Omul, barcă de salvare

Dragi îmi sunt oamenii care nu pleacă nepăsători mai departe când își văd semenii în pericol de moarte! Eram la liceu. Dimineața tristă de iarnă, în gara cenușie a unui oraș de munte. Perspectiva de a călători 20 de kilometri în picioare, într-un vagon ticsit de lume, în fumul gros de țigară, încât la coborâre simțeam capul strâns ca într-o menghină, mă indispunea cumplit!
În sala de așteptare mirosea a câine plouat, iar în colțurile slab luminate a urină. Lume multă și străină strânsă la adăpost de gerul nemilos și cel mai dulce somn ucis din fașă: dacă nu plecam dimineața, adio mijloc de transport către orașul cel mare! Deodată, în mulțime, două mâini puternice de bărbat s-au încleștat în gâtul unui tânăr.Probabil era licean și el ca și mine și se zbătea ca un pui de găină în mâinile bărbatului, dar nu intervenea nimeni. „Zeci de bărci de salvare” priveau încremenite spectacolul macabru, până a venit un bărbat adevărat care i-a tras câțiva pumni nebunului și i-a deșcleștat mâinile din gâtul tânărului.
Am înțeles atunci două lucruri: în orice moment există riscul de a fi atacat de un nebun, chiar în mijlocul mulțimii, iar oamenii care sunt bărci de salvare pentru cei din jur își asumă riscuri, dar își împlinesc menirea.
Uneori simți că te cufunzi în valurile vieții și ai nevoie de cineva care să-ți spună că va fi bine. Așa procedează o barcă de salvare adevărată: se oprește în dreptul tău, te întreabă cum te simți și dacă ai nevoie de ajutor și pleacă discret numai când se asigură că totul va fi bine.
Ei, dar am văzut și oameni care în clipa necazului se înființează pe capul tău porniți să te desființeze. Ei sunt cei care te țin cu capul la fund să dispari sub apă: „În ce situație ești! Chiar că nu mai există cale de salvare! Te-ai făcut de râsul lumii. Cum vei ieși din asta?” Se poate și mai rău de-atât să-ți spună verde-n față: „Bine ți-a făcut” și să te privească în ochi radiind de bucurie...
Omul care a fost cel puțin o dată în viața sa barca de salvare nepăsătoare sau batjocoritoare trebuie să știe că într-o zi va avea parte de același tratament și va simți pe propria piele ce înseamnă să te bucuri de necazul altuia.
Dacă nu putem fi bărci de salvare nobile, de acțiune, să avem cel puțin eleganța de a ne depărta de la fața locului când nu vrem să întindem mâna și să nu privim cu bucurie nici măcar naufragiul celui care ne-a rănit!