marți, 2 decembrie 2014

Ninge cu povești

Cerul își scutură traista cu povești peste noi. Prin basme, omul își depășește toate problemele care-l copleșesc: devine atotputernic și nemuritor, copleșitor de bogat și învinge toate piedicile care-i stau în cale.
Sufletul omenesc este fragil ca un fulg de nea la vederea imensității imaculate. În clipele de liniște deplină i se aud clinchetele de zurgălăi ale emoțiilor, tocmai de aceea ne este dor de iernile copilăriei, când eram prinții părinților noștri și nu aveam decât grija de a admira, de a ne juca, de a primi cu brațele deschise darurile iernii: straiele imaculate tivite cu argintiu, mirosul de mere coapte, ceai, cozonac și scorțișoară, bradul de Crăciun și cadourile de sub el!
Nimic nu este mai minunat decât iarna petrecută acasă, alături de familie! Focul să se audă în vatră, pâinea să se coacă aromitor, mama și tata să ne facă viața frumoasă și să ne ofere siguranța zilei de mâine...
În cazul în care nu mai suntem copii, vom prelua toate sarcinile pentru a le face copiilor un anotimp feeric, pentru a le clădi o împărăție pe care să nu o uite niciodată.
”Hei, hei, cum se argintează pădurile” și cum ni se aud zurgălăii sentimentelor...