duminică, 12 ianuarie 2014

Nu-i lumină nicări

http://www.youtube.com/watch?v=Ou-7KA6Uoqs

Locuim într-o societate în care vecinii, colegii de muncă, apropiații adoră să-ți dea peste nas când o dai în bară. La cea mai mică greșeală comportamentală, de exprimare sau în scris ți se atrage atenția, se discută pe la spatele tău de parcă ai fi comis vreo crimă.
Dacă ești cadru didactic și ții o lecție deschisă, vine unul și îți spune că el nu ar fi gândit activitatea așa, dar deși este curajos nevoie mare în spatele frontului, nu a fost în stare să se avânte-n luptă și să ofere un model. Altul îți reproșează că nu ai spus clar obiectivele, iar dacă le-ai spus, se va găsi unul să-ți spună că este o pierdere de timp să faci asta, că obiectivele reies din lecție.
La anumite lucruri toți se pricep: la fotbal, la dat lecții, la bătaie de joc. Aproape că îți este frică să mai predai sau să mai așterni un gând pe hârtie sau în mediul virtual.
Se pare că au dispărut oamenii de bine, care apreciau tot ce este mai luminos într-o activitate umană și au rămas constipații intelectuali, închistați în norme care se schimbă de la un an la altul. Costipatul intelectual are crampe și flatulație la lucrurile de calitate ale altuia. El va pretinde să nu ieși din tipare și să-i ceri voie să decizi ceea ce este bine pentru tine...
Cred că astfel de momente anticipa maestrul Leșe în cântecul său, dispariția omului - om, fără crampe, fără lecții de oferit, fără aerul de superioritate.
Iar când întâlnesc un om angelic, lumina este atât de mică în întunericul existențial, încât abia mai bâjbâi.
În ciuda acestui fapt, m-am decis să nu miros vânturile constipaților, să poftească să se bucure singuri de ceea ce răspândesc în jur, eu voi respira aerul pur al originalității!