Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

vineri, 19 decembrie 2014

Să folosim funcția de ștergere a memoriei!



Memoria umană are capacitatea de a aduna și stoca informația, dar, de cele mai multe ori se impune ștergerea balastului nefolositor. Amintirile dureroase, care nu fac bine, jignirile care au tăiat adânc pliurile sufletului ajungând până la os se cuvine a fi șterse.
Nu putem supraviețui ancorați în trecut. Chiar dacă memoria a stocat realizări glorioase, Crăciunuri de poveste, o copilărie fără cusur, oamenii trebuie să-și construiască viitorul, să avanseze, să nu se hrănească doar cu himere!
Informația vine și pleacă, primenirea ei îi asigură capacitatea de a fi ”potabilă” sau ”comestibilă”.
Creierul nostru nu poate stoca o cantitate infinită de informație, de aceea, haideți să ștergem inutilitățile!
Noi coordonăm funcțiile creierului, gândurile care iau naștere acolo. Bine ar fi să nu permitem gândurilor negre să ne îndolieze ființa. Dacă ne-am obișnuit să ne plângem zilnic de milă, vom ajunge paralitici din punct de vedere intelectual și vom refuza să acționăm pentru îndeplinirea proiectelor. Lucrul cel mai dureros în lumea nostră este acela că există oameni, adolescenți care nu au planuri și nu și-au fixat o țintă în viață.
Să ne hrănim creierul, sediul central al tuturor funcțiilor noastre vitale, sănătos, echilibrat, cu idei și produse benefice! Să ne determinăm organul gândirii să iasă din letargie și să devină constructiv! Când acordăm cuiva iertarea noastră, să nu ne mai gândim la ceea ce a fost...Providența reglează cel mai bine nedreptățile, plătind fiecăruia după faptă.
Ne pregătim de sărbătoare, iar debutul pregătirilor să înceapă cu sistemul nostru de gândire. Haideți să facem curat în gânduri, sentimente și amintiri pentru că există mult praf, multă mizerie și multă durere acolo și nu putem fi fericiți așternând aparențe peste gunoaie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu