Lucrul cel mai dureros este însă că oamenii pot face o casă a groazei, pot săpa o fâtână cu apă otrăvită și pot face un copil de sacrificiu, un copil adus pe lume așa...să vadă și el cât de grea este viața pe pământ!
Astăzi, mi-a venit în minte retrospectiva vieții dureroase a unui asemenea copil. Era iarnă și țin minte cum venea în sandale la școală:
-Mi-e rușine, dar ai mei mi-au zis că nu au bani să-mi ia cizme! Oricum ei nu înțeleg de ce mai vin eu la școală, când puteam să mă mărit și gata! Mă ambiționez să le mănânc banii și acum, după ce am terminat clasa a X-a.
Ea călca cu grijă să nu i se ude șosetele groase, iar când a tras mai tare valiza dintre mulțimea de oameni care cobora din autobuz, încuietoarea veche și ruginită a cedat, iar hainele au fost luate în picioare de navetiștii grăbiți...Am ajutat-o să recupereze ce s-a putut. Ofta. Era atât de matură, încât nu emitea pretenții de la viață.
Anul viitor nu a mai venit cu mine la școală, ci m-a anunțat că se mărită cu un bărbat mai bătrân decât ea, dar bogat, care stă singur în casă, are animale, pământ și i-a cumpărat deja o pereche de cizme din piele.
Am vorbit mult la telefon cu ea și am întrebat-o mai întâi prostește dacă îl iubește, apoi am nuanțat și m-am auzit spunând:
-Îl placi? Cel puțin îți place omul asta?
-Pe naiba, mi-a răspuns! Știi foarte bine teoria alor mei cu: „Cât mai stai în spinarea noastră?”
Atunci nu am înțeles. Mi se părea că face greșeala acesta din încăpățânare, dar la nuntă tot am fost. Era o fată foarte drăguță, mireasă era și mai frumoasă, ceea ce-l făcea pe el să pară și mai urât și mai bătrân.
Nu știu de ce l-am considerat un fel de dușman personal. Ea, fericită, m-a luat de mână să-mi arate peste ce ajunsese stăpână. Dar era oare fericită???Poate era o mireasă disperată care încerca să se convingă că merită sacrificiul jucând rolul unei viitoare neveste fericite.
Primul copil i s-a născut mort. Al doilea, o fetiță foarte foarte bolnavă care a trăi 9 ani. Nu putea merge și avea dureri cumplite, dar era deșteaptă și de o sensibilitate ieșită din comun.
Bătrânul le-a dat afară din casă și și-a continua nestingherit viața. Ea nu dormea nopțile să aibă grijă de fetiță și așa s-a ales la început cu insomnii, apoi cu depresie. Le vizitam uneori și îmi plăcea când fetița venea la mine în brațe, îmi spunea pe nume și mă mângîia pe obraji. Acum îmi pare rău că nu am putut face mai mult pentru ele. Copilul acela iubea delicat, frumos pe toată lumea.
Într-o zi s-a stins la fel cum venise pe lume, iar prietena mea a suferit enorm. Și-a continuat viața cu bune și rele, dar nu știu de ce astăzi mi-a venit așa să scriu că mai bine nu aducem pe lume copii, decât să fie copii de sacrificiu, nu facem case, dacă dorim să le transformăm în Iaduri pe pământ și nu săpăm fântâni otrăvitoare!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu