Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

luni, 23 octombrie 2017

Revelația avută în clipa în care am încetat să-mi plâng singură de milă...

În fazele de experiment ale vieții, omul trece cu rapiditate de la o stare la alta, de la un statut la altul, dacă are inteligența necesară care să-i permită desprinderea de trecut și trecerea la o nouă secvență de predare-învățare la școala vieții...
Oamenii care nu se mișcă din locul în care s-au trezit la naștere sunt acei morți-vii care nu pun preț pe capacitatea omului de a-și croi destinul cu voință, pricepere și concursul persoanelor și circumstanțelor favorabile sau nefavorabile!
Nu pot nega fazele în care ore în șir îmi plângeam de milă, fără să caut o ieșire din situația dată și cu toată răspunderea  obiectivității mi se pare că acel timp este mai pierdut decât cel în care am comis erori care am contribuit decisiv la ceea ce sunt acum.
Iată ce pierde din vedere un om care-și plânge singur de milă:
- că sunt alți semeni mai îndreptățiți decât el să fac acest lucru, dar din demnitate își ascund revolta și durerea. Am văzut oameni cu boli grave, în fază terminală care își contiuă viața ca și cum nimic nu s-a întâmplat și par să aibă convingerea că sunt cele mai sănătoase persoane de pe pământ.
-că nu ești o prezență agreabilă sau demnă de stimă, dacă te lamentezi cu sau fără motiv, fiindcă în afară de cei apropiați (și aceștia cu limitele de rigoare), nimeni nu este dispus să-ți asculte frustrările și să piardă timpul consolându-te.
-că autocompătimirea este incompatibilă cu dexvoltarea personală și cu sănătatea fizică și spirituală, ba te conduce pe nesimțite la depresie și ratare.