Legătura dintre devianță și păcat

În mod sigur devianța este rodul păcatului. Nu în toate cazurile al păcatului deviantului împotriva sa, impotriva semenilor sau împotriva divinității, ci mai întâi al păcatului care a generat trauma care a produs întâi declicul și după aceea derapajul comportamental. De cele mai multe ori la originea unei devianțe stă un abuz, abuzul unui om lipsit de omenie asupra unuia lipsit de apărare sau de curaj.
Empatia ne obligă să manifestăm toleranță față de devianții cuminți. Ce este acela un deviant cuminte? Cel care nu încearcă să contamineze oamenii normali cu maniera lui deviantă profitând de vulnerabilitatea acestora sau uzand de forță. Deviantul care-și consumă devianța cu tipi asemenea lui și nu traumatizează oameni cu un comportament normal.
Nimeni nu ne dă dreptul să-i distrugem sau să-i desființăm, pentru că și divinitatea le permite să conviețuiască alături de noi.
Ne putem imagina devianța ca fiind un fel de  virus HIV. Nu avem dreptul să-i marginalizăm social pe cei bolnavi de SIDA, dar este datoria noastră ca împreună să luăm măsuri împotriva celor care trasmit în mod voit boala...
Deviantul care transformă cu de la sine putere un om normal într-unul de la periferia comportamentală, trebuie să plătescă scump pentru asta!
Devianța voită, aspect al autodistrugerii, reprezintă păcatul de neiertat pe care-l face omul împotriva lui însuși, dar dacă se limitează la atât, el greșește, el plătește.
Dar ce pedeapsă merită devianții care contaminează prin forță oamenii normali, profitând de functiile sau de statutul lor social? Există penitență prin care să plătească distrugerea personalității, a stimei de sine, a viitorului semenului său pe care l-a distrus???
 Cu siguranță că acești devianți nu merită clemența noastră pentru faptul că, deși au fost victimizate, victimizează la rândul lor, nenorocind pe alții!
Deviantul luciferic nu numai că duce în ispită, ci obligă la practicarea devianței...