duminică, 12 ianuarie 2014

Vă întind mâna plină de cuvinte, dragi cititori!

Vă mulțumesc din inimă că poposiți aici să îmi citiți gândurile, să fim împreună la o ceașcă aburindă de idei!
Timpul dumneavostră este prețios, el nu poate fi cumpărat, de aceea mă simt onorată că îmi alocați câteva minute din viața dumneavoastră. Oriunde ați fi: în România, în Franța, în SUA, China sau Slovenia ne unește puterea cuvintelor și doresc să folosesc materiale constructive, dincolo de dezamăgirile vieții și tenebrele lumii în care trăim. Vă întind o mână curată, plină de cuvinte, în mediul virtual și sper să petrecem mult timp împreună, izvoarele mele de inspirație să nu sece, iar răbdarea și bunăvoința dumneavoastră să sporească!
Să construim împreună, cu ajutorul și îngăduința Lui Dumnezeu o lume mai bună!