Uneori punem atât de multă presiune pe cei dragi, încât aceștia sunt la un pas să clacheze, iar noi considerăm că sunt simple mofturi.
Nimeni nu este mai presus de greșeală și trebuie să admitem asta, atât în ceea ce ne privește, cât și raportat la cei cu care venim în contact! Copiii crescuți sub teroarea perfecțiunii dramatizează greșeala minoră. O notă de 9 sau 8 devine dramă universală, care copleșește în loc să mobilizeze. Minții îi place uneori să joace feste și este necesar că admitem asta și să ne recunoaștem limitele cu zâmbetul pe buze.
Este omenește să încurci tabla înmulțirii când într-o minte mică se inghesuiesc multe cunoștințe. Reproduceri, reproduceri, reproduceri, iar acuratețea se trezește șchiopătând...
Să te încrâncenezi să fii un om perfect, să evoluezi fără greșeală reprezintă un nonsens. Frumusețea vieții constă în puterea de a recunoaște greșeala și în mobilizarea de a o îndrepta.
Părinții care impun copiilor să fie mereu primii nu-i iubesc. Antrenorul care țipă la sportivul care a cucerit medalia de bronz că nu a luat-o pe cea de aur îi sporește amărăciunea.
Mi-a trebuit mult să admit că sunt supusă greșelii, că pot fi înfrântă de conjuncturi, nu neapărat de oameni mai buni ca mine. M-am chinuit mult până am ajuns la înțelepciunea de a-mi analiza erorile în mod detașat.
Supraomul și elevul de 10 pe linie nu există în realitate, ci sunt mituri întreținute de ambiții fără acoperire.
Tocmai de aceea trecerea de la mit la realitate poate fi letală!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu