sâmbătă, 1 iulie 2017

Oamenii ancoră

Se spune că o dată la 10 ani, organismul nostru și sistemul de gândire se schimbă radical, poate tocmai de aceea nu ar trebui să le purtăm ranchiună celor care, deși au jurat că rămân în viețile noastre până la moarte, se reorientează și pleacă...
Nu toate prieteniile sau relațiile noastre rezistă, unele sunt ca porturile: am venit, am văzut, ne-am odihnit puțin și am plecat. Este în legea firii să nu rămâi prieten toată viața cu colegul de bancă din liceu sau gimnaziu, mai ales dacă valurile vieții vă duc la marginile țării sau peste hotare.
Unul dintre paradoxurile umanității este acela că orice persoană are nevoie simultan și de schimbare și de stabilitate. Omul trebuie să se reinventeze să facă față erei tehnologizate în care trăiește, de aceea înlocuiește prietenii reali cu cei virtuali, pe cei noi, cu alții vechi, mai ales dacă pleacă departe sau schimbă serviciul...
Cu toate acestea, nu trebuie să negăm prezența oamenilor-ancoră în viața noastră! Ei sunt oamenii aceia de care avem nevoie mereu, pe care dorim să-i auzim la telefon în fiecare zi, fără de care nu putem sfârși ziua, dacă nu le-am spus cel puțin un cuvânt.
Ei sunt cei care nu ne lasă să ni se fărâme speranțele în caz de furtună fiindcă sunt ancora noastră care nu permite să fim acoperiți de valuri sau duși în derivă.
Dacă prietenii ocazionali sunt porturi, prietenii dintotdeauna, prietenii fideli pe viață sunt ancore! Și doar în cazurile fericite familia se dovedește o ancoră...
Trebuie să recunosc că în viața mea există multe ancore, iar unele acționează atât de discret, până la anonimat, încât nu știu sau se fac că nu știu ce importanță au în viața mea!!!
Sunt o navă care-și cunoște traseul și doar furtuna sau naufragiul ar determina-o să eșueze și mulțumesc tuturor porturilor prin care am trecut, dar în mod special ancorelor fără de care navigația mi-ar fi imposibilă!