Fugarul a profitat de un moment de neatenție al celuilalt și s-a ascuns într-o troiță din lemn. O femeie trecea pe stradă exact în momentul acela și când cel furios a întrebat-o dacă a văzut un om fugind și poate indica unde s-a ascuns, ea a arătat fără să stea pe gânduri troița cu degetul.
Din cauza excesului ei de zel în a spune adevărul, un om și-a pierdut viața și altul libertatea...
Ce ați fi făcut să fi fost în locul martorei? V-ar fi mustrat conștiința să distrugeți două vieți în numele adevărului?
Ce răspuns îi dați cuiva foarte drag care suferă de o boală incurabilă și se află în fază terminală, când el cerșește o speranță de pe buzele dumneavoastră?
La întrebarea: „Mor, nu-i așa? Nu mai am mult de trăit.”, chiar credeți că se așteaptă răspunsul cinic:„Ți se citește moartea în față. Nu te apucă ziua de mîine.”
Chiar și condamnații la moarte speră într-o minune și cerșesc cerului încă o zi, tocmai de aceea ar trebui să învățăm să prețuim viața. Cu toate că sentința sa era definitivă, Apostol Bologa se mințea că pregătirile pentru ceremonia funerară simplă, a trădătorului, nu se organiza pentru el:
„În stânga, la marginea gropii, un coșciug de brad,
gol, descoperit... Capacul, cu o cruce nea-
gră la mijloc,
zăcea alături de
o cruce mare
de lemn, pe
care scria, cu slove
strâmbe: Apostol Bologa...
Numele i se părea
străin și se întrebă aproape supărat: “Oare cine să fie Apostol Bologa?”
Uneori suntem „paie” de care inecații în oceanul imens al realității feroce se agață în speranța de a se salva. E singurul obiect pe care îl au la îndemână, de aceea haideți să îndulcim adevărul, dacă ei, cei aflați pe punctul de a naufragia ne văd ca fiind bărcile lor de salvare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu