Ecranul dintre realitate și ficțiune

     În viața de zi cu zi sunt profesor, deși „mi-ar fi plăcut să fiu artist”, dar ca o ispășire, pentru păcatele din viața anterioară, mă trezesc în fiecare dimineață la ora 5. În mine se luptă două existențe contradictorii: cea de artist și de profesor, iar antonimia mă macină mărunt.
Când pun note sunt artist. Pedepsesc rar prin note pe elevii mei, nu știu „să-i fac din pix” cum spun unii.
Întotdeauna îi tratez ca pe niște adulți să las loc de „Bună ziua” după ce ei vor pleca din școală, în timp ce eu...„n-o voi absolvi până la pensie”.
      Ca profesoară, sunt protagonista spectacolelor de comedie, tragedie, dramă jucate împreună cu elevii mei la clase. Mi-amintesc de monologul unui elev de la o „clasă de lemn”: „M-a certat domnul diriginte în fața clasei, dar nu-i nimic! Se face el bătrân și eu mare. O să-l bată Dumnezeu și o să-l văd în baston prin centru. Știți ce am să fac atunci? Îi iau bastonul din mână și fug. Dar dumneavostră, doamnă, dacă vă văd într-un baston, vă mai aduc eu unul!”
     Când scriu sunt artist. Nici nu se poate altfel. Gramatica sacrifică expresivitatea și invers arta taie elanul logicii. O lasă fără arme de apărare, fără coarne. Natura meseriei îmi impune un Comportament adecvat, 
deși îmi doresc de multe ori să evadez din monotonie, să pot fi eu necenzurată, necosmetizată de social.
Dacă aș putea să pătrund în lumea filmului, prin ecranul din fața mea și să devin un personaj într-unul dintre filmele lansate de TNT ar fi grozav!
    E noapte. Mi-am făcut lecțiile pentru mâine, mi-am pregătit hainele și am făcut un duș.  Anticipez în minte monotonia și nonsensul: eu spun, eu întreb, eu răspuns, eu rezolv în timp ce ei sunt adormiți, dezinteresați sau „pierduți în spațiul virtual”. Să nu credeți că sufăr de egocentrism. Am încercat să-i pun să joace rolul de profesor. Nu au rezistat mai mult de trei minute.
    Ce-ar fi să evadez trecând din realitate prin ecran în lumea ficțiunii? Să fiu o artistă liberă, care să nu-și cenzureze comportamentul. Să mă numesc Letty Dobesh, să-mi duc viața pe un drum greșit și să suport consecințele alegerilor mele într-un mod palpitant.
    Dacă fur și sunt prinsă, rușinea să mă copleșească, dacă obțin bunurile în mod fraudulos să mă simt vinovată că i-am nedreptățit pe ceilalți. Să dau cu capul de sus ca să-l văd pe cel de jos: adică ducând o viață așa de tumultoasă să-mi fie dor de monotonia mea cuminte, dar cinstită și să mă întorc la elevii mei, apoi să le predau cu însuflețire tot ce am învățat acolo!