Am văzut iubirea adunând norii pe cer să ude buzele însetate ale pământului. Era atâta preocupare pentru pâinea oamenilor de pe mese în ochii ei, încât se lăsa izbită de vânt, acoperită de praf, lăsa tălpile să-i crape și să-i sângereze...
Am văzut iubirea intrând în flăcările păcatului și arzând ca o torță, numai și numai să-l scoată viu pe păcătos din ghearele focului.
Iubirea înflorea merii, cireșii și liliacul, iubirea trăgea umbra pe frunțile noastre obosite de seceriș, cocea cireșele, pepenii, gutuile și toate gusturile pământului și picta dumnezeiește.
Iubirea își schimbă straiele și gesturile după anotimp. Chiar și în inimile oamenilor, veșnice patinoare, ea își duce la capăt programul artistic: piruete, salturi mortale, mișcări grațioase, deși se aude trosnind gheața sub picioare...
Și când ea evoluează cu dăruire, fiind flacără sacră pe luciul înghețat, spectatorii îi admiră înmărmuriți evoluția, fără să mai pună accent pe un chip, o rochie sau un trup!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu