Între mine și tine, mă aleg pe mine!

Această declarație nu este nici pe departe una egoistă, ci una salvatoare. Fiecare are dreptul să se salveze de la mediocritate, să se sustragă amenințării și să plece. Orbit de dragoste, de compasiune sau de generozitatea dusă la extrem există oameni care se sacrifică pentru alții, iar la sfârșit realizează că totul a fost o mare păcăleală, gestul, în loc să fie apreciat este etichetat drept prostia vieții!
Aspectul cel mai dureros este când descoperi că ai renunțat la tine și ai ales să-ți dedici viața și toate resursele dușmanului...
Prea orbit de duioșie, de dragoste, de propria bunătate vedeai trădarea în față și spuneai că este un joc sau o glumă. Probabil te-ai certat cu toată lumea care ți-a spus să te alegi pe tine, iar dacă ai ales adversarul, ai înghițit oțetul dezamăgirii. Dacă te-ai ales pe tine, suferi un timp, iar când ochii ți se luminează și realizezi care este adevărul, te declari fericit că nu ai picat în plasă!
Să renunți la tine este cea mai mare nedreptate pe care ți-o poți face.
Într-o relație adevărată nu ți se va cere niciodată să alegi între tine și celălalt, ci negocierea va fi cheia care va deschide tărâmul părtășiei.
Când ți se propune categoric să renunți la tine sau ești păcălit, ți se pare că adevărul este un vis, iar când te trezești singur și grav rănit în orgoliu și în suflet, percepi adevărul ca fiind un șarpe veninos, care te-a mușcat și a fugit.
Consider că educația are menirea de a pregăti individul să-și apere singur drepturile, libertatea, demnitatea, tot ceea ce-i aparține. A accepta orice tip de sclavie: emoțională, legalizată sau neoficializată, ierarhică este o dovad de slăbiciune.
Bunătatea se impune să înceapă din aproape mai departe, adică nu poți fi rău cu tine și bun cu cei din jur!