Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

marți, 25 aprilie 2017

Publicitate pe pâine!!!

Lecția despre anunțul publicitar mi s-a părut anostă pentru că publicitatea în comunism era săracă, săracă de tot! Ar fi trebuit anunțuri  care să crească vânzările la conservele de pește și clasicele bomboane umplute cu gem, care oricum se vindeau, în lipsă de altceva.
Publicitatea devine un drog după ce o practici regulat, într-o societate de consum liberă, în care apar cele mai năstrușnice prestări de servicii și cele mai fascinante produse, iar tu ții pasul cu tot ce apare nou.
Am început în glumă. Auzind că mulți au blog și scot bani din el, deși eram trup și suflet cucerită de literatură (imaginație, metafore, imagini artistice, personaje, punct culminant și deznodământ), m-am înrolat și eu.
În literatură m-am considerat totdeauna liberă. Mi se părea că pot construi catedrale din cuvinte și am făcut-o. Le fel de bine am făcut un bordei, o colibă primitivă sau o cocioabă. Am creat personaje nobile și am adus în prim-plan cerșetori, criminali sau oameni lipsiți de orice Dumnezeu, plecând de la raționamentul că Lică Sămădăul își are rolul său alături de Felix Sima și de Puiu Faranga.
Lumea nostră este pestriță și captivantă tocmai prin varietatea ei. Am participat la concursuri, am luat premii și am pierdut, pe bune sau într-o competiție simulată.
Și în campanii m-am uitat prostită sau m-am trezit protestând când am văzut cum câștigă articole banale, unele cu greșeli de tot felul sau m-au dezamăgit abonații la podium, prin simpla lor prezență...
De ce la micul dejun, la prânz și la cină îmi iau doza de publicitate pe pâine?
În primul rând că mă informez. Așa am aflat că există firme care fac curațenie după constructor, că îi poți comanda cuiva statuetă lucrată după fotografia sa, că locuințele pot fi izolate ecologic și cum se alege corect o țeavă hidraulică. Nu știam că există firme care execută la comandă vitrine și camere frigorifice după planul oferit de tine.
Am aflat câte în lună și-n stele, informații care îmi sunt utile și pe care le pot împărtăși cu generozitate și altora și am câștigat din această activitate.
Acum am devenit dependentă: aștept nerăbdătoare să aflu ce se mai poate inventa în materie de produse și servicii...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu