Ce-i rămâne de făcut unui condamnat la moarte?

Când am citit despre torturarea sadico-psihologică a condamnaților la moarte prin simularea execuției de mai multe ori înainte de reprezentația finală, oamenii aceștia mi s-au părut adevărați eroi! Mila era dublată de admirație: să reziști, deși condamnarea ta poate fi pecetluită în orice moment este magnific!
Gestul incalificabil al călăilor m-a umplut întotdeauna de furie! Cum să faci asta, tu, în calitate de muritor unui alt muritor!
Ce-i rămâne de făcut unui condamnat la moarte? Să-și trăiască demn și frumos ultimele clipe! Lucrurile pozitive și mărunte ale vieții alcătuiesc fericirea cea mare. Să lase amintiri plăcute în urma sa! Să ajute, să fie generos, numele său să fie rostit cu recunoștință și cu regret postum, nu cu repulsie.
Să nu irosească nicio secundă de viață!
Sunt bravi condamnații la moarte, dar fiecare dintre noi ne numărăm de la naștere printre cei care vor muri, fără să știe cum, unde și în ce condiții.
Nu știm ziua execuției, nici metoda: injecție letală, scaun electric, mașină ucigașă sau boală...
Ne aflăm într-o încordată așteptare, iar dacă suntem hiperactivi uităm. Cu siguranță că este mai bine așa! În timp ce noi ne scriem pe pereții închisorii capodopera, cineva ne pregătește execuția, dar lucrând neîntrerupt, nu conștientizăm până nu vine după noi să ne ia...
Un condamnat la moarte care are puterea iertării și a resemnării, când nu se poate altfel, înțelepciunea de a trăi eficient fiecare secundă, generozitatea de a dărui celor din jur este un om brav, cu adevărat brav!
Nu am scris că fiecare om își va ispăși condamnarea la moarte pentru a vă umple de tristețe și a vă determina să cădeți în depresie, ci să vă rog să trăiți frumos și demn orice clipă a vieții!