Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

vineri, 21 octombrie 2016

O poveste pentru cei foarte tineri și pătimași




Demonul iubirii
-Te iubește, omule, te iubește! Stă alături de tine de 6 ani. Ați trecut împreună prin bine și rău. În urma voastră au rămas săruturi și îmbrățișări fierbinți.
-Mă iubește? Atunci de ce dansează cu altul să-mi facă în ciudă? Se-ncolăcește ca iedera de trupul altui bărbat străin, iar gelozia mă sugrumă. De ce simte nevoia să trimită mesaje altuia, să vorbească la telefon cu alt băiat? De ce mi-a spus că totul s-a terminat și drumurile noastre se despart definitiv?
-Eu, Iubirea, te acuz de lipsă de încredere! Tu nu iubești cu adevărat, ci îți exerciți dreptul de posesie. Nu este cinstit să-i subjugi sufletul cu bănuielile tale!
-Nu am dreptul să pretind ca eu să însemn totul pentru ea, iar ea să fie universul meu, apa mea vie, aerul curat pe care-l respir, sângele care îmi însuflețește trupul?
-Ai dreptate, spuse încruntat Demonul Iubirii! De ce a acceptat să fiți împreună, dacă nu-i umpli existența? Ah, omule, fata acesta se joacă în permanență cu tine, iar tu, îngenunchiat de pasiunea pentru ea, ai devenit orb. Își bate joc de tine.
„Își bate joc de mine! Își bate joc de mine! Ce rușine, Doamne! Dacă m-aș sinucide, aș scăpa de iminenta despărțire și de rușinea de a-mi fi dat papucii fata pe care o iubesc din liceu...Ar fi drept să fac asta? Tata este bolnav, iar eu reprezint singurul sprijin al familiei, sora mea mă iubește ca lumina ochilor, mama mi-a dăruit viața purtându-mă în pântece nouă luni. Toți acești oameni merită recunoștința mea, o cană de apă la bătrânețe, umărul meu toiag al neputinței lor, iar eu să-i îndoliez? Ce vor spune colegii? Ce vor spune vecinii? Voi apărea la știri? Ei îi va părea rău sau se va căsători la o lună după înmormântarea mea?”
-Numai un om slab își pune atâtea întrebări înduioșătoare, dragule, îl instigă la sinucidere Demonul Iubirii!
-Gândește-te puțin, te rog! Eu, iubirea adevărată îți spun că sentimentele vin și pleacă. Unele pârjolesc inimi și otrăvesc suflete, altele sunt line ca ploile pentru grădinile roditoare, spuse iubirea ei. Aș suferi enorm să te văd cu alta, dar mai bine să trăiești! Moartea ta m-ar distruge. Dacă eu îți produc mai multă suferință decât fericire înseamnă că nu ai găsit iubirea adevărată, dar ai răbdare! Ai mare valoare, ești Om, viața ta este unică. Nu te grăbi! Nu există doar o iubire în viața unui om. Mai ai mult până vei găsi iubirea adevărată...
-Dacă nu este acum, nu va fi niciodată, spuse răspicat Demonul Iubirii!Ești blestemat să fii părăsit. Va râde lumea, vecinii te vor arăta cu degetul, colegii te vor bârfi! Nu ați fixat nunta? Nu ați ales rochia de mireasă și costumul tău de ginerică?
„Ce mă fac cu toți oamenii pe care i-am chemat la nuntă? Ce le spun? Că ne-am despărțit în seara acesta? Că nu mai vrea să fie cu mine? Cum să o văd cu altul după tot ce a fost între noi? Să mă duc la nunta ei cu celălalt și să o răpesc? Merită să o mai răpesc când ea mi-a întors spatele?”
-Vă veți împăca, răbdare, îl îmbună iubirea adevărată. Tinerii se ceartă, se despart pentru un timp, iar împăcările lor sunt și mai dulci! Ștergeți ochii, luminează-ți sufletul și fii pregătit pentru tot ce-ți rezervă viața!
-Ți-a spus clar că v-ați despărțit pentru totdeauna. Te-a lăsat. Faci degeaba umbră pământului. Și ești un fricos. Plănuiești să te sinucizi, dar deja te plângi singur și cauți un motiv să scapi. Nu doare mai mult decât tristețea care-ți măcelărește sufletul!
-Cum poți vorbi așa? Au fost femei care au fost părăsite și lăsate să-și crească singure copiii, au fost soți cărora moartea le-a luat jumătatea și au supraviețuit. Știi tu ce înseamnă să-ți îngropi copilul, să-l vezi agonizând, strigându-te să-i potolești durerea și să nu poți face nimic? Ce slab ești dacă la prima încercare te gândești la sinucidere!
-Mai laș ești dacă nu te sinucizi! Să râdă toți de tine, să se repete povestea de zeci de ori în viața ta, iar tu să continui să trăiești cu acestă umilință. Vei auzi la tot pasul:„Te-a lăsat, te-a lăsat, te-a lăsat! Avea deja pe altul. Te-a părăsit. Te duci la nunta ei?”
„Doamne, luminează-mi gândurile, te rog! Sunt mai laș dacă mă sinucid sau dacă îmi reiau viața de-acolo de unde s-a zdrențuit? Când mori te doare tare, nu? Te zbați până iese ultima suflare din tine. Eu voi fi singur. Voi muri în modul cel mai violent cu putință. Otrava toacă tot interiorul și pătrunde în sânge parcă ai fi tras pe roată. Ți se arde esofagul și riști să te hrănești toată viața, în cazul în care ai ratat, cu un furtun. Umilința ar fi și mai mare. Lumea m-ar arătat fățiș cu degetul în timp ce ar spune: „Uită-l pe ăla! Nu este om, este o momâie! Să încerce să se omoare pentru o fată care și-a bătut joc de el? Nici asta nu i-a reușit. Nu este bun de nimic, domnule!” Să mă spânzur? Dacă se rupe sfoara și mă surprinde cineva? Voi fi un mort hidos, căruia îi va ieși vinețeala în obraji, cu ochii bulbucați și limba scoasă? Va veni să mă vadă? Nu cumva o va cuprinde iremediabil mândria că eu m-am omorât pentru ea? Eu voi deveni o rușine, în timp ce ea, legendă a frumuseții, va auzi șoptindu-se:„Dacă din cauza ei s-a sinucis unul, vă imaginați cât era de frumoasă!” Dacă stau bine să-mi fac bilanțul poate că am obosit să trăiesc și caut un țap ispășitor pe care să dau vina. Se luptă în mine dragostea de viață și lașitatea de a mi-o lua.
Iubirea adevărată de viață, de neșansă, de tot ceea ce ne înconjoară s-a apropiat și i-a pus mâna pe umeri:
-Urlă, plângi, lovește cu pumnul în piatră, dar nu comite ireparabilul! Poți avea o nouă relație, poți trăi emoțiile iubirii adevărate, dar nu poți să readuci viața în trupul tău inert, după ce ai alungat-o violent!



joi, 20 octombrie 2016

Durerile fizice și spirituale împunsături ale vieții


Am cunoscut oameni care-mi spuneau în glumă că primesc durerile de orice fel cu mare bucurie, fiindcă sunt dovada că încă mai sunt vii.
Indiferent că sunt dureri gratuite, dureri provocate sau autoprovocate acestea trec și ne fac să ne bucurăm mai mult de perioadele de glorie și de clipele în care binele domnește.
Durerea este un energizant eficient. Scrâșnești din dinți, te prefaci că nu s-a întâmplat nimic și pleci mai departe hotărât să învingi.
Te aliniezi, chiar dacă șchiopătezi și nu ești în formă maximă. Nimic nu scuză abandonul. Participând există șansa să câștigi, hibernând te pierzi. Puterea de a învinge durerea se află în fiecare dintre noi, fiind individuală.
Ea este dovada supremă a demnității. Fiți fără grijă, durerile ne conduc pas cu pas în tot timpul vieții, de aceea se impune să ne călim sufletele și trupurile!

Rochiile de seară și-au ales stăpâna


În vitrina magazinului Fashion 24 rochiile de seară stăteau de vorbă.
Rochia Burgundy Queen (impozantă) :Uitați-vă la mine cât sunt de frumoasă! Sunt sortită din naștere să ajung în posesia unei femei frumoase și bogate, voi avea parte de cel mai bun și cel mai scump parfum din lume, de  pantofi delicați din piele și de poșetă de firmă!  Am fost concepută să îmbrac o regină și să o conduc spre succes, deși va avea mereu impresia  eronată că eu sunt la dispoziția ei. Vișiniul este culoarea afectivității pure, tulul și dantela vor acoperi un trup de zeiță, în timp ce decolteul rotund va pune în valoarea pielea fină, venele delicate ale gâtului, formele seducătoare ale sânilor. Vă poruncesc să vă plecați capetele în fața frumuseții mele și să vă recunoașteți învinse! În plus, în mine va intra silueta perfectă, trasă prin inel. Nu voi ascunde pernițele de grăsime roșind (spuse arătând cu degetul spre rochiile de ocazie XXL.)
Rochie Din Dantela Blue Intuition XXL: Draga mea, important este să ai o stăpână cu inima bună, chiar dacă are câteva kilograme în plus! Știi, pernițele de grăsime le poți da jos, dar un suflet rău nu-l poți înlocui! Îmi doresc o stăpână care să țină la mine, să mă poarte cu drag, nu să mă arunce sau să mă dea altora după prima seară petrecută împreună. Nu uita, albastrul este culoarea iubirii elevate!

Rochia Burgundy Queen (arogantă): Când vulpea nu ajunge la struguri, spune că sunt acrii! Vezi cât de ieftină ești! Ai jumătate din prețul meu, dragă, deși ajungi până la 4XL. Ce rușine! Ce oroare! Să nu-mi spui că ai rude de 6XL! Eu îmi pot alege ce stăpână vreau, în timp ce tu ești sortită unei dudui dolofane.
(În magazin intră două femei. Prima este înaltă, slabă, cu mii de fițe, a doua grasuță, veselă și plăcută)
Rochia Burgundy Queen (rochiei albastre din dantelă): Agață-te cu disperare de durdulia ta, dragă, să nu rămâi fată bătrână în vitrină! Iată că și ea se uită admirativ spre mine, dar eu sunt creată special pentru fotomodele...Tu să îmbraci femeile obișnuite. Iar cea înaltă și slabă să mă cumpere cu banii jos și să-și păstreze silueta dacă dorește să mă aibă!
Doamna cea grăsuță înțelegea limbajul rochiilor, de aceea s-a oprit în fața celei albastre din dantelă, iar rochia i-a sărit în brațe. S-au ales una pe alta fără mofturi. a fost dragoste la prima vedere și a durat toată viața, în timp ce domnișoara slabă și înaltă s-a săturat repede de rochia vișinie și a început să-i adreseze reproșuri și să o certe toată ziua. Divorțul lor iminent s-a produs rapid.
Morala: Rochiile să-și aleagă stăpâne cu sufletul curat, chiar dacă au câteva kilograme în plus, iar doamnele să meargă la Fashion 24 dacă vor rochii pentru toate mărimile și pentru toate buzunarele!
 
