De câte ori plec din satul meu mic în Capitală și intru pe porțile unor instituții importante, mă simt atât de mică și mă întreb: ”Cine sunt eu să am privilegiul să calc pe acolo pe unde au mers deschizătorii de drumuri ai culturii românești?”
Să intru la Universitate, să merg la Academie, iar doamna secretară de la secția de Filozofie să mă primească atât de frumos și să-mi dea un teanc de reviste să citesc...
Oamenii care ocupă un loc important în cultură, știu să aprecieze efortul fiului de țăran, care dorește să-și depășească statutul social prin învățătură și muncă asiduă.
M-au umilit funcționari mărunți, deoarece parveniții nu pot avea un comportament elegant. Ei își strivesc semenii pentru a se înălța pe trupurile și pe munca lor, nu se pleacă niciodată să ridice pe cineva, dar acolo unde au scuipat inși mărunți, au mângâiat oameni de seamă și nu voi înceta să mă gândesc cu recunoștință la ei!
De pildă, domnul profesor universitar Alexandru Boboc. membru titular al Academiei Române mi-a deschis larg ușa casei dăruindu-mi cărți, îndrumându-mi pașii către cunoaștere, iar în apartamentul domniei sale am băut împreună cu colegii și cu domnul profesor cea mai bună cafea din lume, pregătită de dumnealui!
Niciodată nu m-a făcut să mă simt inferioară, a apreciat mereu ceea ce este mai valoros în fiecare student, de aceea se întâmplă destul de des să-mi fie dor de chipul acela frumos, de omul preaînvățat și modest, care nu pune pe nimeni în încurcătură.
Avem nevoie de astfel de mentori, de oameni de cultură, care prin exemplul personal de bunătate, de toleranță, de generozitate să ne determine să ne depășim limitele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu