luni, 27 ianuarie 2014

Poveste de iarnă

Poveste de iarnă, cu bătrâni uitați sub troiene de zăpadă, cu mâini ca două crengi uscate de bătrânețe, cu lacrimi înghețate și înfometate...
Și mâinile tremură pe o pâine caldă și pe o sticlă de apă, iar cerul pare supărat pe noi. S-a spart sacul și curge toată neaua din univers peste țară!
Viforul acoperă pârtiile și șuieră îngrozitor, ninge dezlănțuit, trotuarele sunt paralizate, străzile pustii.
Și tot pentru bucata de pâine și pentru maldărul de facturi pe care trebuie să le achităm, plecăm la drum, deși mașinile au devenit sănii și putem să ne trezim oricând îngropați în zăpadă.
Libertatea omului? Independență? Cum să duci ”o viață independentă”, cum spunea Moromete, când depinzi de un serviciu care-ți mănâncă sufletul și îți secătuiește toate resursele?
Nu ai dreptul să stai acasă, omule! 70-80 de ani în câmpul muncii, să cazi pe brânci la serviciu, acesta să fie deviza ta! Au avut grijă domnii să-ți diminueze perioada de pensionare (cine o mai apuca...), să-ți țină mintea și brațele ocupate, să te dreseze ca pe un animal ce evoluează la circ: ți-ai făcut numărul, așteaptă docil recompensa și pleacă. Nu ai dreptul să spui că ți s-a dat prea puțin, să nu îndrăznești să te revolți când ți se triplează sarcinile de serviciu!
Fii înghițitorul de săbii, fii Mihail câine de circ, fii om de bază al societății! Să-ți tremure mâna pe baston și să-ți sară proteza în ultimii ani de activitate!