 


miercuri, 19 octombrie 2016

Nota 10 pentru lucrarea de doctorat Conectica, neplagiată


Un doctorat în conectică reprezintă drumul sigur către succes în societatea actuală. O lucrare documentată, originală, inovatoare se poate realiza numai în colaborare cu magazinul Conectica.
10 ani de activitate la cote înalte înseamnă nota maximă la lucrarea de doctorat neplagiată și net bun în toată casa.
Concurența în domeniul conectivității din România este foarte mare deoarece  țara noastră ocupă primul loc în Europa la proba de viteză a internetului și locul 5 în lume. Pentru a deveni campioni ai lumii la viteza internetului, trebuie să dublăm rezultatele și să egalăm în acest mod performanța Coreei de Sud, dar ne putem mândri cu faptul că deținem o viteză de două ori mai bună ca a Statelor Unite ale Americii.
Ce înseamnă internet bun? O conexiune sigură, chiar și în zilele de furtună, fiindcă ai nevoie să fii racordat la univers virtual, când nu poți ieși din casă și este util să știi buletinul meteorologic când toarnă cu găleata, iar locuința ta se află în calea apelor sau înainte de plecarea în concediu să iei la tine echipamentul adecvat. Acoperire maximă la viteză maximă mai ales când ai de redactat teza de doctorat și timpul te presează. Sursele de documentare trebuie să se deschidă/descarce la primul click, modificările să se salveze automat, dacă se poate pentru că de multe ori întreruperile de energie electrică au provocat „dispariția pe Apa Sâmbetei” a muncii de cercetare ce se măsoară în ani de muncă.
Un router wireless asigură pacea internautică a familiei, fiindcă atât computerul, cât și laptopul sau tableta pot naviga în voie, iar accesul la internet nu este restricționat. Copilul nu plânge să i se facă loc să se joace în timp ce tatăl face programare sau mama realizează o prezentare pentru simpozionul la care este invitată.
În companiile mari, routerul performant învinge armata de cabluri inutile în care s-ar putea împiedica angajații.

Router AC1900

Acest model cu două bande de semnal are o viteză mare de transfer și poate fi utilizat și într-o afacere de familie. Frecvența de 2.4 GHz asigură un semnal bun pe o rază mare de acțiune, prin urmare îl recomandă.
Dacă aveți nevoie de un semnal extins pe raze mici de acțiune ( să păcătuim jucându-ne virtual) este dezirabilă frecvența de 5 GHz.
Cele trei antene ale routerului AC 1900 garantează internet la foc continuu în toată casa, iar cele două porturi USB partajează cu ușurință filmele sau fișierele între dispozitive. Eleganța și funcționalitatea sunt însoțite de livrare gratuită și o reducere de 13%.

Cabluri HDMI

Investiția este necesară  fiindcă asigură acuratețea semnalelor video și audio. Aceste cabluri sunt foarte rezistente în timp, având durabilitate maximă, viteză mare și sunt retro-compatibile.

10 ani de comercializare a produselor de conectică, nota 10 la teza de doctorat în conectică 

Am fost provocată de către www.conectica.ro să le ofer cititorilor informații despre produsele de calitate din domeniul conectivității în mod onest, fără să plagiez. Înscriu materialul în proba a șaptea a Superblogului 2016 considerându-mă îmbogățită informațional.



Gladiator al suferinței


Eu, generalul roman Maximus, nu mă tem de luptă dreaptă! Să mor pentru imperiul, pentru poporul și împăratul meu ar reprezenta onoarea supremă! Cineva trebuie să-și dea viața ca orgoliile conducătorilor să fie stinse cu sânge. Vremuri barbare trăim...Văd trupurile tinere sfârtecate de ambiții, corpuri fără mâini, fără picioare, suflete peste care au trecut carele de luptă și mă întristez. Dacă nu mă voi întoarce acasă? Cu ochii minții îmi văd soția în haine de doliu, copiii deznădăjduiți plângând deasupra sicriului și atunci, cu arma în mână, declanșez furtună în jurul meu.
-Dacă nu ucideți voi, veți fi uciși, le strig soldaților! Cea mai bună armă de apărare este lupta!
Soldatul slab pe câmpul de luptă se cunoaște după culoarea de cadavru a feței, după mila ce i se citește în privire și după tremurăturile corpului. Înainte de atacurile decisive îi protejez pe cei slabi, trimițându-i în spatele frontului. Nu oricine poate să ucidă pentru a trăi. Sunt oameni care preferă să fie uciși, decât să-și păteze mâinile și conștiințele cu sânge! Mă port omenește cu sclavii mei. Nu-i consider „simple unelte vorbitoare” și nu-i umilesc, nici nu le vărs sângele pe pământ, fiindcă viața lor nu-mi aparține.
Nu mă tem de moarte. Niciodată nu mi-a fost frică de ea. Ursitoarele mi-au oferit darul de preț de a o înfrunta fățiș. Mă tem de sclavia nedreaptă. Animalul și sclavul aflate la dispoziția stăpânului nemilos sunt mai nenorocite decât dacă ar muri!!!
...Ce mult a trecut! Se face noapte în sufletul meu. Gloria mea a căzut în țărână fiindcă loialitatea mi-a fost lege.
-Să fii blestemat Comodus! Pământul să nu-ți primească trupul! Tatăl tău a știut că ești un laș, de aceea mi-a încredințat puterea. Mi-ai ucis familia și m-ai fi omorât și pe mine, să-ți rămână ție tronul. A trebuit să fug să-mi salvez viața, să devin gladiator doar ca să mă întorc la Roma și să răzbun sângele nevinovat al soției și al copiilor mei! Ai deschis ușa mîrșăviei, iar eu am datoria să prăvălesc peste tine pământul răzbunării care-ți va fi mormânt. Abia după ce îmi voi îndeplini datoria față de ei, voi putea să plec în călătoria supremă dezlegat de îndatoriri...
Maximus, personajul principal al filmului Gladiatorul va apărea în curând la TNT, iar spectatorii vor avea ocazia să se delecteze urmărind filmul și să învețe o lecție magnifică de viață! Cum fiecare om are crucea lui pe pământ, experimentează rolul de galdiator al suferinței mai devreme sau mai târziu...

