Lui Cătălin i-a plăcut cândva să învețe, dar s-a pierdut...Mintea lui era sclipitoare la gramatică. Orientat către real stă cuminte în bancă și gândește profund la lucruri numai de el știute, cert este că uneori reușește cu succes să facă toată clasa să râdă.
Mă simțeam epuizată ieri, când am intrat la ora lor de franceză. Trezită la ora 5, mult de lucru acasă, șase ore...
A trebuit iar să mediez un conflict sentimental: C.îl place pe E, iar el se simte jignit de admirația ei și începe să strige:
-Doamnă, luați-o pe asta de-aici!
Când eu scriu la tablă, C se întoarce și îi spune printre dinți vorbe drăguțe. Ne mobilizăm și învățăm șase cuvinte noi în franceză și ce înseamnă prietenii adevărate. Mă gândesc cât de îndrăzneți sunt copiii din ziua de astăzi față de cum eram noi în trecut. Câteodată îmi este milă de C fiindcă se îndrăgostește numai de băieți frumoși, iar ei nu-i dau nicio șansă...
Între timp se sună de ieșire, iar Cătălin vine cât este de înalt la catedră și îmi spune pe ton serios:
-Doamnă, vă rog să luați măsuri! C i-a pus mâna „la bagaje” lui E.
Mă pregătisem deja de plecare. Hohote de râs izbucnesc în clasă, în timp ce el rămâne cât se poate de serios, iar eu mă prăbușesc pe scaun, mă înroșesc și sfârșesc și eu prin râs fiindcă nu văd niciun bagaj în jur!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu