduitei noastre. Primim observații din exterior de la naștere până la moarte. Ni se face educație și când ni s-a albit părul, căci menirea unora este de a fi critici pe viață. Asta nu înseamnă că trebuie să încetăm să trăim de teama de a nu greși. Cine muncește, trăiește, iubește și speră, greșește mult și învață din erori. Cum nu suntem meșteri cârpaci ai propriei existențe nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de critici, ci să ne inspirăm din bunele practici pe care le vedem în jur.
Trăim pe cont propriu și avem libertatea de a ne fixa obiective. Nimeni nu are dreptul să ne descalifice din competiția de a deveni cei mai buni fiindcă nu ne suportă, este robul prejudecăților sau consideră podiumul ocupat de el și de cei pe care-i admite!!!
Regret vremea în care dorind să fac pe placul tuturor oamenilor din jur mimam că trăiesc!