duminică, 16 octombrie 2016

Decor edenic de Crăciun cu EVAMBIENT


În curând iarna își va scutura rochia albă de mireasă peste ținuturi. Va fi ger, va fi ceață, băncile din parcuri vor fi ude, străzile impracticabile, doar casele rămân cetăți de rezistență ale asediului necruțător al intemperiilor.
Cu o baghetă magică EVAMBIENT ne decorează edenic locuințele. Porțile Raiului sunt larg deschise, iar exponatele de calitate ne așteaptă cuminți: mobilă modernă, corpuri de iluminat, amenajări interioare, textile, decorațiuni și reduceri. Totul este de calitate, niciun produs nu este otrăvitor, financiar vorbind, și totul este accesibil.
Decorul edenic de Crăciun al casei mele va asigura confortul trupului și al sufletului,  fi-va izvor de bucurie pentru ochi,  mângâiere pentru oasele sau picioarele mele obosite, motiv de admirație pentru vizitatorii care-mi vor călca în zilele de iarnă. Voi evalua cu atenție cele 4497 de produse de mobilier pentru alegerea perfectă! Fiecare raion pare un soi de „pom al vieții”, adică pe același ram cresc zeci de fructe. Mai întâi trec printre scaune: obișnuite, pentru bar, pentru birou, cu role sau fără sunt atât de frumoase, încât mi se taie respirația. Aș umple casa de scaune, dacă împărat nu ar fi patul, ministru biroul și sfetnic al împărăției personale, biblioteca!
Urmează mesele: pentru sufragerie, pentru camera de zi sau birouri, fotoliile în care îți îngropi îngrijorările și te abandonezi în brațele dulci ale somnului, canapelele luxoase, colțarele practice și paturile suverane. Diversitatea este la ea acasă, fiindcă mai am de străbătut aleea banchetelor, voi trece în vedere dulapurile umile care asigură ordinea din casă, garderobele, noptierele, polițele, vitrinele, articolele pentru copii și culcușurile pentru animale.
Pentru visul alb, m-am hotărât ca dormitorul să-mi fie ocean de ninsoare...Eu, regină a casei, să dorm în patul dublu cu perdele, iar când fereastra îmi arată fața dezolantă a peisajului să mă pot izola complet în împărăția imaginației...Merit un pat alb, din lemn masiv de mango de dimensiuni generoase!

Cum nu pot lenevi toată ziua, voi decora hibernal cu cea mai frumoasă mobilă de living și camera de creație.
Bibiloteca RED CABIN va aduce aerul acela de vechi, de misterios în sufragerie și va fi muza mea cotidiană. Sper ca lemnul ușor din brad să-și mai păstreze parfumul discret și să-mi șoptească povestea pădurilor de pe vârfurile munților, chiar dacă a ajuns piesă de mobilier!
 Pentru că mă sunt norocoasa care a strâns  multe cărți încă din copilărie și ador fructele românești, voi păstra tezaurul de înțelepciune cu rafturi în formă de pere și mere colorate fiindcă orice bibliotecă este o livadă pe rod!
Galeria de fotolii este un adevărat labirint. 471 de produse din care trebuie să aleg? Spațiu al suferinței, patul lui Procust îmi ascute spiritul practic: un fotoliu trebuie să fie confortabil, ușor, rezistent și să nu se păteze.
-Varsă tu cafea sau ciocolată când ațipești cu ceașca plină în mână și așteaptă ca bietul fotoliu să nu se păteze, aud în imaginație reproșul mamei!
Aici se poate! Fotoliul FYNA, galben-muștar cu picioare din lemn de fag, are o pernă inclusă, cântărește doar 19 kilograme și este îmbrăcat într-o țesătură antipată.
Am avut nevoie de multe zile să mă hotărăsc, astăzi plasez comanda, apoi îmi decorez casa. Mai este puțin, iar Moș Crăciun vreau să-mi aducă un cadou suplimentar că-l voi primi într-o casă de vis din care nu se va mai lăsa dus. Să nu aud că refuză cafeaua de teama că obosit fiind va ațipi cu ceașca plină-n mână și va vărsa licoarea magică pe fotoliu!



sâmbătă, 15 octombrie 2016

Lulu# lugu cu un Zburător


Zburător cu plete negre
Cu ochi lucioși ca de mure
Și cu-a dragostei secure
A intrat la tine-n casă
Și-a plecat...acum ești grasă!
Tu dormeai, biata de tine
Și ți-a fost așa de bine
Ți s-a părut că visai
Când în așternut dansai...
Tu, o fetiță divină,
Cum să ai acum o vină,
C-a venit un Zburător
Și a arvunit o barză
Să-ți ducă un fecior???
Pentru-o iubire de-o seară
Să mi te judeci o vară
Pentru pensie-alimentară?
Să te judeci, dar cu cine
Că în fiecare seară
Alt Zburător vine iară...
Babele te bârfesc toate:
„Ce spune povești trucate,
Că n-a vrut, c-a fost un vis
C-a forțat-o și a plâns?
De-ar durea-o un picior
N-ar mai primi Zburător!”
Spun și te privesc cu ură
Văduve-s, pe bătătură
Nu le-a călcat un fecior,
De-ar găsi un Zburător
Nu le-ar mai durea picior
Și s-ar face bine toate!
Zburătorii nu au lege,
Pe fete ei pot să lege.
Chiar de nu ai fost diVină
Faci testul de sarcină.
Și chiar dacă pleci în lume
Barza tot va da de tine.
Ca să rupi gura la toate,
Iați-i un Zburător cu acte
Să lucreze zi și noapte,
Și munciți, munciți intens
Să ne distrăm la botez!
Și în vis și-n realitate
Lugu#lugu vrem cu toate,
De-ar veni un Zburător
Ușa este descuiată
De ne lasă c-un fecior
Sigur că a fost viol
Și suntem nevinovate!!!
Și-am răspuns la provocare,
Nu fie cu supărare
Lugu#lugu, la mai mare
Și un Zburător cu stare,
Fetelor nemăritate,
Iar vădanelor: Dreptate!






Asediile vieții!


Loviturile vieții nu apar niciodată rar și izolat. Există perioade nefaste cărora trebuie să le supraviețuiești, în care primești încercare după încercare, din față și din spate, din stânga și din dreapta, uneori de la oameni pe care în naivitatea-ți îi considerai prieteni.
Năucit, te uiți în jur crezând că nu vede nimeni și te pregătești să strigi după ajutor, dar realizezi cu stupoare că oamenii sunt acolo, simplii spectatori, privind cum ești doborât de nedreptăți. Aștepți să intervină, iar ei aplaudă și râd de tine.
Unii chiar încurajează atacul:
-Lovește-l, lovește-l până nu mai mișcă!
În astfel de împrejurări, să îngenunchezi și să implori mila înseamnă să te umilești până la refuz în zadar. Sadismul celor care lovesc crește când spui că te doare. Mai bine te lupți cum poți să parezi loviturile și fii sigur că orice luptă decisivă a vieții este pe cont propriu. Acceptă că vei ieși rănit dintr-o astfel de perioadă, dar nu te lăsa înfrânt, ci fă-ți planuri mărețe. Trebuie neapărat să-ți îngrijești rănile, să te pui pe picioare și să dovedești că nimic niciodată nu te va înfrânge, iar cei care au apludat cândva masacrul tău să se rușineze de succesele viitoare!

vineri, 14 octombrie 2016

Narcisismul dictatorilor europeni, nenorocirea popoarelor...

(sursa fotografiei:  Daily Mail/Reuters)
Lacrimile Europei s-au uscat demult, rănile sale s-au vindecat, peste nedreptăți s-a tras oborocul, dar lecțiile istorice usturătoare ale bătrânului continent este imperios necesar să fie utilizate ca didactică a popoarelor!
Hitler a existat lăsând în urmă lagărele de exterminare, familii decimate, indivizi marcați fizic și spiritual pentru toată viața și munți de cadavre sau de cenușă provenind de la crematoriile umane, Stalin a pus în funcțiune moara de măcinat trupuri și suflete, mașinăria de spălat creiere cu cele 826 000 de execuții în cei 30 de ani de dictatură, Mussolini și-a construit un buncăr secret gândindu-se că trăiește veșnic...
Din păcate și noi am avut criminalii noștri, conducători sadici care credeau că li se cuvine totul.
În mod eronat, astfel de subiecte tabu, care ar putea preveni nașterea altui dictator din confuziile valorice pe care le fac popoarele, alegătorii, cei care transferă puterea politică, sunt omise de către Comisia Europeană.
Orice popor ar trebui să știe următoarele lucruri când își alege conducătorul:
-Obrăznicia nu înseamnă spirit, nici deșteptăciune!
-Cel care vorbește mult, chiar dacă este convingător ascunde ceva.
-Narcisismul este cea mai periculoasă boală psihică, fiindcă bolnavul își vede chipul în orașele și minele de aur ale țării, în oamenii reuniți de „dansul fricii” pe care-i sacrifică după bunul plac, considerând că-i aparțin.
-Naricisistul consideră că există un singur individ în univers, restul nu contează, prin urmare dorințele lui reprezintă literă de lege.
-Conducătorul este în slujba poporului, nu invers.
-Manipularea costă scump, iar efectele ei pot fi devastatoare!
Evident că și la nivel instituțional șeful care suferă de narcisism este o pacoste!
Comisia Europeană dispune de autoritatea de a judeca crimele foștilor dictatorilor de pe teritoriul ei în mod preventiv pentru europenii de astăzi. Avem nevoie de studii care să ne facă să constientizăm cauzele erorilor, să ne arate cum să acționăm când la orizont apare un potențial conducător narcisist!
Până atunci, bloggerii interesați pot consulta lista de priorități a comisiei amintite mai sus și își pot înscrie trei materiale la Concursul Reporter și Blogger European până pe 31 octombrie, 2016.


Muzica antigrindină a trupei Ad Hoc

E rupere de nori în suflet, iar prăpădul lăsat în urmă de uragan se înlătură greu?
Uneori valul interior și copleșitor de căldură din suflet  se ciocnește de  aerul înghețat de la poli, producându-se ruperea de nori care întunecă rațiunea, întrerupe orice sursă de lumină, trăsnește totul, carbonizează speranțe și inundă bucurii.
Furtuna din suflet are efecte devastatoare, de aceea terapia prin artă reprezintă canalul de scurgere a energiilor distructive către exterior.
Muzica trupei de punk acustic folcloric medieval transilvănean, Ad Hoc are efectul rachetelor antigrindină. O asculți, iar balaurii veninoși de pe cerul tău se sparg și stihiile se dezlănțuiesc pe scenă sub forma unor sunete, imagini și versuri fantastice.
Ei alungă răul care te invadează, lucrurile aparent minore care te erodează din interior, în Grădina Zmeilor, iar succesul este garantat fiindcă folosesc arme eficiente care ne hipnotizează muzical: vioara, mandolina, cavalul, vocea și poveștile, chitara, sintetizatorul și tobele.
Pe 27 octombrie 2016 la Club Fabrica din București putem asista în direct la actul de magie albă al trupei Ad Hoc: spargerea melancoliei, alungarea energiilor negative, minuni realizate prin lansarea primului videoclip 360 de grade al noului single Furtuna II”.
Bărbatul nefericit în dragoste, costumat în Zburător, își poate găsi sufletul pereche la spectacol. Se spune că Zburătorul este bărbatul transformat în demon după moarte fiindcă a divinizat toată viața o femeie și a murit răpus de dragostea neîmpărtășită, de aceea el chinuiește toate femeile de pe pământ!
Dacă e rupere de nori în suflet, trupa Ad Hoc este racheta antigrindină care face să apară soarele! Dacă ne simțim captivi într-un oraș banal, într-o instituție care ne macerează timpul și sănătatea, muzica lor ne duce în Grădina Zmeilor.

joi, 13 octombrie 2016

O zi cu arome de toamnă la Residence Hotels


Octombie roșu de sângele frunzelor și al strugurilor. Pe străzi, în piețe și la intrările muzeelor, târguri de toamnă,  expoziții de fructe perfecte, zemoase, sănătoase și dulci și legume hrănitoare care vin de la sute de kilometrii să răsfețe „capitaliștii”...
Mi-am rezervat din timp un loc de cazare în București, ales cu maximă responsabilitate, un hotel care să justifice titlul de boier al minții la Superblog și boier al aromelor de toamnă. Și cum o dată vine toamna omul în București mi-am propus să am la activ patru stele!
Să stau într-o clădire de patrimoniu arhitectural, să mângâi cu privirea marmura de Carrara și cu degetele moi și catifelate lemnul prețios. Să stau într-o zonă rezidențială, iar holurile și camerele să-mi taie respirația! Să mi se ofere pe tavă sărbătoarea toamnei și să fie tratat ca un oaspete de onoare, personalul să mă facă să mă simt ca acasă!
Vântul răscolește pe străzi cadavrele parcului. Pretutindeni este melancolic de frumos! Cocorii țipă deznădăjduiți pierzându-se în zare, biciul rece al ploii lovește nemilos, în timp ce frigul, șarpe rece, alunecos, mi se strecoară pe sub piele. Oamenii străzii se adăpostesc zgibuliți în canale sau în stațiile de autobuz, în timp ce eu intru în imperiul luxului, al eleganței și al ospitalității, la Hotelul Domenii Plaza.
Zgomotul, grijile, durerile de orice fel, inconfortul nu au voie să intre aici, așa că sunt obligată să le las la ușă.
Doamne, ce greu mi-a fost să aleg între Escapada Romantică, Răsfățul Romantic, Pachetul Gold și Pachetul Premium!
 
-Vă așteptam! Bine ați venit! Șimțiți-vă ca acasă. Sărbătorim toamna, iar pentru dumneavoastră, Pachetul Gold vă oferă doza maximă de confort: apartamentul vă stă la dispoziție, micul dejun va fi servit în cameră ca să nu vă smulgeți brutal din brațele catifelate ale patului, ca o sultană aveți la dispoziție sauna, masajul de relaxare, masajul cosmetic sau masajul cu pietre calde ori bambus și împachetări.
„Hurem Sultan” repet în gând surâzând.



 În cameră, privesc uimită în jur. Totul este poleit cu cea mai fină fericire! Așternuturile imaculate sunt moi și parfumate, prosoapele ninse 100% din bumbac, produsele cosmetice bio din baie îmi stau la dispoziție, halatul de baie curat, călcat mă așteaptă. Esteticul îmi asaltează toate simțurile: vizual, tactil, auditiv, olfactiv și gustativ.
 Pot sta la masă cu distinsa toamnă în restaurantul Citroniers sau pe terasa Astrodom. 
Ce vor avea Hurem Sultan și sultana toamnă la masă?
Ficat de rață cu ceapă confiată servit cu pâine toast, COTLET DE BERBECUȚ CU SOS RAITA
Iaurt, mentă, ardei iute, castraveți, TORT DE CIOCOLATA CU SOS ANGLAISE, căpșuni și multă, multă șampanie din partea casei!
Fiți sultani și sultane cel puțin o zi la HOTEL DOMENII PLAZA!
Am trăit această experiență pentru Superblog 2016!

miercuri, 12 octombrie 2016

Nobila ștampilă


O filă sărmană
Aștepta de-o vară
Nobila ștampilă,
Dar cum n-avea „pilă”,
Stătea la păstrare
Fără de valoare...
-Ștampilă, ștampilă
Lipsită de milă
Nu mai am răbdare,
Fără personalizare!
Poți să-mi pui pe bustieră
Cel puțin o datieră!
Și-am zis verde de Colop
De iubire dă-mi un strop
Că-s foaie fără noroc!
-Foaie albă, foaie ninsă
Importantă mi-s și prinsă,
Mult sunt plină de mister,
Ștampilă de minister...
Vezi eu leg și eu dezleg,
Alții roadele-mi culeg

Din zori, până-n asfințit,
Munca m-a tot obosit,
Nu voi irosi pe tine
Tușul bun cel am pe mine!
Iar foaia ofta
Și se supăra
Și mi se-ncrunta...
Ștampila lucra,
Acte înălța.
Ea, ștampila de birou,
Ce lucra într-un barou
Acrobat era la firmă
Ca mergătorul pe sârmă...
Ștampila, deci aproba:
Declarații
Și donații
Citații,
Dar și somații,
Acte pline de dreptate,
Și tone de nedreptate
Nu plecau neștampilate!
Trântită era cu spor
Pe-al foilor popor
Trâtită cu dușmănie
Pe tonele de hârtie,
Numai pe foaia săracă
Nu dorea urmă să iasă
Căci nu iei adeverință,
Fără urmă de căință!
C-o cafea și-o ciocolată
Era gata completată,
Și-o aveai și ștampilată!!!
Și-avea ștampila gusturi bune
Doar ciocolată cu alune de pădure
Și adora cafeaua tare și amară
Și floarea scumpă și naturală...
-Nu te mai vreau, ștampilă veche, urâtă, coruptă
La coș vei fi aruncată și ruptă!
Spuse foaia cu năduf,
Nu termină și șeful intră în birou
Apoi zdup! funcționarul fu dat pe uș-afară
Ștampila coruptă trebuia să piară!
-Și-am zis verde de Colop,
Eu, foaia făr' de noroc,
Vorbesc cu o ștampilă circulară,
Modestă, plăcută, autoritară:
-Ștampilă, ștampilă
Te rog, fie-ți milă,
Că aștept de-un an
Pe mine să am
Ștampila de calitate
Un act simplu de dreptate!
Și-am zis verde siminoc,
Ștampila de la Colop
E lucru de calitate
Și lucrează cu dreptate.
Și fără discriminare,
Gata-i de utilizare!
Pe-o gură de rai,
Pe-un picior de plai
Nobila ștampilă
Aflată-n ruină
Privește cu jind
Actele curgând,
Oameni mulțumind
Zâmbete-nflorind!
Și cum se uita,
Și cum lăcrima,
Zări mândră tare
Foaia fără de valoare.
Ștampila veche tremura
Cu ochii-n lacrimi implora:
-Foaie albă de hârtie,
Cât de dragă mi-ești tu mie!
Lasă tu amprenta mea
Să o pun pe fața ta!
Foaia se-nalța,
Spate întorcea
Arogantă-i răspundea:
-Ah, ștampilă expirată
Te-am așteptat viața toată...
Prea târziu!
Sunt ștampilată
De-o ștampil-adevărată!!!
Morala: Oștampilă iscusită
De durată-i și cinstită,
Iar o ștampilă coruptă
Aruncată e și ruptă,
Chiar de e din minister
Sau servește-un premier!!!
Ș:i-am zis verde de măr copt
Am scris pentru Superblog
Și ștampila ce ne paște
Supeblog 2016!







marți, 11 octombrie 2016

Toamna din părul meu cu 1Dream Beauty Studio


În ochi mi se citește toamna: rod bogat, culori de vis armonizate de pictorul divin, nostalgii ce netezesc cărări ale Crăciunului ce duc ireversibil către imperiul copilăriei. O frunză roșie de emoția iubirii, una galbenă fiindcă are hepatită, alta portocalie din cauza bufeurilor, proiectate pe amurgul violet...
Și ploi mohorâte înviorate de explozia cromatică și de promisiuni viitoare legate de feeria hibernală.
Cine, oare cine îmi poate întipări toamna în păr, fără să mă facă să-mi pierd frunzele? Dacă București este capitala României, cu siguranță că aici se află și sediul național al frumuseții, de aceea va trebui să caut unde mă vopsesc în București.
Cine folosește cea mai bună vopsea de păr profesională (Goldwell) și acordă cea mai bună îngrijire părului meu?
Îmi doresc să semăn cu toamna în octombrie, nu în noiembrie și nu cu un copac chel căruia îi cad frunzele!
Toate îngrijorările mele le servesc împreună cu fursecurile și cu ceștile firbinți și aromate cu ceai, prietenelor.
-Te-a cuprins melancolia ploioasă de toamnă, dragă! Ne spui cu jind că-ți dorești picturile toamnei în păr, fără să întreprinzi nimic. Fă-ți repede programare la 1Dream Beauty Studio și alege vopsit șuvițe! Vei fi răsfățată suviță cu șuviță, așa cum nu ai fost până acum în viața ta. Strălucirea părului tău va fi de durată și vei lăsa pe mulți fără răsuflare pe unde vei trece. Ca să nu pierzi vremea  fă-ți și o manichiură semipermanentă care va rezista garantat 4 săptămâni.
- Atâta răsfăț numai pentru mine mă face să mă simt vinovată, le șoptesc ușor, trecând degetele prin părul bogat al băiețelului care se alintă în brațele noastre. Nici pentru el nu mi-am făcut timp să-l tund și-l ceartă mereu la școală că are părul mare...
-Atunci vizitați salonul împreună și luați-l și pe tată să conducă „taxiul familiei”! În timp ce vouă vi se administrează doza autumnală de frumusețe, bărbatul poate servi o cafea, iar „copiii săi” se vor afla pe mâinile sigure ale doctorilor în frumusețe angajați la salonul 1Dream Beauty Studio!

luni, 10 octombrie 2016

Oratorul negustor


Nimic nu este mai demn de râs ca negustorul de cuvinte ce trece cu banița-i de vorbe vechi, expirate pe ulițe și strigă: „Marfă bună de vânzare!”
Cunoscătorii descoperă cu stupoare ouă clocite sau gogoși necoapte în interior și tari ca piatra...
Negustorul de cuvinte știe că întotdeauna găsește naivi care sunt ușor de păcăliți și care vor evalua „plasa luată” ca fiind un adevărat chilipir. Comunicatorul etic, spre deosebire de oratorul care are în vedere propriul interes, este ca omul ce trece cu un coș plin de mere printre semeni, împărțindu-le fructele însoțite de un zâmbet și fără să accepte un leu în schimb.
Din păcate, mulți copiază „oratorul negustor”. Ei vin aproape de tine și ceasuri întregi petrec cercetând dacă ai ceva de vânzare, adică un secret, o idee, o vorbă. După ce obțin achiziția se gândesc cum ar putea obține un profit înzecit răspândind-o sau răstălmăcind-o...
Teza conform căreia orice rău este necesar se pare că este valabilă la nivel social, dar cu amendamentul că răul acela trebuie privit ca un aspect izolat, nu ca un model. „Să faci pe cineva din vorbe” nu este un prilej de laudă, nici un criteriu de apreciere. „Să bagi lumea în sperieți fiindcă ești bun de gură sau rău de gură” nu este o dovadă de mare caracter!!!
Doresc să închei subliniind faptul că este posibil ca oratorul-negustor de piei de cloșcă, de ouă clocite, de gogoși acre și tari ca piatra să prospere, dar cel puțin o dată în viață se va arunca în el cu propria marfă!!!

duminică, 9 octombrie 2016

City break cu Ryanair...


Vântul ia pe aripile sale doar frunzele ușoare, dar și pe acestea le distruge. Pe cele uscate le duce departe, pe cele verzi le prăbușește în ape. M-aș sui pe aripile unui cocor să cuceresc înălțimile, dar aș frânge inima păsării fragile. Pasărea de argint care lasă drumuri de fum alb în marea limpede și răsturnată deasupra capetelor noastre este visul oricărui copil. Să străpungi norii la înălțime, iar copiii de pe pământ să arate cu degete fragede urmele drumului tău la bordul păsării de oțel cucerind eterul, iată aroganța aroganțelor! Fluviile să ți se pară fire anemice de ață, oamenii vietăți minuscule care se agită ca furnicile în furnicar, ogoarele țesături șterse, orașele jucării pentru copii. Spectacolul călătoriei aeriene va fi mai fascinant decât vacanță europeană, destinația de weekend prelungit sau city break low cost. 
Acum, visul copilului de odinioară se poate împlini și el dăruiește zborul celor pe care-i iubește. Avionul a devenit deja o obișnuință, iar în curând vom călători cu navele spațiale. Un drum în siguranță de la pământ până la cer dus-întors rămâne un cadou de neuitat, amintire de diamant pentru familie!
-Dar pasărea de oțel se poate prăbuși, îmi spune temător copilul. Ce facem dacă vom ateriza în craterul unui vulcan activ sau în lumea urșilor polari și a gheții?
Tocmai săptămâna trecută am văzut un documentar cum supraviețuitorii unui accident aviatic se hrăneau cu părți din trupurile celor decedați ca să supraviețuiască. Speriat, micul prinț dorește să-mi spună că asta-i cruzime, nu generozitate...
-Dragul meu, îngeraș, chiar nu ai auzit de Ryanair??? 117 milioane de pasageri călătoresc anual cu ei, dețin recordul de siguranță de 31 de ani pentru că toți cei 10 000 de profesioniști care ne monitorizează zborul au grad înalt de calificare în aviație! Ryanair este amiralul cerului. Să știi că sunt mult mai numeroase accidentele rutiere decât cele aviatice, iar documentarele exagerează uneori.
-Atunci vreau la Dublin eu, tu, tata, bunicul și bunica și mătușa!
Copilul acesta nu are gusturi rele de loc, în plus ține la confortul lui. Penuria de timp ne îndepărtează uneori, de aceea găsesc înțeleaptă propunerea lui. Îmi voi reuni familia în înaltul cerului, iar după spectacolul aerian vom poposi în Irlanda.
Facilitățile călătoriei în familie atenuează cheltuielile. Dovada o am aici:
În plus, dincolo de costul biletelor, adevărat chilipir, beneficiem de: reducere bagaje copii 50%, 50% reducere îmbarcare prioritară copii, același procent de reducere la asigurarea pentru copii și pentru familie.
 -Motivează-ți alegerea îl rog pe „Împăratul familie”!
-Irlanda este una dintre cele mai bogate țări din lume, în plus, aici triumfă liberatea sub toate formele ei: civilă, economică și a presei! Stâncile Moher sunt interzise cardiacilor și celor care au rău de înălțime, acum 60 de milioane de ani, vulcanii activi au construit Giants Cansway, coloane hexagonale care au supraviețuit intemperiilor (sursa fotografie este următoarea)
în mormântul preistoric Newgrange există un dispozitiv natural de măsurare a timpului, după cum vezi, mi-am făcut temele! Spuneai totuși că nimic nu se compară cu spectacolul aerian, deci să ne pregătim sufletește să primim botezul călătorie celeste cu Ryanair!