Asediile vieții!

Loviturile vieții nu apar niciodată rar și izolat. Există perioade nefaste cărora trebuie să le supraviețuiești, în care primești încercare după încercare, din față și din spate, din stânga și din dreapta, uneori de la oameni pe care în naivitatea-ți îi considerai prieteni.
Năucit, te uiți în jur crezând că nu vede nimeni și te pregătești să strigi după ajutor, dar realizezi cu stupoare că oamenii sunt acolo, simplii spectatori, privind cum ești doborât de nedreptăți. Aștepți să intervină, iar ei aplaudă și râd de tine.
Unii chiar încurajează atacul:
-Lovește-l, lovește-l până nu mai mișcă!
În astfel de împrejurări, să îngenunchezi și să implori mila înseamnă să te umilești până la refuz în zadar. Sadismul celor care lovesc crește când spui că te doare. Mai bine te lupți cum poți să parezi loviturile și fii sigur că orice luptă decisivă a vieții este pe cont propriu. Acceptă că vei ieși rănit dintr-o astfel de perioadă, dar nu te lăsa înfrânt, ci fă-ți planuri mărețe. Trebuie neapărat să-ți îngrijești rănile, să te pui pe picioare și să dovedești că nimic niciodată nu te va înfrânge, iar cei care au apludat cândva masacrul tău să se rușineze de succesele viitoare!