Sunt doi copaci
rătăcitori în prag de toamnă care-și unesc crengile pentru adăpost și își
împreunează mâinile pentru rugă. Anii le-au picat frunze-frunze dureros și
aparent fără rost, fiindcă au pierdut totul. Speranțele li s-au uscat încă
neînflorite în grădina târzie a sufletului, când au îndrăznit ele să apară, a
picat bruma și le-a carbonizat. Și dacă stau unul lângă celălalt este pentru că
gândesc că în doi sunt mai puternici, deși li s-au retezat demult rădăcinile și
te miri ce-i mai ține în viață pe
pământ...
Bătrâna în jurul
căreia cei doi și-au găsit iubirea tîrzie îi strigă pe rând:
-Unde-i Tomiță să
mă ridice? Unde s-a dus Mihaela să mă pună pe „scaunul de domnie”?
O hrănesc, o ridică,
o spală si o șterg după ce-și face necesitățile, dar lucrul care-i îngrijorează
cel mai mult, în momentele lor rare de luciditate, este faptul că moartea ei va
însemna dărâmarea acoperișului de deasupra capului și sfârșitul iubirii lor
târzii. Prin ea capătă ei pâinea cea de toate zilele, au primit azil ca să o
aibă-n grijă sub supravegherea unei persoane de-a casei.
El era copil când
și-a văzut mama ucigându-și copilul fiindcă nu i-a dat vânzătorul băutură pe
datorie. În fratele lui mama a înfipt cuțitul până i s-au umplut mâinile de
sânge, iar sufletul acela cald de copil s-a zbătutu ca un pui de găină căruia i
se taie gâtul și a zburat la cer. O clipă de nebunie poate cufunda o familie în
doliu etern și o poate arunca în brațele diavolului. O poftă nebună de țuică
puturoasă i-a răspândit în cele patru puncte cardinale, deși nu le dăduseră
încă aripile să poată zbura singuri.
Scena atroce l-a marcat pentru toată viața.
Uneori are coșmaruri noaptea, deși criminala familiei a murit, dar le-a mai
făcut un bine: binele etern dinaintea morții: le-a vândut casa părintească în
care ar fi meritat și el patru pereți fiindcă traumele lăsate de ea i-au
compromis definitiv viața. Nu le-a lăsat decât doliul, teroarea, stigmatul unei
mame criminale și a unei familii de nimic!
După ce a ieșit de
la închisoare, s-a măritat cu altul, nu s-a interesat de copiii crescuți pe la
orfelinatele din țară, în schimb le-a vândut casa părintească.
Tatăl, om slab și
lipsit de experiența vieții a vrut să ia crima asupra lui ca ea „să aibă grijă
de copii”. Era și persoana potrivită după tot ceea ce făcuse!!! Anchetatorii au
descoperit trucul, așa că văzându-se singur cu patru copii (făcuți din
întâmplare, la beție) s-a aruncat înaintea trenului să scape de tot. Atâta a
putut să facă. Pe doi dintre frați, Tomiță nu i-a văzut de la tragica
întâmplare când au fost luați pe rând. Fratele care-i era apropiat a murit acum
două veri înecat după ce se dusese la scăldat. Moartea i-a dat târcoale de mic
luându-i când pe unul, când pe altul și fâlfâindu-i pe la nas aripile negre,
hidoase.
În ciuda dramelor
din viața sa, nu l-am auzit niciodată blestemându-și zilele sau apostrofându-l
pe Dumnezeu pentru destinul lui. Acum a albit și a rămas complet fără dinți,
dar este fericit că a găsit-o pe Mihaela. Banii puțini pe care-i capătă îi
împart cinstit, iar din ei își întrețin bucuriile nevinovate ale vieții:
pufuleți, semințe, o bere băută pasager sau un pahar din cea mai ieftină sticlă
de suc si o pungă de cafea pentru o lună (ea face o infuzie de cafea, dar el îi
spune: „Sărut mâna” după ce o bea insistând că a băut cea mai bună cafea din
lume) și pachetul de țigări pentru ea. Dacă le analizezi existențele înveți de
la ei că dacă nu emiți pretenții mari de la viață, mulțumirea se întreține cu
resurse minime.
Când el o prinde de
mână înfloresc toporașii pe câmpul privirii sale, când ea îl vede spărgând
semințe în gingii și mâncând pufuleți lângă soba de teracotă simte tihna
căminului conjugal.
Uneori ea face
crize de gelozie când el pleacă departe cu mașina cu stăpâna.
-N-ai bărbat? Ce
tot îl iei după tine? Ai umplut tot satul că ne cununi, toți știu că suntem
împreună, dar numai cu el ieși în lume!
Dacă stăpâna îl
pune la altă treabă pe Tomiță, Mihaela îi ia rapid apărarea:
-El este angajat
aici să aibă grijă de mamaia, nu să-ți crape ție lemne să-l doară mijlocul
toată noaptea, să se îmbolnăvească și să ajungă la spital! Lasă omul să aibă
putere să nu scape bătrâna jos când trebuie să o ridice!
Poate că în chipul
îmbătrânit în durere își vede propriul copil: un băiat de 19 ani care s-a
spânzurat, dar despre incident refuză să vorbească. Se plânge doar că nimeni nu
vrea să o ducă la mormânt că ar vrea să se tăvălească pe pământul care o
desparte pentru totdeauna de fiul ei și să-i simtă prezența.
Și-a pierdut
mințile și a reînviat cu greu din noaptea minții în clipa în care a pierdut
totul: soțul a părăsit-o și a luat-o pe cea mai bună prietenă, copilul i s-a
spânzurat,casa a fost vândută, iar banii de la partaj au dispărut...
Avea și ea o cameră
la casa părintească, iar acum este ocupată de nepoată care are deja un copil:
copil cu copil.
Mihaela si Tomită
sunt oamenii fără de casă în țara asta plină de case părăsite...Dar și dacă
s-ar găsi cineva să le pună în palme cheia căminului unde să-și trăiască
iubirea târzie, cine știe dacă s-ar descurca să se hrănească și să aibă tot
ceea ce le trebuie.
-Mâine aș lua-o de
nevastă, dar unde să o duc? O iubesc și nu mănâncă fără mine. Când sunt plecat
rabdă până mă întorc, spune Tomiță cu duioșie. Știți ce mă neliniștește cel mai
mult? Unde se duce ea după ce moare mamaie? Eu găsesc, dar ea?
Pe oamenii care nu
reușesc să se cunune în fața unui preot sau în față lui Dumnezeu îi cunună pasiunile
comune, destinul nefericit, lupta pentru o idee măreață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu