Nu avem dreptul să le pretindem copiilor să fie aşa cum dorim noi!

Educaţia cazonă mi s-a părut mereu un abuz ca şi cea religioasă dusă către habotnicie sau fanatism. În momentul în care îi servim copilului un astfel de model de instruire, să nu ne mire că vor fi dese momentele în care nu va avea pic de înţelegere faţă de cei din jur şi îşi va înlocui argumentele cu: „Trebuie fiindcă aşa am zis eu!”

El nu va face decât să reproducă  tot ceea ce a auzit.

Problema importantă pe care doresc să o dezbat aici este dacă un părinte are dreptul să pretindă copilului său să nu se abată de la lista sa de dorinte sau nu. Evident că este vorba de lista dumneavoastră de dorinţe şi de proiectarea ideală a conduitei şi devenirii fiinţei căreia i-aţi dat viaţă, în limitele în care se poate oferi acest dar minunat...

Haideţi să urmărim împreună modelul divin, care dăruieşte viaţă în sensul deplin al cuvântului şi susţine viaţa, să fim atenţi la detalii şi să luăm aminte!

Dumnezeu nu spune:

-Trebuie să-mi faci pe plac că altfel, Eu te-amfăcut, Eu te omor!

El ne lasă să avem experienţe de viaţă, să acţionăm corect sau incorect, să ne suportăm consecinţele faptelor noastre, fără să ne oblige la nimic.

Părinţii pun pe umerii copiilor lor liste interminabile de dorinţe

mutilându-le personalitatea si deformându-le imaginea reală despre viaţă. Sigur că trebuie să îi ajutăm pe copii să cultive valori pozitive, să crească şi să dobândească abilităţi de supravieţuire, dar nu le putem impune un traseu sau o reţetă general-valabilă.

Observăm deja că ei ar fi depăşiţi, dacă ar urma indicaţiile preţioase pe care le oferim noi, cei din altă generaţie. De fapt le spunem lor cât de dăunător este să stai toată ziua cu ochii în computer, dar şi când îi însoţim într-o excursie sau petrecem timpul împreună conversăm pe reţelele de socializare, acordând mai multă atenţie dispozitivelor, decât copiilor noştri.

Reţetele de supravieţuire din vremea noastră nu mai sunt valabile şi acum. În trecut se predica să te sacrifici nevoilor celorlalţi, dar câţi demnitari aflaţi la conducere i-aţi văzut trudind în lipsuri, aşa cum a fost condamnat ţaranul sau muncitorul român?

Mi-amintesc ce frumosni se spunea :

„Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”, deşi propaganda şi opresiunea era toată munca unora din trecut.

Măirita la fel de mult deviza:Toţi pentru unu şi unu pentru toţi!, în timp ce insul acela unic se gândea tot labinele lui şi al copiilor săi...

În concluzie: lăsaţi copiii să-şi urmeze drumul şi nu le  arătaţi frustrările legate de faptul că nu v-au ieşit din cuvânt! Fiecare trăim pe cont propriu, avem o listă personală de dorinţe şi se cade să avem aşteptări mai întâi de la noi...