Demonul iubirii
-Te iubește, omule, te iubește! Stă alături de tine de 6
ani. Ați trecut împreună prin bine și rău. În urma voastră au rămas săruturi și
îmbrățișări fierbinți.
-Mă iubește? Atunci de ce dansează cu altul să-mi facă în
ciudă? Se-ncolăcește ca iedera de trupul altui bărbat străin, iar gelozia mă
sugrumă. De ce simte nevoia să trimită mesaje altuia, să vorbească la telefon
cu alt băiat? De ce mi-a spus că totul s-a terminat și drumurile noastre se
despart definitiv?
-Eu, Iubirea, te acuz de lipsă de încredere! Tu nu
iubești cu adevărat, ci îți exerciți dreptul de posesie. Nu este cinstit să-i
subjugi sufletul cu bănuielile tale!
-Nu am dreptul să pretind ca eu să însemn totul pentru
ea, iar ea să fie universul meu, apa mea vie, aerul curat pe care-l respir,
sângele care îmi însuflețește trupul?
-Ai dreptate, spuse încruntat Demonul Iubirii! De ce a
acceptat să fiți împreună, dacă nu-i umpli existența? Ah, omule, fata acesta se
joacă în permanență cu tine, iar tu, îngenunchiat de pasiunea pentru ea, ai
devenit orb. Își bate joc de tine.
„Își bate joc de mine! Își bate joc de mine! Ce rușine,
Doamne! Dacă m-aș sinucide, aș scăpa de iminenta despărțire și de rușinea de
a-mi fi dat papucii fata pe care o iubesc din liceu...Ar fi drept să fac asta?
Tata este bolnav, iar eu reprezint singurul sprijin al familiei, sora mea mă
iubește ca lumina ochilor, mama mi-a dăruit viața purtându-mă în pântece nouă
luni. Toți acești oameni merită recunoștința mea, o cană de apă la bătrânețe,
umărul meu toiag al neputinței lor, iar eu să-i îndoliez? Ce vor spune colegii?
Ce vor spune vecinii? Voi apărea la știri? Ei îi va părea rău sau se va
căsători la o lună după înmormântarea mea?”
-Numai un om slab își pune atâtea întrebări
înduioșătoare, dragule, îl instigă la sinucidere Demonul Iubirii!
-Gândește-te puțin, te rog! Eu, iubirea adevărată îți
spun că sentimentele vin și pleacă. Unele pârjolesc inimi și otrăvesc suflete,
altele sunt line ca ploile pentru grădinile roditoare, spuse iubirea ei. Aș
suferi enorm să te văd cu alta, dar mai bine să trăiești! Moartea ta m-ar
distruge. Dacă eu îți produc mai multă suferință decât fericire înseamnă că nu
ai găsit iubirea adevărată, dar ai răbdare! Ai mare valoare, ești Om, viața ta
este unică. Nu te grăbi! Nu există doar o iubire în viața unui om. Mai ai mult
până vei găsi iubirea adevărată...
-Dacă nu este acum, nu va fi niciodată, spuse răspicat
Demonul Iubirii!Ești blestemat să fii părăsit. Va râde lumea, vecinii te vor
arăta cu degetul, colegii te vor bârfi! Nu ați fixat nunta? Nu ați ales rochia
de mireasă și costumul tău de ginerică?
„Ce mă fac cu toți oamenii pe care i-am chemat la nuntă?
Ce le spun? Că ne-am despărțit în seara acesta? Că nu mai vrea să fie cu mine?
Cum să o văd cu altul după tot ce a fost între noi? Să mă duc la nunta ei cu
celălalt și să o răpesc? Merită să o mai răpesc când ea mi-a întors spatele?”
-Vă veți împăca, răbdare, îl îmbună iubirea adevărată.
Tinerii se ceartă, se despart pentru un timp, iar împăcările lor sunt și mai
dulci! Ștergeți ochii, luminează-ți sufletul și fii pregătit pentru tot ce-ți
rezervă viața!
-Ți-a spus clar că v-ați despărțit pentru totdeauna. Te-a
lăsat. Faci degeaba umbră pământului. Și ești un fricos. Plănuiești să te
sinucizi, dar deja te plângi singur și cauți un motiv să scapi. Nu doare mai
mult decât tristețea care-ți măcelărește sufletul!
-Cum poți vorbi așa? Au fost femei care au fost părăsite
și lăsate să-și crească singure copiii, au fost soți cărora moartea le-a luat
jumătatea și au supraviețuit. Știi tu ce înseamnă să-ți îngropi copilul, să-l
vezi agonizând, strigându-te să-i potolești durerea și să nu poți face nimic?
Ce slab ești dacă la prima încercare te gândești la sinucidere!
-Mai laș ești dacă nu te sinucizi! Să râdă toți de tine,
să se repete povestea de zeci de ori în viața ta, iar tu să continui să
trăiești cu acestă umilință. Vei auzi la tot pasul:„Te-a lăsat, te-a lăsat,
te-a lăsat! Avea deja pe altul. Te-a părăsit. Te duci la nunta ei?”
„Doamne, luminează-mi gândurile, te rog! Sunt mai laș
dacă mă sinucid sau dacă îmi reiau viața de-acolo de unde s-a zdrențuit? Când mori
te doare tare, nu? Te zbați până iese ultima suflare din tine. Eu voi fi
singur. Voi muri în modul cel mai violent cu putință. Otrava toacă tot
interiorul și pătrunde în sânge parcă ai fi tras pe roată. Ți se arde esofagul
și riști să te hrănești toată viața, în cazul în care ai ratat, cu un furtun.
Umilința ar fi și mai mare. Lumea m-ar arătat fățiș cu degetul în timp ce ar
spune: „Uită-l pe ăla! Nu este om, este o momâie! Să încerce să se omoare
pentru o fată care și-a bătut joc de el? Nici asta nu i-a reușit. Nu este bun
de nimic, domnule!” Să mă spânzur? Dacă se rupe sfoara și mă surprinde cineva?
Voi fi un mort hidos, căruia îi va ieși vinețeala în obraji, cu ochii bulbucați
și limba scoasă? Va veni să mă vadă? Nu cumva o va cuprinde iremediabil mândria
că eu m-am omorât pentru ea? Eu voi deveni o rușine, în timp ce ea, legendă a
frumuseții, va auzi șoptindu-se:„Dacă din cauza ei s-a sinucis unul, vă
imaginați cât era de frumoasă!” Dacă stau bine să-mi fac bilanțul poate că am
obosit să trăiesc și caut un țap ispășitor pe care să dau vina. Se luptă în
mine dragostea de viață și lașitatea de a mi-o lua.
Iubirea adevărată de viață, de neșansă, de tot ceea ce ne
înconjoară s-a apropiat și i-a pus mâna pe umeri:
-Urlă, plângi, lovește cu pumnul în piatră, dar nu comite
ireparabilul! Poți avea o nouă relație, poți trăi emoțiile iubirii adevărate,
dar nu poți să readuci viața în trupul tău inert, după ce ai alungat-o violent!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu