Despre distinsa doamnă care mi-a fost directoare se vorbește că a avut numai note de 10 în școală și un doctorat în chimie. Avea o ținută impecabilă, pregătire științifică ireproșabilă, suflet mare cât țara, dar a fost complet lipsită de noroc. Îmi amintesc când am avut un cerc pedagogic și mă aflam în ziua metodică, a doua zi m-a chemat în cabinet, iar eu m-am speriat. Mi-a întins zâmbind farfuria cu felia de prăjitură spunându-mi:
-Ți-am oprit și ție că ieri ai fost liberă!
Le oprise tuturor profesorilor care nu au fost la activitate, iar gestul dumneaei m-a emoționat profund. Eram o biată suplinitoare, ar fi putut să dea o felie în plus persoanelor influente ca așa se procedează, dar dumneai a împărțit totul egal.
Peste puțin timp, a întârziat autobuzul și nu am ajuns la o clasă mică să-mi fac ora de franceză. Învățătoarea era bolnavă, iar în locul ei venise o suplinitoare care s-a dus și m-a pârât doamnei.
Bineînțeles că în fața mea, când mi-am cerut scuze și am spus că voi recupera ora a făcut pe ipocrita:
-Doamne, Maica Domnului, doar nu se face gaură-n cer pentru o oră! Se poate întâmpla oricui să întârzie. Nici să nu vă mai gândiți la asta!
Eram atât de naivă, încât am crezut-o pe cuvânt. Peste câteva zile, doamna directoare m-a invitat discret la ea:
-Recuperează ora aceea, te rog, că nu m-ai scap de țața asta!
Mă iniția ușor să cunosc cu adevărat oamenii din jurul meu. Pe „doamna învățătoare țață” o văd și acum și nu-mi face deloc plăcere, doar pe directoarea mea, pe omul special, nu am să o mai văd niciodată!
Peste puțin timp a venit o profesoară tânără de matematică. Era foarte supărată, gurile rele spuneau că are multe probleme acasă, iar colegii de breaslă lipsiți de caracter, s-au gândit să-i aplice mai multe lovituri, ca domnișoara să lase orele și să plece. Diriginta, pe care o văd, dar nu-mi face plăcere și prietena sa cea mai bună au făcut ședință cu părinții și le-au vorbit de faptul că profesoara cea nouă este o incapabilă. Elevii au fost învățați să iasă în curtea școlii și să refuze participarea la ore. Mi-o amintesc pe profesoară plângând și pe doamna directoare rezolvând omenește problema.
-Elevii sunt ai școlii, nu ai vreunui cadru didactic sau ai dirigintelui, a spus categorică!
I s-a forțat mâna să intre-n asistență la noua profesoară, iar aceasta fiind așa de hărțuită s-a încurcat în mijlocul lecției. Doamna directoare a așezat-o pe scaun, apoi a luat creta și a continuat să predea, spunându-le elevilor:
-Copii, să știți că doamna profesoară are emoții, asta e tot! Veți înțelege totul mai târziu!
M-am întâlnit peste ani cu dumneaei pe stradă și i-am mulțumit pentru tot și i-am citit mulțumirea pe chip.
Apoi am auzit că este grav bolnavă, că are o tumoră la cap și că a fost dusă la un azil. Am vrut să o vizitez și nu-mi pot ierta niciodată fatala amânare. Poate nu m-ar fi recunoscut, dar merita să o strâng de mână, să o încurajez, să-i duc o portocală sau o prăjitură...
Astăzi am auzit că a murit, a fost depusă la capelă și înmormântată, iar la goapă au însoțit-o cinci persoane.
Nu-mi pot ierta că nu am fost printre ele, dar niciodată nu o voi uita pe Doamna Directoare care ne era ca un părinte și ne trata pe toți la fel! Avea atâta generozitate, încât stopa orice bârfă și orice hăituire a omului de către om, de aceea cerul a dorit-o mult prea devreme în Consiliul său profesoral!
Vă cer iertare, Doamnă, că nu v-am adus flori la mormânt, dar florile recunoștinței din inima mea nu se vor ofili niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu