duminică, 13 aprilie 2014

Copiii primăverii

Copiii primăverii

Se năşteau copiii primăverii peste tot, concepuţi din soare, lumină şi dăruire. Mai întâi au apărut plăpânzi copiii ierbii şi mugurii. Ea era atât de frumoasă şi îşi arunca rochiile în văzul universului, lăsând la iveală trupul roz ca florile de cais  sau albeaţa imaculată a florilor de cireş...
Cu buze senzuale de flori de liliac, cu delicateţea lăcrămioarelor în obraji, Primăvara dansa ritualul iubirii în iarbă şi în lumină. Mângâia cu braţele delicate totul, săruta cu raze blânde de soare copiii pe frunte, la un semn al degetelor delicate de flori, mieii şi iezii se jucau, petalele livezilor dansau în văzduh, păsărelele îşi începeau concertul.
Magia plutea în aerul proaspăt şi plin de parfumuri, viaţa izvora în mii de forme, simfonia bucuriei cuprindea totul.
Mamă bună era Primăvara. Îşi legăna pe braţe de floare şi iarbă copiii, le spunea poveşti nemuritoare, le aducea pe talere de lumină cireşe de mai, alina durerile bătrânilor umplându-le sufletele de recunoştinţă că au mai prins o primăvară.
Apoi vântul a început să se joace de-a v-aţi ascunselea cu ea. Primăvara îşi cufunda faţa în livezile înflorite, iar vântul scutura petalele să-i admire chipul. Mieii nevinovaţi creşteau, iar jocul graţios prin iarbă sfârşea sângeros. Izvorul de viaţă devenea cascadă, susurul timid se transforma în tumult greu de stăpânit. Mergeau la şcoală acum copiii primăverii şi aveau lecţii de făcut, da, da teme pentru acasă, adică să pregătescă roadele toamnei viitoare.
-          De ce eşti tu atât de frumoasă, Primăvara, o întrebau soarele şi vântul?
-          Pentru că aduc sărbătoarea sacră a renaşterii şi pecetluiesc triumful vieţii asupra morţii, răspundea râzând copila!
Mirosea a cozonaci şi a flori, ouă colorate umpleau mesele, cimitirele erau săpate, luminile aprinse în suflete…Oamenii făceau curăţenia de primăvară în inimile lor, iar la orizont se concretiza în toată risipa de frumuseţe şi bunătate iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii!