luni, 29 februarie 2016

Mamă, primăvara vieții mele!




Cu tine zăpezile se topesc, gerurile și durerile dispar și îmi aduci domnia primăverii în suflet. Vorbele tale dulci, calde și adevărate topesc îndoielile din sufletul meu. Toți spinii semănați de viață în inima mea sunt culeși de tine, cu mâinile goale, mamă, de aceea ai palmele bătătorite!
Cerul te-a trimis în chip de om să mă veghezi când sunt bolnavă, să mă încurajezi când sunt rănită, să nu permiți să fiu ucisă când am căzut și zac pe pământul rece și gol. Pentru tine, copiii sunt mereu pe primul loc și nu mă mir că tot ce este mai bun și mai frumos se-ndreaptă către noi, iar tu te mulțumești cu resturi.
Te-ai sacrificat pentru a ne dărui nouă, fiicelor tale, basmul sacru al vieții și pentru ca acesta să se termine cu bine.
În ciuda lacrimilor ce te inundă uneori ești un imperiu al dragostei curate, ești eroul invincibil, ești nemuritoare în inima noastră!
 Astfel contopind teluricul cu divinul, sacrul cu profanul ne conduci spre nemărginire, ne îndrepți fruntea către stele și apleci creanga cerului să ne împletești coroane din raze de luceferi.
Îți sărut cu dragoste mâinile pentru tot și te gravez în sufletul meu!