miercuri, 12 octombrie 2016

Nobila ștampilă


O filă sărmană
Aștepta de-o vară
Nobila ștampilă,
Dar cum n-avea „pilă”,
Stătea la păstrare
Fără de valoare...
-Ștampilă, ștampilă
Lipsită de milă
Nu mai am răbdare,
Fără personalizare!
Poți să-mi pui pe bustieră
Cel puțin o datieră!
Și-am zis verde de Colop
De iubire dă-mi un strop
Că-s foaie fără noroc!
-Foaie albă, foaie ninsă
Importantă mi-s și prinsă,
Mult sunt plină de mister,
Ștampilă de minister...
Vezi eu leg și eu dezleg,
Alții roadele-mi culeg

Din zori, până-n asfințit,
Munca m-a tot obosit,
Nu voi irosi pe tine
Tușul bun cel am pe mine!
Iar foaia ofta
Și se supăra
Și mi se-ncrunta...
Ștampila lucra,
Acte înălța.
Ea, ștampila de birou,
Ce lucra într-un barou
Acrobat era la firmă
Ca mergătorul pe sârmă...
Ștampila, deci aproba:
Declarații
Și donații
Citații,
Dar și somații,
Acte pline de dreptate,
Și tone de nedreptate
Nu plecau neștampilate!
Trântită era cu spor
Pe-al foilor popor
Trâtită cu dușmănie
Pe tonele de hârtie,
Numai pe foaia săracă
Nu dorea urmă să iasă
Căci nu iei adeverință,
Fără urmă de căință!
C-o cafea și-o ciocolată
Era gata completată,
Și-o aveai și ștampilată!!!
Și-avea ștampila gusturi bune
Doar ciocolată cu alune de pădure
Și adora cafeaua tare și amară
Și floarea scumpă și naturală...
-Nu te mai vreau, ștampilă veche, urâtă, coruptă
La coș vei fi aruncată și ruptă!
Spuse foaia cu năduf,
Nu termină și șeful intră în birou
Apoi zdup! funcționarul fu dat pe uș-afară
Ștampila coruptă trebuia să piară!
-Și-am zis verde de Colop,
Eu, foaia făr' de noroc,
Vorbesc cu o ștampilă circulară,
Modestă, plăcută, autoritară:
-Ștampilă, ștampilă
Te rog, fie-ți milă,
Că aștept de-un an
Pe mine să am
Ștampila de calitate
Un act simplu de dreptate!
Și-am zis verde siminoc,
Ștampila de la Colop
E lucru de calitate
Și lucrează cu dreptate.
Și fără discriminare,
Gata-i de utilizare!
Pe-o gură de rai,
Pe-un picior de plai
Nobila ștampilă
Aflată-n ruină
Privește cu jind
Actele curgând,
Oameni mulțumind
Zâmbete-nflorind!
Și cum se uita,
Și cum lăcrima,
Zări mândră tare
Foaia fără de valoare.
Ștampila veche tremura
Cu ochii-n lacrimi implora:
-Foaie albă de hârtie,
Cât de dragă mi-ești tu mie!
Lasă tu amprenta mea
Să o pun pe fața ta!
Foaia se-nalța,
Spate întorcea
Arogantă-i răspundea:
-Ah, ștampilă expirată
Te-am așteptat viața toată...
Prea târziu!
Sunt ștampilată
De-o ștampil-adevărată!!!
Morala: Oștampilă iscusită
De durată-i și cinstită,
Iar o ștampilă coruptă
Aruncată e și ruptă,
Chiar de e din minister
Sau servește-un premier!!!
Ș:i-am zis verde de măr copt
Am scris pentru Superblog
Și ștampila ce ne paște
Supeblog 2016!