Dacă mesele noastre sunt pline, nu putem să râdem în hohote de cei care nu au și rabdă de zile întregi. O sticlă cu apă, o bucată de pâine, o sticlă de ulei sau o pungă de orez dacă putem oferi reprezintă un gest de mare omenie și nu unul de crasă nepăsare.
Mă frământ pentru românii care stau în Italia sub cerul liber, fiindcă au fost concediați.
Nu au nici case, nici pâine, nici apă, nici milă de la străini și am plâns de bucurie aflând că un primar din Maramureș trimite un microbuz să îi ia pe acești români bătuți de soartă.
Dacă în prezent ești mai bine decât alții, cu siguranță că Dumnezeu ți-a oferit acest loc să ajuți, nu să te bucuri cu egoism de el!
Avem nevoie de omeni ca primarul din Maramureș și nu de oameni care când își văd semenii căzuți, le mai aplică figurat vorbind două-trei lovituri de picioare. Oare unii nu învață nici din nenorocire nimic???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu