XII C de la comerțul ideilor și al sufletelor pure de adolescenți

 Voicu Cristiana, fata delicată, energică, deșteaptă și frumoasă, dar modestă, te unge pe suflet prin simpla ei prezență (semnificația numelui: a unge/uns). A fost „unsă” de sus cu sensibilitate, generozitate și capacitatea de a respecta oamenii și lucrurile din jur.
-De ce ești tristă, Cristina?
-Doamna, mă cheamă Cristiana!
-Iartă-mă, te rog! (Vezi cel puțin la sfârșitul celor patru ani petrecuți împreună îți folosesc corect prenumele?)
-Este ceva personal, doamna.
-Nu poți să spui?
-Ba da, dar să nu credeți că...Un prieten apropiat are nevoie urgentă de sânge. Am fost acolo să-i donez și nu m-au primit fiindcă sunt prea slabă! Știți cât de rău îmi pare că nu pot să-i dau sânge?
Cristiana suna sau dădea mesaje de câte ori întârzia sau nu putea să ajungă la timp la ore. De la ea am mai păstrat în minte un discurs adresat colegilor cu fermitate:
-Învățați să vă respectați profesorii! Indiferent cum s-ar numi și ce ar preda să știți că fiecare profesor a muncit mult și a făcut numeroase sacrificii ca să obțină dreptul de a sta în fața voastră aici! Înainte de a jigni sau eticheta, la asta să vă gândiți!

Săvuțu (cum îi place să se alinte singur) a venit prin transfer în clasă și nu mă gândeam să devină unul dintre cei mai iubiți elevi.
-Doamna, nu vă supărați! Învățăm noi până la examen. Ia să vedeți. Aveți încredere! Iar v-ați murdărit mâinile de cretă.

Savaniu este prea delicat pentru un băiat. În ochii lui frumoși se citește bunătate infinită. Când i se pare că rostește o afirmație nedreaptă o spune încet, să audă el și Robert. Dacă îl rogi să repete se înroșește și zice:
-Nu am spus nimic, absolut nimic.
-Dumneavoastră ați corectat la simulare?
-Da, Florin. Te-ai descurcat, dar se putea mai bine.
-Că eu cred că...(încet) nu meritam nota.
-Nu am nedreptățit pe nimeni și nu am corectat singură. Ce ai spus tu acolo?
-Nimic, nimic. (Încet.) Am scris numai prostii, nu cred că meritam nota!
-Cum să fac să învăț așa de multe comentarii și să nu amestec informațiile, doamna? Patru pagini la fiecare comentariu literar? E mult.
-Învață esența! Poți reduce la jumătate cele patru pagini.
Mic de statură era în clasa a noua, mic de statură este și acum. Mă consolez cu gândul că mai este cineva cât mine în clasă...
Robert. Ochelarii îi dau un aer distins. Într-a noua îl priveam de sus în jos, deși nu sunt prea înaltă, acum dau capul pe spate când mă uit la el. Nu-mi amintesc să mă fi supărat vreodată. În perioada de sfârșit de an școlar, compară medii:
-Mă, cum de ai tu 7 la franceză? Ți l-a pus degeaba că nu știi mai mult ca mine. Uite, mă, asta are 10 la economie și nu știe matematică...Tu 8 la engleză, iar eu 7 și ai copiat după mine, mă!
Nimeni nu merită nimic, iar el merită mai mult, dar inocența cu care face aprecierile este dezarmantă, încât provoacă râsul...
Bianca Joenel, șefa clasei posedă o frumusețe răpitoare. Elegantă, respectuoasă știe să se impună în fața colegilor. Cu siguranță că va reuși în viață.

Nu credeam că Madi va lua cea mai mare notă la simularea de la română. De data acesta „a tăcut și le-a făcut”. Niciodată, dar niciodată nu a contestat nota și nu a dovedit lipsă de respect față de mine.
Baraț, blondul frumos și pus pe șotii, care știe materie, dar mai greșește la scris, dar pentru că nu încurcă autorii, operele între ele și personajele (nu combină două să povestească una, cum am mai auzit) pentru mine va fi mereu de nota 10.

Denisa Ionela posedă o frumusețe răpitoare a cărei forță de seducție vine din interior. O văd mereu scriind și vorbind frumos și mă gândesc la părinții minunați care au crescut-o așa de frumos.
Miu Pavel nu posedă întâmplător nume biblic. Când una dintre colegele mele mi-a povestit cum a oprit mașina și a așteptat-o să o aducă la școală, iar eu l-am lăudat, a spus cu toată sinceritatea din lume:
-Ah, doamna, atâtea cuvinte mari pentru nimic. Eu am făcut atât de puțin.
În realitate nu era deloc puțin fiindcă doamna profesoară îmi povestise cum pe lângă dumneaei mai trecuserăși alți elevi care „nu au văzut-o”.
Pavel are deja afacerea lui și visează să se căsătorească. La simulări a fost revelația clasei: a luat cea mai mare notă la geografie și notă de trecere la română.
Iusti, petrecărețul clasei va fi asociat replicii:
-Ce aveți cu mine, doamna? Pe mine v-ați găsit să mă ascultați?
El și Cernat se disting prin eleganță, politețe și faptul că înveselesc pe loc atmosfera, oricât ar fi de apăsătoare.
La sfârșit de drum, am un cuvânt bun pentru fiecare. Ei îmi mențin tinerețea și suplețea psihică și le mulțumesc pentru asta. Drum bun în viață tuturor, succes, să aveți parte de mulți oameni buni și să vă bucurați de prețuirea lor!

Să fii o statuie vivantă sau una rece, de piatră, tot un spectacol, tot o durere!

30 iunie, 2017. Din cireșii copți ai verii, din parfumul sfânt al teilor înfloriți, din sufletele veșnic primăvăratice ale actorilor, pentru a șaptea oară se naște Festivalului Internațional de Statui Vivante.
Fiindcă oamenii sunt prea ocupați să se ducă la teatru neștiind ce pierd, teatrul aleargă pe stradă să-i întâlnească și să-i seducă. O mască, un costum un machiaj al tinereții sau al bătrâneții, al fericirii sau melancoliei și piesa este jucată acolo printre trecători.
Teatrul Masca ne invită să-l degustăm gratuit timp de 6 zile, oferind 60 de meniuri diferite de spectacole gratuite pentru un număr nelimitat de spectatori.
Hrană spirituală din belșug pentru toți cei care vor trece prin parcurile și străzile Bucureștiului. Aici 100 de grame de deznădejde, dincolo o porție de speranță în sânge, mai jos trufele iubirii, câteva guri de lacrimi combinate cu cafeaua amară a vieții și vinul vechi al dragostei de viață așteaptă să fie degustate în perioada 30 mai-5 iunie, 2017.
Parada alegorică a măștilor începe noaptea ca toate nopți de poveste, la Casa Filipescu – Cesianu, ora 20.00. Apoi vom merge după Statuile Vivante din Austria, Olanda, China și România în Ferentari, Crângași și Herăstrău.

De ce să mergi la Festivalul Internațional de Statui Vivante?

1) Să te distrezi, să profiți de spectacolele gratuite! Așază grijile-n cui, fă-ți timp pentru sufletul tău, căci și el are nevoie de hrană, dovezi de dragoste și investiții!
2) Din respect pentru organizatori. Dacă actorii vin în stradă și spectacolul este gratuit, să nu le răsplătim actul generos cu atenție?
3) Pentru recunoașterea propriei măști. Te afli în fața statuii vivante și realizezi că și tu încremenești în fața șefului și a problemelor vieții așteptând ca pericolul să treacă de la sine. Uneori te prefaci că nu mai respiri și ochii parcă au murit. Încremenești la locul de muncă, acasă, pe stradă, iar cei din jur simt nevoia să te atingă să vadă mai ești viu?
4) Să îți dai seama că de câte ori treci nepăsător pe stradă, cineva poate fi împietrit de durere. Statuia nu strigă, statuia imploră doar din priviri...
5) Să deprinzi arta de a-ți transforma durerea în spectacol la nevoie, iar oamenii să învețe o lecție de viață din suferința ta. Să nu spui niciodată:„Cum am suferit eu, să suporte și alții”, ci să-ți dorești să nu mai treacă nimeni prin drama trăită de tine!
Să fii o statuie vivantă sau una rece, de piatră, tot un spectacol, tot o durere!

Spectacolul Copilăriei

Copilul își pune cireșe la urechi în loc de cercei, fragi în loc de buze și ochi de mure fiind protagoistul spectacolului uimitor numit Copilărie. În toate spectacolele el poartă hainele de gală ale inocenței și nu-și fardează niciodată iubirea fiindcă pentru el aur este sinceritatea. Baletul copilului pe scena vieții este sublim, ca o promisiune că generațiile vor curge la infinit, iar oamenii vor renaște din propria lor dragoste. Replicile lui sunt pline de umor și optimism, prea rar triste sau egoiste:
„Eu nu vreau să cresc mare. Eu vreau să rămân mic și să mă joc toată viața!”
Copilul alergă prin covorul viu de flori și iarbă, dă într-o parte cununa de frunze, își pune nimb de raze de lună și de soare, bagă stelele-n sân și mușcă din fericire mestecând-o cu lăcomie.
Toată iubirea din lume face zid de protecție în jurul său.
Ce repede s-a terminat spectacolul copilăriei mele!

Visam să fiu luptătoare

Visam să fiu o luptătoare, țara și lumea să depindă de decizia și de acțiunea mea, tocmai de aceea la Țară, țară vrem ostași îmi luam avânt să sparg zidul advers format din mânuțe fragile și să mă întorc cu ostateci, nu să rămân la inamici ca ai mei să piardă. Eram cam plinuță pentru vârsta mea, iar adversarii comentau:
-Tancul acesta este de neoprit.
Am fost și cântăreață. Țineam microfonul din lemn cu amândouă mâinile, mă urcam pe-o piatră și, deși eu cântam, eu aplaudam, îmi imaginam că lumea se calcă-n picioare să mă vadă și să mă atingă. Mă înduram de ei, de spectatorii mei nevăzuți, spunându-le la microfon:
-Vă iubesc, oameni buni! Gata cu aplaudatul! Vă dor palmele.
Suflam în puful de păpădie să-l înalț la cer și mă durea când pica în valurile râului dematerializându-se. Săpam fântâni în nisipul de pe malul apei, salvam albinele de la înec c-un pai și căutam elixirul împotriva bolii și a morții. Poveștilor auzite le ticluiam alt sfârșit, vorbeam cu norii, cu vântul și ploile, mă lăsam mângâiată de fulgii de nea. Între mine și univers nu se interpunea computerul sau tableta.

Spectacole în cinstea copiilor

Copiii de astăzi sunt mult mai pretențioși decât eram noi atunci. Înțelegeam tot ceea ce se-ntâmplă în jurul meu și mă simțeam uneori vinovată de lipsurile pe care le aveam acasă.
-Când voi deveni mare, voi fi așa de bogată, încât să le cumpăr părinților tot ce este mai bun, promiteam în gând.
Nu aveam mereu tort de ziua mea, mă mulțumeam cu câteva bomboane, o sticlă de suc și urările lor de „La mulți ani!”
Astăzi, copiii își aniversează ziua de naștere în oraș și își aleg de cele mai multe ori singuri cadoul. Din păcate există și copii care primesc așa de mult, încât nu se mai bucură de nimic, chiar dacă le-ai aduce universul la picioare...
Cine nu are un copil să-și facă sau să împrumute unul cel puțin pentru o zi, iar în ziua aceea să-l facă foarte fericit!
Eu am un copil care mă iubește așa de mult, încât de câte ori pornim hai-hui amândoi prin oraș îmi pune inimioara în palmă.
-Să vii la mine de ziua mea, îmi spune înainte de a despărți! Vii așa de rar și stai atât de puțin...Ce-ar fi să stai mereu la noi? Să nu mai pleci niciodată?
-Vin în vacanță; Matei, îți promist că vin!
-Peste zece săptămâni???Până atunci nu ți-e dor de mine?
-Mi-e dor, dar vezi tu, așa e viața...
Se-ncruntă ușor. Acum, în mintea sa mică tună și fulgeră împotriva vieții care este cumplit de nedreptă...
Trebuie neapărat să ajung la el de Ziua Copilului anul acesta!Cum să ratăm Festivalul Opera Copiilor pregătit în cinstea lor? 4 zile de muzică, teatru și dans gratuite, în parcul Herăstrău și la Muzeul Satului!

Patru zile doar eu și el, doi copii ce se plimbă de mână prin oraș, sorbind spectacolele din priviri. Teatrul, muzica și dansul strânse laolaltă pentru noi. Costume și povești și actori în dar, iar noi să nu profităm de atâta generozitate??? Intrarea pe tărâmul fermecat al artei este LIBERĂ, iar acolo ți se îmbogățește sufletul și inima rămâne veșnic tânără.
Să ne întâlnim acolo de mână cu minunile din viețile noastre! Copilul drag ca lumina ochilor și copilul din noi...  Să-i încredințăm pe toți artei să-i facă mai buni, iar opera să le-o oferim ca pe-o floare care are nevoie de îngrijire specială. Numai plantând-o de timpuriu acolo, în suflete curate, ea va crește și va înflori.
Iar când noi vom fi bătrâni, copiii vor duce arta mai departe, nu vor condamna la moarte frumosul...

SavElectro ne învață să prețuim lumina

 

Un trecut întunecat

Becurile își au povestea lor care începe cu „a fost odată”... A fost odată ca niciodată un timp în care oamenii își făceau toate treburile ziua, iar când se însera intrau în peșterile lor, așezau pieile de urși sau de căprioare pe paturile de piatră, ațâțau focul din mijlocul încăperii și își spuneau povești unii altora sau cântau împreună până adormeau.
Primul inventator, primul corp de iluminat, revelație divină: torța. De-acum oamenii mergeau mândrii prin întuneric cu prima lampă portabilă. Scotea ea fum și ustura ochii, dar lumina. Alt inventator și prima îmbunătățire: flacăra să fie închisă, fumul să nu mai iasă în încăpere, iar lumina să fie protejată și să nu se mai stingă din cauza vântului sau a șocurilor. Așa a apărut felinarul. În peșterile din Franța au fost descoperite felinare din coarne de animale, scoici, roci, iar sumerienii le făceau din alabastru.
Au fost și inventatori sadici: puneau fitilul direct pe păsări sau animale uleioase, dar și alții eficienți: strângeau licuricii și îi puneau în peșteri ca luminători naturali, numai că de frică și nefiind în mediul lor, aceștia nu dădeau randamentul dorit. A venit rândul lămpilor cu gaz, iar când combustibilul era foarte scump, se bucurau de lumină numai cei bogați și nobili...

SavElectro și triumful luminii

Omul a pășit timid în întuneric: cu torțe, felinar, licurici și lămpi cu gaz, apoi a devenit din ce în ce mai îndrăzneț, sfidând întunericul la distanțe de sute sau zeci de ani cu primul bec, apoi cu neonul, cu becul fluorescent, led-ul și lămpa solară. La torțe nu ne mai putem întoarce. Uneori, însă, nu mă pot abține și aduc licurici în camera mea, dar conștientă că-i stresez, îi eliberez printre flori de câmp și fire de iarbă...
SavElectro este cel mai aprovizionat magazin cu corpuri de iluminat. Ar putea fi considerat un Muzeu al becurilor, fiindcă aici se găsesc corpuri de iluminat pe colecții: becuri vintage, becuri moderne sau clasice.
Bec Edison este cel mai prețios cadou de Ziua Copilului. Filamentele incandescente par din aur sau foc fluid, astfel că lumina devine vie, iar copilul va crede ca este prinț în palatul iubirii părintești. El nu știe că un astfel de bec înseamnă reducerea consumului de energie și costă foarte puțin, dar va fi sedus de lumina caldă, magică. Sub formă de flacără sau glob, becul Edison asigură un ambient de poveste la un preț minuscul.
Cu becuri Edison decorăm de Crăciun casele, dar și cafenelele, barurile și magazinele.

Lumina lor ne încălzește casele și sufletele. Crinii de pe geamuri devin astfel de aur, iar zăpada galbenă luminează și încălzește și ea.
 Becul Edison este mărțișorul care vestește primăvara, cadoul oferit mamei, broșa din dormitorul soției. Este semn de mare prețuire să aduci cuiva soarele în casă noaptea și să împletești pletele întunecate ale nopții cu razele sale blonde. Opt modele de becuri vintage Edison așteaptă cuminți în magazin să ne fascineze nopțile și să devină punctele de atracție ale locuințelor, prețurile lor fiind cuprinse între 14-29, 99 lei.

Magazinul SavElectro se recomandă prin ofertele sale

1) SavElectro are oferte speciale pentru clienții speciali. Există produse care au reduceri de 20-28%.
2) Clienții fideli primesc vouchere cadou pe care le pot folosi la luminarea casei și vieții lor.
3) Livrarea produselor se face prompt, în 24-48 de ore de la plasarea comenzii.
4) La comenzi de peste 250 de lei, livrarea este gratuită.
5) Personalul este deschis oricărei propuneri și solicitări.
6) Se respectă dreptul la retur. Prin completarea formularului, clientul nemulțumit va fi contactat în trei zile prin e-mail sau telefonic și va primi instrucțiunile de retur.
7) Becurile din magazin nu sunt comune, locuințele și camerele se pot personaliza cu ajutorul acestora.
8) De aici se poate cumpăra cea mai ieftină și cea mai caldă lumină din lume.

Muzeul jocurilor copilăriei mele...

Jocul, parfumul sufletului de copil

Am fost odată ca niciodată și eu copil. Toate speranțele din univers zburau la mine în suflet, bucuria planetară mi se citea în ochi, nevinovăția bobocilor de floare domnea în inima mea. Viața știa cu cine are de-a face și mă trăgea în joacă în vâltoarea ei, dar mă țineam strâns de poala mamei, în plus, noi, copiii, făcem lanț uman să ne prelungim copilăria și ne țineam strâns de mânuțe ca maturitatea să nu ne răpească prea timpuriu.
Ce vremuri! Era ca o lege a copilăriei ca noi să ne jucăm și să fim sănătoși...Acum sunt prea mulți copii bolnavi, abandonați, bătuți sau uciși. Pe lume vin din ce în ce mai rar copii, de parcă oamenii au uitat să mai iubească și vor să-mbătrânească iute, iute de tot!
Să nu credeți că ne erau casele pline de jucării ca acum, dar știam să facem colac de salvare dintr-un pai, mașină dintr-un băț, palat dintr-o grămadă de pietre. Ne jucam cu noi înșine asumându-ne roluri.

Tăranul își alegea o nevasta, nevasta un copil, copilul o dădacă, dădaca un pisoi. Alegerile continuau până când fiecare dintre noi indeplineam un rol și întindeam sub razele blânde ale soarelui hora rolurilor vieții.
Nu ne supăram chiar dacă eram aleși ca „brânză”, „gunoi”, „butoi” „șoarece” sau „pisoi”. Consideram foarte important rolul nostru și învârteam cu responsabilitate hora până amețeam și cădeam unii peste alții râzând în hohote.
Mai știu copiii acum să se bucure jucându-se cu o batistă? Să fie batista semn al dragostei și prieteniei ca atunci sau special s-au inventat șervețelele?

Nu ne trebuia Lego de sute de lei, ne bucuram de un cal de lemn cioplit de bunicul sau de păpușa de cârpe făcută de mama sau de bunica. O poveste ni se părea cel mai scump cadou din univers. Întindeam mâinile calde oferind dragostea noastră și predându-ne pe deplin celor mari, mângâiam cu mâini catifelate obrajii ridați ai bunicilor, râdeam, încât și îngerii zâmbeau de fericire molipsindu-se de la noi.

E greu să fii copil acum?

În zilele noastre este greu să fii copil fiindcă pretențiile au crescut. Cine s-ar mai lăuda cu calul de lemn cioplit de bunicul, când este la modă să ai tabletă, smartphone și kendama?
„Podul de piatră s-a dărâmat”, batistele au dispărut, poveștile sunt înlocuite de jocuri online...
În compensație, Opera Comică pentru Copii le readuce micuților împărăția teatrului, a muzicii și a costumelor în dar. Pentru a ne sărbători viitorul cum se cuvine. de Ziua Internațională a Copilului, în București, în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului, în perioada 1-4 iunie, 2017, se vor desfășura 15 spectacole de muzică, teatru și balet. Intrarea este gratuită, iar alături de cele mai frumoase povești pentru copii, se vor organiza activități atractive pentru ei: Face Painting, Photo Point, Puzzle Point, Cinema OCC, Jocurile și Magazinul Operei Comice pentru Copii.
Duceți-vă copiii la toate spectacolele organizate pentru ei și dăruiți-le cât mai mult timp, iubire și atenție de ziua lor!

 

Festivalul Statuilor Vivante demolează prejudecățile și anulează etichetările

 

O întâmplare amuzantă despre o etichetare în neștiință de cauză

Sfârșit de an școlar. Robe, poze, panouri, febra absolvirii și pregătirea discursurilor. Sunt multe de făcut, dar prioritatea ar fi ca liceenii să se maturizeze, fiindcă își vor lua zborul.
Deja clasele a XII-a fac poze pentru diplome. Astăzi vine fotograful să le surprindă chipurile tinere.
În felul lui este un artist cu dragoste de meserie, te așază pe scaun, îți potrivește capul, îți îndreaptă umerii, mai mult de-atât ce poate face? Capul și figura nu le poate schimba.
Diana, organizatoarea momentului emoționant, își sună colegii să le reamintească de bani și de ținută.
Colegul ei este in mașină. Răspunde. Insistențele fetei i se par deranjante, deși sunt făcute în interesul său.
Răspunde pe-un ton arțăgos, apoi, cu toate că mașina este plină, când șoferul îl întreabă cui i-a vorbit așa, spune tare:
-Hei, mă bate una la cap că astăzi vine un jeg de fotograf să ne facă poze!
Nu-l cunoaște personal pe fotograf, dar a lipit fără să știe eticheta și deja se simte mai bine. Surpriza urmează peste o oră, când observă că omul care trebuia să-i imortalizeze chipul fusese cu el în mașină și-l auzise.
Cum a ajuns la școală, fotograful artist, a averizat-o pe Diana:
-Aveți unul păros în clasă. Fără supărare, eu nu-i fac poze! Să se ducă la cine o vrea el. Să nu mă întrebi de ce nu-l pozez, să spună el mai bine!
Fotograful, suflet de artist, și-a încălcat făgăduința și i-a făcut poze, după ce lipitorul de etichete a cerut scuze...

Prejudecăți legate de statui

La fel procedăm și noi cu statuile. Unele ni se par urâte și reci, altele grotești.
Credem în mod nedrept că statuile nu au suflet. Unii, profanatori de monumente, i-au tăiat o mână lui Eminescu, nasul lui Cuza, au spânzurat o păpușă din cârpă la statuia lui Avram Iancu.
Un covrig pus în palma întinsă, o salată sau un castravete băgat discret în gura ușor deschisă sunt impietăți pe care le comitem împotriva artei.
Ca fotograful din povestire, statuile au suflet, văd și aud.
Ele au fost însuflețite de creatorul lor și de cei pe care-i reprezintă. Fiecare statuie spune o poveste de viață, iar ochii lor vii impun respect și demontarea miturilor false și a prejudecăților legate de ele.
Teatrul Masca se află la a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante.
Anul acesta, timp de 6 zile vom putea atinge și urmări actorii costumați și machiați asemenea statuilor, imobili pe scena stradală, având acces liber la miracolul revelației: demonstrarea faptului că statuile sunt vii.
Festivalul debutează pe 30 mai, la Casa Filipescu-Cesianu, la ora 20 și continuă 6 zile.60 de spectacole internaționale organizate de artiști din România, Olanda și China vor demonstra că statuile au suflet și personalitate.
Teatrul Masca face cel mai frumos cadou publicului: prin spectacol ne conștientizează de respectul pe care trebuie să-l acordăm artei!

Știința și noblețea științei

Știința, grefată pe personalitatea posesorului ei, determină diferite reacții.
Știința arogantă plesnește de trufie. Cel care o posedă nu se sfiește să se creadă cel mai deștept din univers, chiar centrul acestuia. La retragerea lui de pe scenă, totul parcă se prăbușește, „nimic nu mai este cum a fost, domnule”, valorile dispar... Știința arogantă este destinată plafonării. Orbit de plenitudinea cunoștințelor sale, cel care o posedă nu mai ține pasul cu noutățile domeniului său de activitate, ci cade pradă autosuficienței.
El este vânătorul permanent al greșelilor altora (când greșește el s-a întâmplat sau este de vină altcineva) și din acestă cauză și bruma de știință pe care o posedă devine nesuferită celor din jur!
Arogantul știutor strivește ca pe un gândac omul care nu a reușit din diferite motive să studieze pentru a-și potoli setea de vanitate.
Lecțiile corecte de viață și de știință nu se dau așa. În fața unui om care nu a studiat poate sta o poveste dramatică de viață!
Știința își atinge scopul abia când produce în posesorul ei o noblețe fără precedent, manifestată prin empatie și față de cei care știu și față de cei care nu știu. Noblețea științei se concretizează în capacitateade a aprecia un lucru frumos, de a fi constructiv cu cei din jur, de a le menaja imaginea de sine.
De pe poziția de atotștiutor nimeni nu se poate apleca să-i învețe pe alții, fiindcă uneori trebuie să iei în brațe pe omul pe care dorești să-l ridici către lumină, prin urmare ești nevoit să te pleci până la pământ!
Noblețea științei stă în capacitatea profesorului de a accepta că există colegi la fel de pricepuți sau mai buni decât ei, că va veni ziua în care elevul să-și întreacă profesorul...
Știința și noblețea fac casă bună, în timp ce combinată cu aroganța devine demonică.

O întâmplare tragi-comică...

Gândindu-se că o bicicletă fără frâne și fără direcție pe o uliță pietruită și situată în pantă nu-l omoară, eroul nostru a încercat să-și ușureze existența și să se menajeze de efort.
 Cum cobora el așa, nepăsător, iar viteza se apropia de cea a fulgerului, la un moment dat a intrat cu capul și corpul într-un gard de sârmă ghimpată.
Țepii metalici i s-au înfipte adânc în carne și în haine strângându-l ca într-o menghină.
Proprietarul, un orășean care și-a cumpărat casă de vacanță la țară, stătea liniștit în cerdac și comenta:
-Să-l văd eu pe nenorocitul ăsta de hoț cum iese! De intrat, a intrat prin gard, dar întrebarea este cum iese?
A doua zi, oamenii se-ntâlnesc față-n față la un pahar de vin, la un prieten comun.
-Bine, domnule, eu mă chinuiam să ies din gard, zgâriat tot, iar dumneata stăteai și te uitai liniștit la mine cum mă zbat ca peștele pe uscat de pe prispa casei?
-Aaaa, tu erai hoțul, măi? Puteam să-mi dau seama că ești zgâriat tot pe ochi. Ai crezut că nu este nimeni acasă sau nu ne-ai văzut și țup! în curtea și-n grădina omului...Uitați, doamnă, cine ne lua nouă salata, pătrunjelul și ceapa!
Soția sare în ajutorul partenerului:
-Este mai ușor să iei de la alții, dar rușinos, cel mai ruținos lucru este să furi. Pliveam în genunchi și îmi umpleam unghiile de noroi, să ai tu ce mânca, mă? Stai că pun eu mâna pe-un retevei acum!
-Oameni buni, v-am văzut in curte, v-am văzut pe prispă, doar nu veneam la furat de nebun tocmai atunci. Nu înțelegeți că a fost un accident? V-am strâmbat puțin gardul, dar vi-l repar.
Doamna de la oraș plusează:
-Cui vinzi tu gogoși, nenorocitule? Nu ne-ai văzut, asta este. Hai recunoaște!
Orășeanul face pe cocoșul:
-Nevastă, tu să taci! Mă răfuiesc eu cu dumnealui că sunt bărbat.
-Te răfuiești cu mă-ta, mă, aia care te-a învățat prost. Ce eu nu am dreptul să vorbesc? Faci așa că sunt oameni străini de față?
-Ți-arăt eu ție acasă. Hai să mergem! Să trăiești, domnule, mi-a părut bine de cunoștință și să știi că nu am nimic cu dumneata! Nu aveam cum să te scot din gard, când nici nu te cunoșteam. S-a întâmplat, s-a întâmplat... Să vii într-o zi să repari gardu' ăla!

Follow me on Blogarama

Joita Lucian, fotograful tău de nuntă

Mădălin, nume cu rezonanță biblică

Mădălin sună plăcut în auz, ca un tril de privighetoare, ca vântul scuturând florile de tei când parfumează văzduhul. Numele său cu rezonanță biblică se traduce:„originar din Magdala”, sat de pe malul Mării Galilee”.
Și Mădălin locuiește într-un sat mic care are biserică, dar este fără magazin, iar școala s-a desființat. Elevii merg pe jos aproape o oră să ajungă la cursuri. Mi-l amintesc sosind târziu cu un sfert de oră și cerându-mi scuze. Avea mere în obraji și era curat ca lacrima, deși se luptase cu oceanele de noroi de pe ulița neasfaltată a satului său. Nu se lipea noroiul de el și pace, cum nu se lipeau răutățile. Chiar când era insultat de cineva, avea puterea să zâmbească amar și tăcea.
-Aveți încredere, doamnă! Vă promit că iau examenul. Vă garantez că nu veți fi certată din cauza mea.
În ochii săi negri și buni era atâta încredere, încât îmi spulbera îndoielile.
De la el am aflat vestea tristă că soția fostului meu șef, a directorului și profesorului de matematică, este grav bolnavă.
-Nu mă mai duc la pregătire la matematică, doamnă, mi-a spus trist. Soția domnului profesor este pe moarte, iar el mi-a spus că sistează orice activitate ca să-i fie aproape. Vrea să petreacă tot timpul pe care-l mai are cu ea...Sper să nu trec prin asta, dar și eu aș face la fel cu cei pe care-i iubesc!
Mădălin, băiatul ambițios și inteligent și-a luat bacalaureatul și a pornit să cucerească lumea...

În Costeni se nasc oameni de valoare

Mă uit la postările lui de pe rețelele de socializare și realizez ce valoare am avut onoarea să întâlnesc la clasă!
Filosofia lui conține totdeauna o doză de umor bun și mai ales optimismul și înțelepciunea care să ne motiveze să acceptăm că viața este frumoasă și să o trăim cu seninătate.
* „Cele mai importante lucruri din viață nu-s lucruri.”
* „Să nu vezi în dușmanii tăi decât niște prieteni rătăciți.” (Și el chiar are puterea acesta divină!)
*„Nu-s în pas cu moda, eu merg mai repede”.
*„Înconjurat de corpuri...mi-e dor de suflete!”
*„Viața este cum ți-o faci, nu este gri sau roz.”

Cea mai șmecheră parteneră, cea mai șmecheră descriere, cea mai șmecheră nuntă, cel mai șmecher fotograf

Trec în revistă noutățile postate de prieteni. În costume populare, doi tineri frumoși zâmbesc vieții. Irina și Mădălin, alături într-un peisaj feeric zâmbesc cerului și pământului. Îngerii coboară în vârful picioarelor și aripilor din cer să-i privească. El a scris:„Cea mai șmecheră parteneră”, ea a adăugat: „Cea mai șmecheră descriere!”
Adorm mulțumită știind că Mădălin este fericit. Visul coboară lin pe aripile nopții. Mădălin nu mai are loc în bancă și eu sunt tentată să-l așez la catedră. Se apropie cu pas elegant de mine și-mi dă vestea cea mare:
„Vă invit la nunta mea, doamnă! Îmi faceți onoarea de a-mi fi nașă?” Fac ochii mari. Un copil să se însoare?
Când a crescut? Mai este la școală? De când nu mai vine la ore?

Fotograf nuntă

-Unde vei face nunta, Mădălin?
-În București, doamnă.
-Atunci îți trebuie un fotograf nuntă București. Joița Lucian,  fotograful tău de nuntă.
-Doamnă, nu vreau să vă supăr, dar să fie cel mai șmecher fotograf.
-Este Mădălin, este! Te asigur că vei avea fotografii cu obiceiuri de nuntă și cu porumbei. Va surprinde zborul porumbeilor și va alege decoruri de vis!

Tot ai spus că vrei să scrii într-o carte, el va face cartea nunții tale!

Mădălin dispare...S-a dus să facă pregătirile pentru nuntă, în timp ce eu murmur în vis: fotograf nuntă, fotograf nuntă, fotograf nuntă București, fotograf nuntă București, Joița Lucian, fotograful tău de nuntă, Joița Lucian, fotograful tău de nuntă, cartea nunții tale!
O mână puternică și iubitoare mă trezește.
-Te doare ceva? Ți-e rău? Îți trebuie fotograf de nuntă la ora asta?
-Îl știi pe Mădălin Cernat, băiatul acela drăguț, deștept și bun la suflet din Costeni? Am visat că făcea nuntă, iar noi îl cununam, dragă. Știi că Joița Lucian a făcut și cartea nunții noastre de care sunt așa de mândră, așa că m-am oferit să-i fac o surpriză pe cinste pentru un om care afirmă că:„Dacă vreodată o să țin capul jos, o voi face să-mi admir pantofii...”

În clasa a VIII-a A s-a investit multă iubire

Caracterul primului învățător și al dirigintelui se reflectă în comportamentul lor, fiindcă sunt adolecenți rebeli (caracteristicile vârstei nu se pot schimba), dar sufletele le sunt curate. Nu sunt răi și pentru asta îi iubesc.
De pildă Maria Moldoveanu este  fată frumoasă, căreia îi place să zâmbească. Multe fete și-ar dori părul ei blond-auriu și ochii senini. Ce-i drept îi place să ceară voie afară în timpul orelor și fiind cu frica-n sân să nu fiu certată pentru asta, deseori am țipat la ea. Niciodată nu s-a supărat că am mustrat-o. Am crezut că-mi va purta pică pentru asta, dar Maria mi-a adus flori de 8 Martie și un buchet de liliac săptămâna trecută pe care nu am putut să-l iau, fiindcă s-au repezit colegii să culeagă norocul și să-l bage în sân, iar din crengile cu flori, nu a mai rămas mare lucru.
-Mi-ai adus  flori, Maria, iar eu te cert când ceri voie afară! Nu ești supărată pe mine pentru asta?
-Mă certați spre binele meu, doamna. De ce să mă supăr? N-am fost niciodată supărată pe dumneavoastră!
Mă pierd în ochii-i senini și îmi amintesc că niciodată in cei patru ani nu mi-a răspuns obraznic și nu am văzut-o supărată. Maria, fata care nu se supără niciodată, aduce flori, iar sufletul îi zâmbește mereu....

Violeta este o fată delicată și deșteaptă. Stă în prima bancă, este atentă mereu, scrie și știe tot ce o întreb.
La acest capitol, cartea ei de vizită este impresionantă. Astăzi a dorit să stea în bancă alături de Dănuț (Popa, nu știu de ce-i zic copiii așa) și de Ștefan, iar gândindu-mă că este posibil să se despartă, i-am lăsat.
Îmi amintesc cum a insistat ea să o ascult pe Teo să-i iasă media 10 anul trecut, fiindcă „se face avocat, doamna și are nevoie de medie mare la română. Și când veți avea vreo problemă, vă duceți la ea să vă apere!”

Teo are niște codițe superbe, când nu vine cu părul despletit. Oricum are păr frumos, iar mie nu-mi place să o cert, știind că adoram să-mi desfac părul când eram elevă (Doamne, ce tragedie se făcea! Câte amenințări și vorbe trimise mamei, de parcă eram o teroristă ce punea o bombă în clasă!!!). Ea va fi viitoarea avocată.
S-a suparat pe mine de două ori și nu mi-a vorbit un timp. Am trecut cu vederea. Și eu nu am vorbit cu profesorul de română vreo câteva săptămâni, în clasa a X-a fiindcă nu m-a luat la Olimpiada de Română și că mi-a pus un 8 fiindcă nu am știut etapele Simbolismului. Mi s-a părut nedrept, am plâns, am făcut grevă în felul meu. Astăzi i-aș oferi toatădragostea din lume fiindcă m-a ajutat enorm și a avut dreptate: la primul examen de admitere la facultate mi-a picat Simbolismul Românesc și fiindcă l-am ignorat, am picat cu brio.
Ești frumoasă și deșteaptă, Teo, dar învață să ceri scuze oamenilor când greșești! Te-am auzit când îi spuneai Vivianei că nu poți să faci asta!!! Viața te va obliga să-ți schimbi opinia, vei vedea...

Gabriel este Kemal din Dragoste infinită, în variantă adolescentină. Nu am văzut ochi negri și strălucitori ca ai lui! Ținuta este impecabilă. Uneori ia o foaie de caiet și se face că șterge praful înaintea mea, să nu-mi murdăresc tălpile. Are simțul umorului și ar putea să învețe mai mult, dar este comod. Probabil știe că este frumos și mizează pe asta. Știu o fată care face totul, dar absolut totul pentru el, deși el este rău cu ea...
Vecina lui, Luca Ruxandra îl supraveghează exigent. Când i se pare ei că nu este cuminte, îl amenință că-l spune mamei. Veciniii ăștia trag cu urechea când ești certat sau alergat cu nuiaua și mai și spun, domnule! În plus, nu iută să-i scoată ochii că îi lega șireturile când erau împreună la grădiniță...
Ea pare mult mai matură, bine orientată știe că va fi în prima sau a doua clasă de liceu și-mi spune că are deja un prieten. Este la fel de frumoasă ca Gabriel, ar face o pereche pe cinste, dar nu vreau să mă acuze că le dau idei...Ar fi și o soluție să-și mărească proprietățile...

Gogonea Roxana este profundă și filosofează adesea pe tema suferinței în dragoste. „Băieții ăștia, doamna, astăzi cu una, mîine cu alta...”O dată s-a așezat cam de sus și cu viteză pe banca fragilă a colegei, iar acesta s-a rupt.
-Mi-ai rupt banca! Eu pe ce stau acum?
-Liniștește-te, nu vezi din ce era făcută? Cum să reziste rumegușul acesta? Mă duc la pauză și-l chem pe nea Miki să o repare. Ești mulțumită?

Și Bianca Militon este deosebit de frumoasă. O blondă răpitoare, cu păr des și sănătos, cu fir gros, cu tenul fin și buzele colorate. Florina scrie caligrafic și simt că mă iubește. Vorbește cu un băiat deosebit și politicos ca ea, de la a X-a și-mi pare bine pentru ei. Le-am văzut pozele alături de părinți și m-am bucurat sincer de prietenia lor frumoasă.
Crinuța Tigruța a plecat într-a V-a sau a VI-a. Era sufletul clasei. O esență tare într-o sticluță. Bătea din picior, iar elevii tăceau. Putea fi monitor de succes pe vremea lui Creangă. Plecarea ei la București m-a întristat puțin, dar sunt fericită că și acolo ia premiul I cu coroniță, ea, o fetiță micuță de statură plecată din localitatea de la poalele  munților este prima la învățătură într-o școală renumită din Capitală...
Cristina N a plecat în Anglia. Avea talent la scris și stăpânea noțiunile de vocabular, dar nu-i plăcea engleza. Acum o vorbește cursiv. Viața ne pune la încercare de câte ori vrea ea.
Lavinia este sensibilă se supără când nu este băgată în seamă, dar este genul acela de supărare care te face să te simți vinovat față de ea. Andrea devorează cărțile și nu doarme nopțile ca să învețe.
O clasă de copii buni, copii frumoși. Am mai scris despre unii dintre ei, de aceea nu am putut să-i amintesc pe toți.
Vă mulțumesc doamna învățătoare că i-ați educat frumos, domnule diriginte că ați fost un părinte spiritual adevărat, dragi părinți, nu le-ați otrăvit sufletele cu suspiciuni și cuvinte urâte la adresa profesorilor!

Cu sufletul la Operă, în haine de gală

Nicăieri nu sunt mai multe privighetori ca-n Carpați! Plecate din România, țara Mioriței și a doinelor, ele au cucerit scenele lumii. Vocile lor vibrează în sufletele spectatorilor din întreaga lume găsindu-și ecoul în coruri îngerești.
Opera este mereu un spectacol complex dedicat sufletului, terapie garantată împotriva tristeții, dovada faptului că prin voință omul își poate depăși condiția. Când porțile sunetelor se deschid, suntem conduși de artiști pe porțile Raiului. Este o nuntă a tuturor artelor, un festin de acorduri, costume și replici, o ceremonie prin care lumea îngenunchează în fața artei declarându-se cucerită pentru totdeauna de către ea.
Simt nevoia să mă duc acolo să-mi revendic condiția divină de creator și de consumator de frumos.
Tocmai de aceea se impun haine de gală pentru trup și suflet atunci când mergem la Operă.
Între 5-14 Mai 2017 Europa celebrează opera.
Opera din Craiova demonstrează că Drumu-i lung, povestea-i scurtă, iar întoarcerea în lumea copilăriei și la folclor ne salvează de la irosirea spirituală.
Să mergem la Operă să primim izbăvirea prin artă de la problemele spinoase ale vieții!

Melodie de suflet cu XII D

Timpul petrecut împreună se scurge nemilos din clepsidra vremii. Ei nu pot rămâne în școală o viață, eu am pus în sufletul fiecăruia o fărâmă din emoțiile, răbdarea și înțelegerea mea, cert este că a fost o altă generație de XII D, elevi eleganți, frumoși, cu simțul umorului și cu multă iubirea de dăruit.
Mărine, la nunta ta rămâne melodia noastră de suflet, ultima amintire dintre cele mai frumoase trăite împreună.
Ochii albaști ai Dianei mă fascinează. Este o fată frumoasă, plină de viață, care știe să pareze la timp răutățile din jur. La nevoie scoate replicile acide din buzunar și se apără cu ele. Energică, stabilește cu fotograful ora de întâlnire(trebuie poze pentru diplome) și negociază avantajos pentru colegi tariful. Când vorbește de sora cea mică, foarte bolnavă, ochii i se umezesc. Parcă i-ar fi a doua mamă, așa de tare o doare sufletul pentru suferința micuței.
Mihaela este deșteaptă (a luat peste 5 la simulare la mate) și s-a impus în fața clasei. Băieții o ascultă. Îi surprind uneori analizând-o când iese la tablă..., dar are deja un iubit (băiat harnic, serios și atât) cu care se va căsători.
-Mă, să nu credeți că la predarea cheii cânt doar eu! Cântați, lua-v-ar boala să vă ia, să nu ne facem de râs!
Tot ea i-a învățat să ofere flori. Va fi o mamă pe cinste, fiindcă o ascult când îi mustră și mă gândesc că-și exercită instinctele destul de eficient de-acum.
Miță este adorabil când povestește anumite scene din romanul Ion de Liviu Rebreanu,iar Mihaela îl sfătuiește să vizioneze filmul pentru detalii, dar să știe că totul se petrece sub țoală...
 C. mare petrecăreț și dansator!  Se mișcă într-un mare fel pe muzică. Mă întreb unde o fi învățat să bată ritmul așa de bine?
Iubește o fată și m-ar bucura să-l iubească și ea la fel de mult. Ei, nu pot da totul din casă, dar cel puțin o dată l-am văzut foarte supărat când a auzit că ea ar fi cu cineva.
Georgiana este cuminte la propriu și la figurat. Chiar dacă nu are chef de oră, nu mă refuză niciodată.
Un băiat are deja 150 de oi ale lui și mai mulți câini și nu dorește să pară ceea ce nu este. Îl văd în pauze cu Maria de la a VIII-a A, dar în curând se vor despărți. Amândoi sunt cuviincioși, fac o pereche potrivită și mi-ar plăcea ca ale tinereții valuri să nu-i despartă. El se gândește deja să plece la muncă în Anglia, iar animalele să le lase în grija tatălui.
Sper ca următorul să se recunoască în replica:
-Dacă mă puneți să citesc mănânc cartea sau ies afară!
Cum încer să-l laud pe Roșu, cum sar cu gura:
-Ăsta băiat cuminte, doamna? Nu știți ce prostii vorbește în pauză.
În pauze nu stau cu ei, așa că pentru mine rămâne băiatul cuminte cu ochii albaștri.
Și de Fofircă îmi va fi dor. Mulți ani de-acum înainte îl voi auzi:
-Nu mă puneți să scriu, doamna, vă rog!
Miclea a știut să-mi spună când au apărut limbile străine pe glob în explicație biblică. Și interjecțiile și le-au însușit bine, cert este că nu sunt supărăcioși și sunt uniți:
-Doamna, știți cum face iubita acestuia? Beee.
-Iar a ta face: Muuu, măi!
Ați fost o generație cu suflet de care m-am legat și vă mărturisesc acum, la sfârșit, că vă voi duce dorul.
Aveți grijă de voi și să rămâneți la fel de frumoși în interior și în exterior! Evident că doamna dirigintă v-a modelat frumos, iar voi veți reține rezultatul final, nu procesul de modelare care este dureros și implică numeroase conflicte între artist și material...

Omul, singura operă de artă dinamică

Dintre toate operele de artă din univers, omul este cea mai uluitoare din multe motive. Ții în mână o carte și nimic nu se mai poate schimba la ea, chiar dacă finalul este deschis. Personajele rămân încremenite sau se mișcă după cum le-a dictat autorul, decorurile nu se schimbă, replicile sunt tipărite. Picturile se degradează în timp, dar dacă sunt restaurate, esența lor artistică rămâne. La fel sculpturile, catedralele și filmele.
Spectacolele de teatru, operă și concertele sunt mai dinamice, dar tot nu țin pasul cu omul luat individual ca operă de artă cu autori multiplii, în care el însuși este coautor: creat de Dumnezeu, modelat de familie și societate, creat de el însuși.
Omul este dinamic fiindcă dispune de capacitatea de a se recrea permanent. El evoluează sau se degradează fizic, moral, cultural și social. Doar exemplarele lașe dau vina pe nedreptățile sociale pentru frustrările personale și absența voinței pozitive. Omul, dacă vrea, poate.
Putem demonstra acest fapt prin exemplele celor crescuți în orfelinate care au studii superioare și ajută acum alți copii abandonați. Toți oamenii care și-au depășit condiția au demonstrat că omul își poate fi lui însuși creator perfect.
Cine ar fi crezut că omul se poate desprinde de pământ și va zbura? Aurel Vlaicu, Traian Vuia au crezut și au investit totul în acest vis, de aceea au și reușit. Ei, Eminescu, savanții lumii, geniile au avut capacitatea de a lupta cu o societate potrivnică devenind opere de artă care s-au impus pentru eternitate.
Suntem opere de artă dinamice, la zece ani ne schimbăm fizic și ni se schimbă gândirea, avansăm profesional și prosperăm. Iată ce greșeli nu sunt permise în parcursul nostru artistic:
-Nu acceptați modelarea care vă degradează, de oriunde ar veni ea! Când simțiți toxicitate în jurul vostru, îndepărtați-vă!
-Nu degradați operele de artă vii din jur! Dacă nu puteți să le îmbunătățiți, cel puțin lăsați-le în pace!
-Fiți pozitivi și țintiți ceeea ce este mai bun! Nu vă mulțumiți cu statutul de copii lipsite de valoare, fiți opere de artă valoroase!
-Nu vă autodistrugeți! Greu sau deloc se pot repara: actul suicidal finalizat sau tentativele suicidale, depresiile, mutilările, consecințele unor acte antisociale.
-Nu vă deziceți de trecut. Oricare ar fi el este barometru evoluției sau involuției noastre!
-Niciodată să nu considerați că ați atins perfecțiunea și este cazul să vă opriți din acțiune! Alpinistul care urcă pe cele mai înalte piscuri ale lumii trebuie să se miște, altfel riscă să moară acolo. Mereu sunt alte și alte lucruri de făcut...

Cuceritorul (nu cucernicul) Caragiale

Caragiale a avut o minte sclipitoare, în ciuda faptului că nu a absolvit liceul niciodată. Voi, liceenii care citiți, să nu vă găsiți acum o scuză, căci fără bacalaureat greu vă angajează cineva în condițiile în care sunt șomeri cu studii superioare!
Cel mai valoros dramaturg român și membru post-mortem al Academiei Române nu avea studii, dar Cella Delavrancea a spus că avea o inteligență colosală, din această cauză nu s-a sfiit să recunoască relațiile intime pe care le-a avut cu el, în ciuda diferenței de vârstă: ea avea 25, el 60 și se pare că în brațele ei ar fi murit...
Nu mi-am propus să-l critic sau să-l etichetez, ci doresc să demonstrez că femeile se cuceresc și prin inteligență și spirit, uneori mai mult decât printr-un fizic perfect...
Caragiale a greșit când i-a înșelat încrederea lui Eminescu și mai ales pentru că nu a păstrat tăcerea asupra relației lui cu Veronica Micle toată viața.
Aici mi s-a părut egoist, invidios, om mic, în adevăratul sens al cuvântului.
A vorbit doar când a aflat că Eminescu este hotărât să se însoare cu ea, sfâșiindu-i inima prietenului care-i introdusese la Junimea. Maiorescu, la fel de lipsit de tact, i-a zis de la obraz că i s-au pus coarne, în prezența lui Alexandru Brătescu-Voinești. Cum să-i faci asta unui hipersensibil care iubește din tot sufletul și sângerează la fiecare cuvânt? Cum să-i provoci depresie celui mai expresiv poet al națiunii noastre și să-i răpești încropeala de fericire la care aspirase?
„Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâșierea pe care știu că ți-o pricinuiesc, dar aceea pe care ți-ai ales-o drept tovarășă de viață, nu merită acestă cinste! Nu merită! Înainte de dumneata a fost și prietena altora, a fost și a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el” au fost cuvintele neiertătoare ale savantului.
Relația dintre cei doi iubiți a continuat pe fondul infidelității pe care poetul a iertat-o.
 De ce atâta răutate? Ce este mai grav sau mai înjositor? Să furi femeile altora, chiar pe cele căsătorite, iubitele prietenilor sau să lași un om căruia i-ai spus cândva „ prietene” să-și formeze o familie cu cea pe care o iubește?
Se spune că dramaturgul a avut o relație și cu soția actorului Nottara de la Teatrul Național, cu frumoasa actriță Amelia Welner, cât timp se afla la conducerea instituției.
Pe soțul încornorat îl expedia prin turnee, iar el îi ocupase dormitorul. Într-o zi, actorul i-a zis de la obraz:
„Coane, am înțeles că-mi iei nevasta, dar și halatul și papucii?”
Parafrazându-l pe marele actor, bărbaților care demontează bomba unei relații trecute în momentul în care femeia care i-a oferit iubirea ei și fericirea pentru un ceas este pe punctul de a se căsători, i-aș reproșa: „Coane, de ce îi iei acestei femei dreptul la o viață personală? Nu știi că o relație, fie ea și pasageră sau rușinoasă, presupune două persoane? Nu te consideri la fel de vinovat? Coane, lasă oamenii să se căsătorească, să ierte, să se reabiliteze și să aleagă pe cine vor, căci o clipă de amor nu înseamnă un stigmat al nemerniciei pentru veșnicie...”

Vara copilăriei vine de la Dwyn Shop

Vara vine tip-til, cu cireșe la urechi, cu sclipici de raze de soare-n păr, cu coșul plin de cadouri pentru copii.
În sân a ascuns vacanța. E-atâta veselie pe ulița copilăriei, încât ziua se-mbracă în straie de sărbătoare, iar copilul prinț străbate poieni de smarald și apele de cleștar. Timpul a-ncremenit, iar copilul își dorește cel mai mult să crească. Până atunci, adult în miniatură, se joacă, exersează viitoarele roluri sociale.
Copilărie se face din ce în ce mai frumoasă de ziua ei, de 1 iunie, iar Dwyn Shop, împărăția fermecată, așteaptă părinții, bunicii, unchii și mătușile să aleagă cadouri pentru cei mici.
Printre mii de obiecte fermecate se găsesc aici: jucării pentru copii, carti educative Usborne și LEGO.

Jucăriile surse de sănătate, înțelepciune și fericire

Vremea căluților și păpușilor din lemn a trecut. Nici improvizațiile nu mai sunt la modă. Bunicile nu mai au timp și răbdare să facă păpuși din cârpe pentru nepoții lor, bunicii nu le mai cioplesc căluți din lemn, iar copiii sunt prea pretențioși să-și mai facă suliță din primul băț întâlnit în cale și pușcă de os sau piatră.
Copilul știe că o dată-n viață este copil, prin urmare merită tot ce este mai bun și mai frumos! Dacă nu le cumpărăm acum dulciuri și bomboane, mai târziu își vor lua singuri ceea ce au nevoie, iar în suflet le va rămâne amărăciunea că nu au avut cu ce să se joace, că nu le-am dovedit afecțiunea, că nu ne-am făcut timp pentru ei.
La Dwyn Shop împărăția jucăriilor e vastă. Imperiul cuprinde: 511 jucării LEGO, 116 jucării educative, 73 de produse din categoria puzzle, 6 păpuși, 7 seturi de pictură și desen, 2 jucării cu telecomandă, 50 de jucării muzicale și 33 de jucării diverse.
Ce copil nu-și dorește să călătorească ziua prin lume, iar noaptea printre stele? Acum lumea și constelațiile pot fi aduse în camera copilului, la picioarele lui cu ajutorul  unei jucării educative. Glob 2 in 1 Pământul și constelațiile indică pe timpul zilei oceanele, țările, principalele orașe ale lumii, iar noaptea un senzor de lumină cu LED transformă lumea cuminte în care trăim într-o constelație de stele. Astfel copilul dezvoltă pasiunea pentru știință. Geografia și Astronomia îi vor cuceri inima și va dori să călătorească în mod real să exploreze universul generos care-i stă la dispoziție.

Copilului îi place să fie responsabil, să aibă grijă de vietățile din jurul său, dacă se poate să dea viață! Toate acestea le poate face acum cu ajutorul jucăriei magice Set Acvariu Aqua Dragons Jurassic Time Travel EGGspedition World Alive W4007.

Așa, copilul se-ntoarce-n timp cu milioane de ani în urmă și face ca-n camera lui, din ouă să apară Aqua Dragonii. Va fi cel mai bogat copil din univers având dragonii lui acvatici care-l vor apăra de balene, rechini și pisici de mare. Și BAU-BAU va fugi mâncând pământul când va vedea exemplarele de Artemia Salina, creaturile cu trei ochi, coadă imensă și ucigătoare si cap păros de dragon, din acvariu. Copilul își poate imagina că a găsit ouăle minune în nisipul de la mare, iar din ele au eclozat drăgălașii dragoni acvatici, după ce salvatorul lumii, i-a îngrijit și i-a ajutat să reapară pe Pământ după milioane de ani!!!
Încurajați-vă micuțul să fie bun, să ajute oamenii și animalele din jurul său, să-și dorească să vindece și să prelungească viața. Rescue Hospital - Ambulanța cu figurine îl va ajuta să-și aleagă profesia de medic veterinar pentru toată viața. Toate jocurile acestea sunt alternative sănătoase la dependența de tabletă, de jocurile violente cu limbaj vulgar. Ele au grijă de trupul, mintea și sufletul copilului nostru.

O lume mai bună cu cărți educative Usborne

O carte este o arhivă de înțelepciune tradusă pe-nțelesul tuturor.110 cărți pentru copii educative așteaptă cuminți să fie dăruite și să-i îndeplinească menirea în Dwyn Shop.
Multe dintre ele vin cu 10% reducere pentru că toți copiii trebuie să fie înconjurați de trei ingrediente cheie să crească mari, cuminți, înțelepți și sănătoși: cărți, jucării și iubire!
De la enciclopedii de știință ilustrate, la povești despre pirați, inițierea în comportamentul din timpul călătoriilor și viața de fermier, la cărți despre dinozauri și corpul omenesc, toți acești dascăli tăcuți și răbdători se întrec să ofere informație asimilabilă micuților omuleți prin intermediul imaginilor atractive, poveștilor, activităților propuse.

Întâi muncește, realizează și după aceea poți conduce!

Ei, da, copile, lumea nu te așteaptă să te așezi tu pe scaunul ei de conducere. Mai întâi trebuie să dovedești hărnicie și pricepere, apoi ăncepe domnia ta...
Așază cu grijă piesele și conștientizează faptul că elementele mici le susțin și le unesc pe cele mari! Lucrează ordonat, nu amesteca piesele din pungi și urmărește cu atenție schițele!
Nu înțeleg? Ai primit lego să-l facă tăticul? Unde este ambiția ta? Trebuie să-ți exersezi de mic dexteritatea, spiritul de observație, răbdarea și creativitatea! Cum să arunci piesele cât colo fiindcă nu-ți iese modelul din prima? Crezi că în viață totul este așa de simplu: te superi mereu, îți iei jucăriile și pleci???
 Când vei fi la casa ta va trebui să montezi mobila (nu poți chema mereu specialiști pentru asta) să-ți ajuți copilul să facă lego la început, să schimbi un bec și să repari o ușă sau o țeavă spartă.
Din piese mici poți construi excavator cu roată, elicopter, stație de pompieri, ascunzători vulcan, personaje, arme și decoruri din Războiul Stelelor.

Și vara vine tip-til, cu cireșe la urechi, cu pas de iarbă verde, cu fragi pe buze, vacanța în sân și mii de daruri pentru copii de la DWYN SHOP.
Cât sărbătorim copilăria, omenirea nu este amenințată cu dispariția.

  

Mai bine să cauți, decât să aștepți să-ți pice din cer!

Stăteam așa cu mâinile încrucișate, așteptând ca fericirea să mă caute, belșugul să-și golească la picioarele mele coșul cu daruri și să găsesc împlinirea. Tânără fiind eram sigură că mi se cuvine ca toate acestea să mi se-ntâmple, deși nimeni din familia sau dintre cunoscuții mei nu fusese atât de norocos! De, nu-i este dat oricui să primească o moștenire consistentă de la mătușa Tamara sau să se nască într-o familie de aristocrați...
Pe de-altă parte, meritul unei familii sărace care a făcut eforturi să te crească, să-ți ofere minimum din ceea ce ai avut nevoie pentru a deveni adult, este mai mare decât al uneia putred de bogate, care nu are pe ce cheltui banii.
Când aștepți pasiv, ai impresia că norocul bate numai la porți străine, iar tu ești veșnicul nedreptățit din univers!
Dar cum să te găsească norocul, când nu pleci în întâmpinarea lui? Alergând oriunde: la concursuri, la serviciu, în acțiuni de voluntariat, îți forțezi norocul în sensul bun al cuvântului.
El se află acolo ascuns în spatele unui chip, al unei oportunități fiind gata să-ți dea mâna. Cum să ajungă la tine, când mii de oameni depun eforturi să-l prindă și să nu-i mai dea drumul? Ar fi drept să-i lase pe cei care se zbat și să vină la cel care stă confortabil în patul său și așteaptă?
Ar fi cinstit să-l favorizeze pe cel care nu riscă și nu-și sacrifică niciodată confortul personal, în timp ce alții mor de epuizare căutându-l?
Șansa nu investește în oamenii pasivi, fricoși, în cei care plâng, ci are nevoie de oameni puternici, care să ducă povara succesului pe culmi înalte și să fie destul de generoși pentru a le oferi și celorlalți.
Pasivitatea, ca și cerșetoria (de orice tip ar fi ea, materială, emoțională, sentimentală) reprezintă o formă supremă de egoism.
Orice vârstă ai avea, nu aștepta să-ți pice norocul, „pară mălăiață” în gură, ci caută-l! Datoria ta de om este să cauți mai binele personal, chiar dacă nu-l vei găsi niciodată. Acținunea să alunge lacrimile neputinței.
Îți garantez că procedând așa, cel puțin pentru o clipă, vei putea strânge norocul în brațe. 

Compozitorii de operă, titani ai durerii

Să fii supraom printre oameni înseamnă titan al durerii să fii...Căci arta complexă a compozitorilor de operă le  fărâmițează ființa pentru a îi avea la degetul ei cel mic. Între ei și noi, oamenii obișnuiți, rămâne arta, martor al genialității și nefericirii, perechea de aripi prin care ne înălțăm către veșnicie. Aceste aripi le împrumutăm mereu de la artiști, iar ei sunt fericiți că ne pot sustrage de la condiția telurică timp de câteva minute sau ore oferindu-ne talentul lor de origine divină prin care să ne apropiem de înălțimi!
Merg la Operă fiindcă ea vine mereu în sala de spectacol pe aripile eternității. Ador să o scriu cu majuscule fiindcă este zâna fermecată a muzicii instrumentale și vocale reunite în armonie spre a vrăji urechea spectatorului. Ea este prințesa teatrului, a costumelor,a decorurilor și poveștilor. Povestea de viață este redată prin cele 7 arte reunite într-un singur produs perfect.
Spun unii că s-ar demoda...Nimic mai fals! Nu poate muri muzica îngerilor, nu putem pierde costumele și decorurile, nu ne putem dezice de o Istorie a Artei care ne face cinste și ne răzbună pe condiția de muritor.
Ce dacă l-a vrut pământul pe Wolfgang Amadeus Mozart la 36 de ani? El trăiește prin cele 600 de compoziții valoroase. Doar un Wolfgang Amadeus Mozart cânta la pian dumnezeiește și uimea lumea la concerte, când avea doar 5 ani! Numai el înșira notele pe partitură fără ștersături de parcă ai fi zis că un compozitor divin și suprem îi dicta sau îl inspira...
Iubesc opera fiincă este liberă complet, posedă la superlativ libertatea. Pentru ea nu există bariere fizice, lingvistice, culturate, de epocă sau limitări impuse de compartimente artistice demonstrându-și prin acestă capacitate originea transcendentală.
În perioada 5-14 Mai 2017, întregul continentul îmbracă haine de gală pentru a sărbători Zilele Europene ale Operei.
Opera Română din Craiova se pregătește deja intens de sărbătoare.
Prin spectacolul La Bohème fericirea, genialitatea, boala, suferința și moartea evoluează pe aceeași scenă ca-n lumea reală. Trăim intens, gustăm din paharul vieții ceea ce ni se oferă: șampanie, limonadă, vin pelin, apă proaspătă sau oțet. Asistăm la spectacol și realizăm că dacă Puccini nu ar fi ascultat Aida de Giuseppe Verdi patrimoniul cultural al umanității ar fi fost mai sărac cu o operă de prestigiu.
Uneori, Dumnezeu ne ia lumina ochilor și ne pune dulceață și forță în glas. Important este să interpretăm cu demnitate aria din opera ce ne-a fost oferită și pe care o compunem prin ceea ce trăim!

Luptă independent ca gustul victoriei să fie mai puternic!

Dintre toți luptătorii vieții, cel mai greu este pentru independentul care nu se înrolează în găștile sociale.
El, marginalizatul, pe justificatul motiv al unora că „nu este de-al nostru” stabilește strategii, se apără din toate părțile și se încăpățânează să ajungă acolo unde și-a dorit. Soldat și ofițer deopotrivă, uneori este nevoit să se oprească și să-și panseze singur rănile.
Cel puțin este scutit de compromisuri, de politica de partid, de subordonare totală față de gașcă. Luptă pe cont propriu și savurează singur gustul victoriei care este mai intens fiindcă și războiul este mai drept și mai dur.
Luptătorul individual nu poate fi trădat decât de el însuși, în timp ce gașca, la fel ca sultanatul este locul în care poți fi atacat din toate părțile, loialitatea se cumpără și se vinde, punctele ei cardinale se schimbă din mers.
Cel care luptă pe cont propriu nu are timp să-și tragă răsuflarea, prin urmare nu are timp de pierdut să se gândească la rele...
Destinul lui poate fi strălucitor sau dureros. Dacă ne gândim la Eminescu, luptător de elită, născut printre contemporani care nu au fost capabili să-i aprecieze tacticile intelectuale deplângem nedreptatea crasă de care a avut parte în timpul vieții. Cu siguranță că a fost așa de nefericit, fiindcă nu s-a protejat de cele mai aprige bătălii. Luptătorii mărunți din jurul său nu l-au recunoscut ca soldat al spiritualității tocmai fiindcă era menit să fie exponentul luptătorului independent care înfige curajos steagul pe piscul eternității.
Soldații singuri cad uneori la mijloc fiind anihilați de ciocnirile violente ale găștilor sociale potrivnice.
Se află la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit!
Sunt și luptători independenți cu potențial care  se irosesc în cauze mărunte care nu le fac cinste.
Oricum, vremea sloganului „Cine nu este cu noi este împotriva noastră, a trecut,” Este timpul să ne purtăm singuri războaiele și să pregătim intens victoriile! Ai învins, continuă, nu ai învins, continuă!
Și puteți să vă mai gândiți la un aspect. Chiar înfrânt, luptătorul independent nu are motive să se rușineze, ci toți cei care s-au coalizat împotriva lui ar trebui să plece privirile. Ce victorie poate fi aceea a unui grup social împotriva unui om, fie el și neînfricat???

Nicio muncă nu este ușoară

1) Zilierul sau cel care muncește „la negru” este adesea invidiat pe nedrept de către salariat. Se crede în mod eronat că nu are șef pe cap și programul său ar fi mult mai lejer. Nimic mai fals. În afară de faptul semnificativ ca salahorul nu este asigurat în niciun fel, el este urmărit permanent de cel care-l plătește. Zilierul nu-și poate lua concediu medical și nu speră să ia o pensie la bătrânețe...
2) Măturătorii de stradă „nu au bătaie de cap, iar salariile sunt fabuloase că includ sporul de rușine”...Nici aceste afirmații nu sunt reale. Oamenii care ne păstrează străzile curate merg zilnic zeci de kilometri prin ploaie, soare arzător sau ger, iar anumiți trecători aruncă ostentativ în spatele lor gunoaie, disprețuindu-le munca.
3) Medicii „iau mită, domnule și nu-și fac datoria”...Știți ce înseamnă o noapte de gardă prelungită cu o zi obișnuită de serviciu? Să consulți zeci de pacienți după ce nu ai dormit, să le pui diagnosticul corect și să le stabilești cu precizie dozele de medicamente???
 O greșeală pe fondul oboselii sau al stresului înseamnă moartea pacientului. Sunt aparținători care agresează medicii și îi bulversează până îi determină să greșească procedurile sau medicația.
4) „Actorul, domnule, ia banii ușor. Se urcă pe scenă, râde, vorbește și dansează, iar succesul curge”.
Dar sufletul lui din spatele tuturor interpretărilor, emoțiile, repetițiile, nopțile nedormite? Profesionistul adevărat urcă pe scenă când este bolnav sau când i-au murit părinții. Spectacolul este o muncă de echipă care nu poate fi trădată pentru o problemă personală...
Nicio muncă nu este ușoară atunci când cei din jur nu o prețuiesc la adevărata valoare și o privesc din prisma prejudecăților...

Piscina ideală...

Ei, da, am muncit, m-am informat, am vrut să iasă totul perfect. M-am gândit care sunt motivele pentru care dorești să ai piscină acasă și în ce constă întreținerea ei. Am relatat ce poate să ți se întâmple la piscinele din oraș...
Evident că nu m-am regăsit pe lista celor premiați, dar citind unul dintre articolele medaliate, jurizarea, departe să mă umple de furie, m-a făcut să mă distrez copios.
Am aflat care este secretul piscinei ideale în viziunea sponsorului și  a juriului, oameni cu simțul umorului: piscina ideală, jumătate este piscină, iar cealaltă jumătate PIȘCINĂ!!!
Felicitări juriului și câștigătorilor, deși mă macină curiozitatea să aflu de la ce cuvânt de bază s-o fi format pișcină...

Excluși de la viață din timpul vieții de zeci de ori

Excluși de la viață

Orașul a încremenit. O peliculă de gheață acoperă totul: bănci, trotuare, pomi. Respirăm dificil, iar promoroaca ne acoperă părul, ochii și regiunea nasului, de aceea trebuie să ne ștergem mereu să putem respira. Gerul străpunge hainele, oricât ar fi de groase ca un laser. Picioarele alunecă în toate părțile parcă am fi la patinaj, magazinele și mijloacele de transport în comun sunt „cetățile de scăpare” ale trecătorilor nevoiți să plece pe timpul acesta în care „nu ai da nici câinele afară din casă”.
Autogara nu are o sală de așteptare. Stau oamenii zgribuliți pe peron, iar când apar mașinile le iau cu asalt simțind că au ajuns la limita insuportabilului.
Ceaiul cald sau covrigii îngheață ca apa aruncată în aer în Siberia: arunci un lichid și revine un corp dur care-ți poate sparge capul...
El, cu două plase de nailon, pline cu haine puse unele peste altele, fără să fie împachetate se plimbă nervos. Din când în când tușește. Pare un animal hăituit, se uită în toate părțile, se izolează de oameni și așteaptă.
Este înalt și slab, între două vârste.
Așteaptă să ne urcăm noi, iar târziu, îndrăznește să se îmbarcheze și el. Întinde banii șoferului și-i comunică destinația:
-Sanatoriul TBC de la Drajna.
În spate, un copilaș de doi-trei ani plânge în brațele mamei sale. Poate au avut motive întemeiate să plece pe „cancerul” acesta de-acasă.
-Dă-te jos, omule, că nu te iau! Am copii în microbuz, vrei să-i îmbolnăvești și pe ei?
-Dar am înghețat, nu-mi mai simt oasele, fie-vă milă, vă rog!
-Nu înțelegi că poți să mă reclami și la Papa Pius eu nu călătoresc cu tine în aceeași mașină? Ce, te-am îmbolnăvit eu?
Omul coboară înfrânt în gerul care l-ar putea ucide. Am tăcut toți de frică să nu ne contaminăm. Am consimțit să fie debarcat în gheață, excluzându-l de la dreptul său de a călători asemenea noastră, a tuturor celor care-și achită biletul.
E cald în mașină și ne scoatem hainele groase. El își șterge lacrimile cu batista și tușeșete din ce în ce mai nervos. Mă-ntreb dacă o fi-nvățat măcar ca la viitoarea mașină să nu mai ceară așa de tranșant bilet până la Snatoriul TBC. Dacă nu și-a învățat lecția riscă să înnopteze sub cerul liber.
I-ar păsa cuiva dacă i-ar găsi a doua zi cadavrul înghețat?

Acuzație nedreaptă

În timp ce microbuzul se pune în mișcare și aștept să mă ducă într-o casă primitoare și încălzită, mă întreb cum m-aș simți să fie lăsat jos, pe o așa vreme, cineva drag mie? Dacă sora mea, unul dintre părinți sau un prieten drag ar păți la fel, cum aș reacționa?
Doamne, nu aș putea suporta să fie atât de bolnav și să nu fie primit în mașină!
Omul a avut înțelepciunea să nu opună rezistență, dar putea fi îmbrâncit fără milă, dacă refuza să coboare.
Resemnarea lui îmi mustră și mai mult conștiința și revăd o amintire dintr-o altă seară de iarnă.
Închid ochii. Se-apropie Crăciunul și ninge feeric ca-n basmele nordicilor. Autobuzul se miscă asemenea unei femei însărcinate în ultima lună pe străzile pline de zăpadă. Un bărbat își ține ostentativ servieta de serviciu pe locul liber de lângă el. Din stație se urcă un om care face aceeași greșeală pe care a făcut-o cel abandonat în ger, spune că merge până la Sanatoriul TBC. De data aceasta nu a fost dat jos din mașină, ci i s-a dat bilet și a fost acceptat ca pasager.
Bărbatul, care-și ține servieta pe scaun, deși nu a plătit bilet și pentru ea, coboară să-și ia o bere. Pentru el ni se întârzie plecarea cu cel puțin 7 minute.
Omul care merge la sanatoriu îl întreabă dacă stă cineva lângă el. Primește răspuns afirmativ. Văzând că nu apare nimeni după un kilometru, bolnavul își face curaj, ia servieta în brațe și s-așază. Nu o deschide și nu sustrage nimic din ea.
Omul cu berea turbează. Îl ia la pumni în secunda următoare, umplându-i fața de sânge pe motiv că i-a furat banii.
În zadar se apăra victima, loviturile dezlănțuite nu încetau, iar toți oamenii din mașina aceea, printre care, spre rușinea mea mă aflam, muriseră. Nimeni nu l-a apărat pe cel care era vinovat doar că se-mbolnăvise de tuberculoză și că a vrut să ocupe și el un scaun liber pentru care plătise bilet.
Se-apropia Crăciunul, ținuserăm post toți și nimeni nu s-a ridicat să schițeze un gest de omenie.
Oricând ne putem îmbolnăvi, de aceea să fim empatici cu cei care și-au pierdut sănătatea și suferă, să nu-i ucidem de vii izolându-i social!
Înainte de a închide ușa cuiva, de a-l abandona în câmp, de a nu dori să stea lângă tine în mijlocul de transport în comun, ar trebui să te întrebi cu toată gravitatea: „Dar dacă eu...//dacă sora mea, soțul meu, fiica sau prietena mea s-ar îmbolnăvi de tuberculoză???”

BlogAwards.ro ne vrăjește cu boxa Allview V-Bass

Legătura dintre BlogAwards și boxa Allwiew V-Bass

De când s-a înființat platforma BlogAwards niciun blogger nu se mai simte singur și nu mai scrie izolat, fiindcă aici poate participa la campanii si concursuri pentru bloggeri.
Ne citim și ne aplaudăm între noi, mai tragem cu ochiul la exercițiile de la bârna sponsorului executate de ceilalți concurenți, perfecționându-le pe ale noastre. Aterizăm perfect și așteptăm notele. Uneori (sponsorul are criteriile lui de alegere) ia medalia cel care a căzut în genunchi la coborârea de pe bârnă, dar așa-i viața...
Cine participă își asumă riscuri. Ei, da, când tu stai în colț și privești prostit nota afișată fiindcă a câștigat cel care trebuia să piardă (nu se întâmplă mereu, dar treci și prin asta în calitate de concurent) apare prietenul care a tras cot la cot cu tine, îți pune o mână pe umăr și spune:
-Hai, lasă, a trecut! Ai făcut un exercițiu perfect, dar nu-i un capăt de lume! Vor veni arbitrii mai pricepuți, doar nu renunți pentru asta...
Este plăcut și când după efortul supraomenesc ești declarat învingător și primești premiul. Și simți cum bloggingul îți intră-n vene ca un drog, trebuie să te injectezi în zile de lucru și în zile de sărbătoare, căci fără doza permanentă de informație intri în sevraj.
Acum, la acestă probă, BlogAwards ne vrăjește cu Boxa Allwiew V-Bass device compatibil cu Amazon Alexa Voice.
Iată ce legături secrete se află între cele două:
1) Ambele ne oferă oportunități pe care nu le întâlnim în altă parte.
 Blogatu își recunoaște greșeala când este cazul și o corectează de câte ori este posibil acest lucru. Premiile oferite prin contractele lui sunt consistente, iar noi nu am avea acces la ele din salariile pe care le avem. Deși este mică, boxa Allwiew V-Bass își dovedește ominipotența, dar despre ceea ce poate să facă vom vorbi mai târziu.
2) Ambele sunt accesibile, important este să participi. Evoluând putem obține premiile, stând pe bară și comentând, niciodată!
3) De pe platformă am aflat de boxa-minune și tot aici o putem câștiga.
4) Așa cum boxa ne ascultă (ea săraca și execută dorințele noastre) și Marius Ovidiu Călugăru este interactiv. Comunicarea stă la baza activității acestei platforme și acestei boxe.

Peștișorul de aur întrecut de Boxa Allwiew V-Bass

-Draga mea, Boxă Allwiew V-Bass, nu vrei să te duci în locul meu la serviciu? Am glumit, nu o lua în serios!
Dar în absența mea, te rog, să ai grijă de cei dragi! Am o listă de dorințe pe care să mi le îndeplinești.
1) Spune-mi cum va fi vremea astăzi ca să știu cum mă îmbrac! Care este personalitatea zilei și câteva repere importante din activitatea ei! Te rog să te conectezi automat la telefonul meu și la rețelele de socializare și să-mi spui ce prieteni își aniversează ziua de naștere, să le trimit mesaje și să le  cumpăr cadouri! Până mă îmbrac, repetă lista de cumpărături să mi se-ntipărească în minte. Mai am facturi de achitat?
2) La ora 8 setează alarma și anunță-l pe tata să-și ia pastila. Este foarte important fiindcă este bătrân și uită, iar fără tratament starea sa se va agrava.
3) Trezește-mi puiul cu melodia sa favorită! După ce mi se trezește copilul, te rog, trasmite-i că noi, părinții îl iubim mult de tot, dar trebuie să mergem la serviciu și îl rugăm să-și asculte bunicii.
4) Trasmite-i bunicii să-l hrănească, să-i facă aerosolii și să-i dea siropelul cu antibiotice, iar în timp ce este „doftoricit”, spune-i glume, citește-i povești, alege cântecelele pentru copii pe care le adoră.Umple-i casa cu melodiile sale favorite și setează sonorul mai încet să nu-i agasăm pe bunici!
Acesta-i programul pe ziua de astăzi și îți mulțumesc! Să nu spui că ești mică, în cele 300 de grame încape proverbiala inteligență elefantină și ai autonomie 4 ore. Te încarc eu prin cablul USB când mă întorc.
Sigur că te prețuiesc. Tu faci  cât toți peștișorii de aur din lume, fiindcă îndeplinești mii de dorințe. Datorită ție am ajuns la hotelul potrivit când m-au trimis în delegație și am știut să spun cine a pictat Gioconda (mereu confund) și când a fost compus imnul de stat al României. Te-am întrebat discret, iar tu mi-ai răspuns prompt.

Să vorbim despre blogging ca între oameni!

Ești pregătită? Trebuie să-ți adresez o întrebare retorică despre blogging, dar nu pot controla avalanșacare-mi vine-n minte.
-Nu-i așa că bloggingul va fi etern, iar imperiul lui va cuprinde micro și macrouniversul?
-Cum să accept mai ușor înfrângerile când mi se par cumplit de nedrepte?
-Când va avea fiecare blogger o boxă inteligentă ca tine?
-Boxa Allview V-Bass poate înlocui doica în timpul în care mama se duce la serviciu?
-O boxă ca tine nu poate ocupa cu brio postul de asistent de manager?
-Ce este și ce nu este permis în blogging?
-Când se va decerna primul Premiu Nobel pentru Blogging?