Zgârcitele zăpezi

Crăciunul și Revelionul fără zăpadă sunt sărbători triste! Parcă și luminile și colindători au mai mult farmec pe argintul zăpezii. Trotuarele cenușii, copacii negri, gunoaiele din parc neacoperite, mirosul de scorțișoară, de cozonac și de ceai de fructe lipsit de pătura imaculată a iernii și de dansul feeric al fulgilor de nea.
În 2013 am fost mai săraci din acest punct de vedere. Îmi place să mi se topească fulgii pe obraz când caut cadouri de Crăciun pentru cei dragi, să mă scutur la ușă de zăpadă, când mă duc să le ofer și să casc gura pe străzi sau să privesc peste păduri cum vin roiuri de fluturi albi, îngeri minusculi să ne bucure viețile...
Să stau cu cei dragi la un ceai sau la o cafea, iar florile de gheață de pe geamuri să mă facă să prețuiesc flăcările portocalii ce mușcă lacome din lemne. Să aud Crivățul urlând și să binecuvântez faptul că mă aflu la adăpost!
Natura umană rămâne o sumă a contradicțiilor: plecăm și venim, mergem și stăm, așteptăm cu nerăbdare să vină, apoi dorim să treacă! Mi-e dor de zăpadă, după cum mă topesc de dorul verii și mă apucă așa câteodată să ascult colinde în toiul verii și să mănânc înghețată iarna!
Am ascultat colinde, l-am pus pe Alifantis să cânte: ”Te uită cum ninge-n decembre”, dar cerul nu s-a deschis. Este prima zi a lui 2014, zi tristă și mohorâtă, cu omeni puțini pe stradă și cu zăpezi strânse la pungă...