Baletul iubirii

Te ridici ușor ca un fulg din pat să nu-mi tulburi visele frumoase și mă învelești cu toată dragostea ta. Am certitudinea că dacă aș fi la marginea vieții și tu ai putea să-mi împrumuți din a ta ai face-o jumate-jumate cu mine, fără să stai pe gânduri numai să mai petrecem o clipă împreună.

Te aud ca prin somn cum pui de ceai. Alegi ceaiul care-mi place mie și concomitent cu apa fierbe și generozitatea ta, de aceea, te rog, să nu mai pui zahăr sau miere în cană, mi-ajunge dulceața gesturilor tale!

Desfaci o portocală, pui cojile pe perna mea să simt aroma, apoi ușor-ușor îmi umezești buzele cu sucul dulce și parfumat. Suvița care-mi cade pe ochi o netezești cu degetele tale calde și faci focul să-mi fie cald. Toată noastea ai pus lemne pe flăcările lacome coborând din pat și jertfind somnul tău căldurii și confortului meu…

Visam că sunt în Rai, eu admiram pomul fermecat care rodește mereu, iar tu aveai mânecile cămășii albe suflecate fiindcă îl curățai de omizi. După aceea ai adunat margarete, trandafiri, crini și orhidee să-mi faci un covor viu pe care să trec! Și eram regină a vieții tale și chiar dacă mi se uscau mâinile de bătrânețe, nimeni nu mi le săruta cu mai multă dragoste!

Era iarnă, iar tu suflai în fulgii care mi se așezau pe ochi și ei se topeau instantaneu fiindcă îmi purtai de grijă cu toată puterea sufletului tău…

Alunecam spre moarte tinându-ne de mână ca doi copii și oricât ne durea anotimpul care se schimbă și pustiește totul, dragostea noastră era vie și ne punea nimbul nemuririi pe frunți…

Copii bolnavi de moarte tratându-se cu iubire. Apoi am început să  ne jucăm cu sfârșitul, am început să râdem în hohote de doamna care ne alerga cu coasa, fiindcă prea ne aveam unul pe altul și luptam împreună în fața ei, iar deznădăjduită a plecat promițând că va veni când o vom implora-o în genunchi, fiindcă nu ne-a putut învinge!

Printre zăpezi uriașe sau flori de mac și albăstrele presărate în grâne de aur valsul iubirii noastre!